ExxonMobil a lansat o licitatie pe SEAP pentru incheierea unui acord cadru privind servicii de foraj in Marea Neagra. Valoarea estimata a acordului fara TVA este cuprinsa intre 230 milioane dolari si 420 milioane dolari. Durata acordului- cadru este de 36 luni de la data atribuirii contractului.

Potrivit anuntului de participare de pe SEAP, se estimeaza ca, intr-o perioada de 2-3 luni de la semnarea Acordului-cadru se va atribui un Contract Subsecvent, iar intr-o perioada de aproximativ 14 pana la 16 luni pe parcursul derularii Acordului-cadru, Entitatea Contractanta va lansa o alta invitatie pentru partea semnatara a Acordului-cadru pentru atribuirea unui Contract Subsecvent.

Numarul minim si maxim estimat de contracte subsecvente ce vor fi atribuite in baza Acordului-cadru ce rezulta din aceasta procedura este de minim 1 si maxim 3 Contracte Subsecvente. Valoarea estimata a celui mai mare Contract Subsecvent este de 230 milioane dolari, inclusiv mobilizare si demobilizare, si corespunde realizarii de servicii de foraj marin pentru o perioada de aproximativ 540 zile. Durata celui mai mare Contract Subsecvent este estimata a fi de 18 luni, inclusiv mobilizare si demobilizare.

Obiectivul acordului-cadru este de a stabili termenii, conditiile si preturile unitare cu un operator economic pentru a permite contractantului sa atribuie contracte subsecvente pentru realizarea de servicii de foraj marin in Marea Neagra. Contractantul trebuie sa furnizeze o unitate mobila de foraj marin (MODU), (inclusiv echipajul si serviciile, produsele, echipamentele si materialele) echipata cu sistem de pozitionare clasa DP-2 pentru a opera in ape cu adancimea de 1200 de metri si pentru a fi ancorata si pentru operare in ape cu adancimea de 110 metri.

Candidatii trebuie sa fi avut in ultimii 5 ani experienta dovedita in efectuarea in mod corespunzator de servicii de foraj marin cu o unitate mobila de foraj marin (MODU). Trebuie sa aiba capacitate de operare in zone cu apa adanca (1000-1200 metri) si in zone cu apa de mica adancime (110-130 metri). De asemenea, trebuie sa aiba capabilitati de ancorare in zone cu apa de mica adancime (110-130 metri) cu statie de asistare DP (DP-assist station keeping). In plus, trebuie sa poata gazdui cel putin 140 de persoane la bord (POB).

Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare pe 6 martie, urmand sa fie deschise pe 7 martie.