Reactorul 2 de la Cernavoda s-a deconectat automat din nou de la Sistemul Energetic National
De altfel, Unitatea 2 a fost reconectata la SEN vineri seara, dupa o deconectare automata cauzata tot de un tranzient in partea clasica a centralei in data de 20 iulie.
"Specialistii CNE Cernavoda investigheaza, cu sprijinul fabricantului acestuia, soft-ul care genereaza tranzientul pentru a elimina aparitia acestuia si, implicit, deconectarea de la SEN", arata un comunicat transmis sambata de Nuclearelectrica.
Deconectarea Unitatii 2 de la SEN se explica prin faptul ca reactoarele nucleare sunt programate, prin proiect, sa se deconecteze automat chiar si in cazul unui tranzient aferent unui soft din partea clasica a centralei.
"Dupa identificarea cauzei si remedierea situatiei, Unitatea 2 a CNE Cernavoda va fi reconectata la SEN", precizeaza oficialii companiei.
Ei mai spun ca aparitia unor tranzienti la partea clasica a centralei nu implica niciun impact asupra securitatii nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populatiei si mediului inconjurator, sistemele centralei functionand in conformitate cu proiectul, ceea ce explica deconectarea automata a reactorului de la SEN.
Cele doua unitati de la Cernavoda asigura aproape 20% din productia totala de electricitate a tarii.
Nuclearelectrica a inregistrat in primele trei luni ale acestui an un profit net de 84,05 milioane lei (18,7 milioane euro), in crestere cu 26% fata de perioada similara a anului trecut.
Productia de energie a companiei a scazut in primul trimestru cu 1,3%, la 2.766 GWh, de la 2.803 GWh in primele trei luni ale anului trecut.
Actionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participatie de 82,49%.

Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa
Cum să devii imun la reclame pentru a nu-ți arunca banii aiurea. Ghidul minimalistului fericit
România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
Dar mai presus ce sunt astia si cum se formeaza?
Nu de alta. dar vad ca in relatare e substantiv comun, cand eu il folosesc ca adjectiv.