Transgaz a semnat un contract de 288,7 milioane lei fără TVA pentru execuția stațiilor de comprimare din cadrul proiectului BRUA
Liderul asocierii cu care a semnat Transgaz contractul este firma Inspet SA, iar ceilalți asociați sunt: Petroconst SA, Moldocolor SA, Habau PPS Pipeline Systems SRL, Irigc Impex SRL, Sutech SRL, Tiab SRL si Roconsult Tech SRL. Vezi atașat.
Contractul prevede realizarea stațiilor de comprimare STC Podișor, STC Bibești și STC Jupa.
Durata contractului este de 60 de luni de la atribuire.
Contractul a fost semnat de Ion Sterian, directorul general al Transgaz, si reprezentanții celor 8 firme.
Reamintim că și alte licitații legate de proiectul BRUA au fost finalizate sau sunt în curs de finalizare.
Miercuri, compania turcă Toscelik Șpiral Boru a câştigat licitația organizată de Transgaz pentru livrarea materialului tubular pentru gazoductul BRUA, valoarea contractului fiind 126 milioane de euro. Urmează zece zile în care ar putea fi depuse contestații.
De asemenea, în noiembrie 2017, Transgaz a semnat contractele de execuție a conductei BRUA, faza 1, de 479 km, de la Podisor până la Recaș. Lucrările au fost împărțite în trei loturi, astfel fiind semnate trei contracte. Pentru două loturi, licitația a fost câștigată de două consorții conduse de Habau PPS Pipeline Systems, companie austriacă prezența și în România, cu sediul la Ploiești, iar pentru un lot de un consorțiu condus de INSPET SA, cu sediul tot la Ploiești. Într-una din asocierile conduse de Habau PPS Pipeline este asociat și INSPET.
Pentru execuția lucrărilor, Ministerul Energiei, în calitate de autoritate competentă pentru proiecte de infrastructură energetică de interes comun, a emis miercuri, Decizia exhaustivă privind gazoductul BRUA. Acest pas dă dreptul operatorului Transgaz de a începe efectiv a lucrărilor, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.
Proiectul BRUA constă în construirea unei conducte în lungime de aproximativ 479 kilometri și a trei stații de comprimare (Jupă, Bibeşti şi Podişor). Gazoductul va traversa judeţele Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş. Termenul de finalizare a Fazei I a BRUA este, conform calendarului, anul 2019.
Costul total al proiectului este de 479 milioane euro. Pentru finanțarea proiectului, Uniunea Europeană oferă 179 milioane de euro sub formă de granturi, BERD acordă un împrumut de 60 de milioane de euro, iar Banca Europeană de Investiții contribuie cu un împrumut de 50 de milioane de euro. De asemenea, Transgaz investește 149 milioane euro.

Raed Arafat vine cu noi explicații după evacuarea cu scandal a Spitalului Foișor: Decizia a fost corectă, chiar dacă a creat disconfort pentru pacienți
Un bucureștean a făcut cerere pentru un nou buletin acum două luni, dar nu l-a primit nici acum / Cum explică oficialii „dificultatea temporară” de eliberare a actelor de identitate
MAI face lumină în privința cărții electronice de identitate: Ce date va conține CIP-ul, cum va fi folosită semnătura electronică și ce opțiuni au românii care nu-și doresc acest act
Ce înseamnă și ce impact ar putea avea decizia CEDO privind vaccinarea
Prințul Philip al Marii Britanii - 7 decenii de gafe și glume incorecte politic