Ministerul Energiei, în calitate de autoritate competentă pentru proiecte de infrastructură energetică de interes comun, a emis miercuri, 21 martie 2018, Decizia exhaustivă privind gazoductul BRUA. Acest pas dă dreptul operatorului Transgaz de a începe efectiv a lucrărilor, se arata intr-un comunicat al Ministerului Energiei.

Traseul BRUAFoto: Transgaz

"Am emis decizia exhaustivă concomitent cu îndeplinirea, de către Transgaz, a tuturor condițiilor legale necesare pentru construirea acestui gazoduct european. Acest moment este unul important pentru că ne apropie de rolul pe care România și-l dorește în regiune. Prin BRUA, România își va putea exploata imensul potențial al zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră și astfel vom deveni un factor de securitate energetică în această parte a Europei", a declarat ministrul energiei Anton Anton.

Proiectul BRUA constă în construirea unei conducte în lungime de aproximativ 479 kilometri și a trei stații de comprimare (Jupa, Bibeşti şi Podişor). Gazoductul va traversa judeţele Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş. Termenul de finalizare a Fazei I a BRUA este, conform calendarului, anul 2019.