Ministrul energiei Victor Grigorescu a declarat sambata ca va fi facuta o evaluare preliminara, in cateva zile, asupra tranzactiilor facute de Electrica Furnizare pe piata certificatelor verzi, iar in cazul in care vor fi descoperite nereguli, vor fi sesizate institutiile abilitate. "In momentul in care exista cel mai mic element care sa ne conduca la ideea ca acolo este ceva necurat, vom transmite institutiilor abilitate sa ia masuri imediate", a precizat Grigorescu, potrivit Agerpres.

Victor Vlad GrigorescuFoto: Hotnews

Reamintim ca HotNews.ro a aratat vineri ca Electrica Furnizare a efectuat in lunile aprilie-mai 2016 mai multe tranzactii, cumparand 1,6 milioane de certificate verzi de aproape 50 de milioane de euro, de la firme apartinand unui singur grup: EDP Renewables. Aceste tranzactii au atras atentia prin volumul neobisnuit de mare si perioada lunga de livrare, pana in 2019, in conditiile in care piata se confrunta cu un excedent urias de certificate verzi.

"Nu avem nicio toleranta pentru niciun fel de lipsa de integritate, pentru niciun fel de lucruri necurate. Am discutat masuri imediate cu domnul secretar de stat Cristian Busu, care este si membru in Consiliul de administratie al Electrica, si vom avea cat de curand, asta inseamna zile, o evaluare preliminara. In momentul in care exista cel mai mic element care sa ne conduca la ideea ca acolo este ceva necurat, vom transmite institutiilor abilitate sa ia masuri imediate. Cum am spus de fiecare data: zero toleranta la orice fel de nereguli", a precizat Grigorescu, intrebat in legatura cu situatia achizitiilor de certificate verzi de la Electrica Furnizare, potrivit Agepres.

El a spus ca nu doreste, deocamdata, sa se pronunte si sa se transforme intr-un judecator. "Astept sa vedem rezultatul, acesta este rolul investigatiei, nu vreau sa ma pronunt eu si nu vreau sa ma transform eu intr-un judecator... Daca exista ceva in neregula, institutiile statului pot sa isi faca datoria si vom da tot concursul", a mai spus ministrul Energiei.

La solicitarea HotNews.ro, Electrica Furnizare a oferit un raspuns contradictoriu, si anume ca aceste contracte asigura "o diminuare a efortului tranzactionarii multiple si gestionarii unui numar prea mare de contracte de achizitie de certificate verzi".

Altfel spus, este mai avantajos sa cumperi pe termen lung de la acelasi grup, ca sa eviti efortul de a incheia prea multe contracte. Insa explicatia contrazice faptele. Electrica Furnizare a incheiat circa 20 contracte cu cel putin 11 din firmele EDP Renewables: CUJMIR SOLAR S.A, FOTON EPSILON S.A, FOTON DELTA S.A., STUDINA SOLAR S.A., VANJU MARE SOLAR S.R.L., CERNAVODA POWER S.A., POTELU SOLAR S.A., PESTERA WIND FARM S.A., WIND FARM S.A., IALOMITA POWER S.R.L. si SIBIOARA WIND FARM S.R.L.

Important de mentionat ca pe piata certificatelor verzi sunt inregistrati 679 de furnizori.

Tranzactiile au fost efectuate prin intermediul bursei OPCOM, insa este greu de explicat cum a ajuns Electrica Furnizare sa raspunda la atatea oferte lansate de catre firmele EDP Renewables, mai ales ca si alte licitatii, pretul cerut era acelasi: 132 lei pe certificat.

Apoi este inexplicabil cum au fost incheiate contracte pe o perioada atat de lunga in conditiile in care Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE)anunta reducerea cotei obligatorii de certificate verzi pentru 2017: de la 12,15% cat este pentru 2016 la 8,3%. Practic, este redusa cota obligatorie de energie electrica produsa din surse regenerabile de energie (E-SRE) care beneficiaza de sistemul de promovare prin certificate verzi. De asemenea, piata se confrunta cu un mare excedent de certificate verzi, motiv pentru care se si merge pe pretul minim in tranzactii: 132,4 lei/certificat. Practic, sunt milioane de certificate verzi nevandute, fapt care nemultumeste profund producatorii din zona energiei regenerabile. In prezent, ar fi un excedent de 6 milioane de certificate verzi. Pentru 2015 si 2016 au fost emise circa 15 milioane de certificaet verzi.

In cazul in care pretul certificatelor va scadea in urmatorii ani, iar contractele cu firmele EDP Renewables nu vor fi modificate prin acte aditionale, Electrica Furnizare va iesi mult in pierdere, ceea ce ar face ca aceste tranzactii sa fie trecute la categoria "afaceri pagubitoare".

Pentru mai multe amanunte, citeste Tranzactie neobisnuita a Electrica Furnizare: A cumparat un volum urias de certificate verzi, de la un singur grup de firme, cu livrare pana in 2019, de pe o piata aflata in suferinta