Romgaz si Lukoil intentioneaza sa renunte la perimetrul EX29 EST Rapsodia din Marea Neagra, in urma rezultatelor obtinute din operatiunile de explorare, se arata intr-un comunicat al Romgaz. Potrivit documentului, Romgaz impreuna cu partenerii sai Lukoil Overseas Atash Bv si PanAtlantic Petroleum au incheiat doua contracte de concesiune prin care au dobandit drepturi si obligatii de a exercita operatiuni petroliere in doua perimetre din Marea Neagra, EX29 Est Rapsodia si EX30 Trident. In cadrul perimetrului EX30 Trident au fost descoperite anul trecut zacaminte importante de gaze, insa in EX 29 Est Rapsodia, rezultatele au fost sub asteptari.

In acordul petrolier ce guverneaza operatiunile aferente perimetrului Rapsodia, partenerii au efectuat toate demersurile prevazute in oferta castigatoare, atat sub aspect fizic cat si valoric, precizeaza Romgaz.

"Datele si informatiile obtinute nu au indreptatit partenerii sa continue operatiunile petroliere intr-o faza suplimentara, prin asumarea unui nou program de explorare. In consecinta, dupa solide analize, partenerii au decis sa notifice Agentia Nationala de Resurse Minerale despre intentia de renuntare la executarea de operatiuni petroliere in perimetrul Rapsodia. In momentul de fata se deruleaza operatiuni de analiza a notificarii partenerilor si de parcurgere a formalitatilor de finalizare a acordului petrolier care va inceta odata cu publicarea in Monitorul Oficial. Este firesc, desi nu de dorit, ca unele operatiuni de explorare sa nu se soldeze cu rezultatele scontate. Face parte din specificul activitatii si este un risc asumat de catre parteneri", se precizeaza in comunicat.

Acesta mai arata ca in ceea ce priveste celalalt acord care vizeaza operatiunile petroliere din perimetrul Trident sunt reconfirmate informatiile cuprinse in comunicatul din 14 octombrie 2015. "Transmitem ca operatiunile petroliere au condus la descoperirea a 30 miliarde metri cubi de gaze naturale si urmeaza cursul de analiza, interpretare si evaluare a descoperirii realizate", mai arata Romgaz.

In luna octombrie, companiile Lukoil, PanAtlantic si Romgaz au anuntat ca au descoperit pe platforma continentala a Romaniei, in zona parimetrului Trident, un zacamant important de gaze. Suprafata zacamantului poate atinge 39 km patrati iar rezervele, care urmeaza a fi confirmate de forajul de evaluare, pot depasi 30 miliarde metri cubi de gaze naturale. Incepand cu anul 2011, lucrarile de explorare geologica din perimetrul EX-30 Trident sunt efectuate de LUKOIL Overseas Atash B.V. (care este detinuta in proportie de 100% de Compania Publica pe Actiuni LUKOIL) in baza Acordului de Concesiune incheiat cu Guvernul Romaniei. In acest moment cota de participare Romgaz in Acordul de Concesiune este 10%, LUKOIL detine 72%, iar PanAtlantic Petroleum Ltd 18%. Vezi aici mai multe amanunte