​"Comportamentul neprudenţial manifestat în trecut" a adus compania de transport al energiei electrice Transelectrica în situația a de înregistra în 2017 o pierdere contabilă de 47,9 milioane lei, se arată într-un comunicat al companiei. Situația este surprinzătoare în condițiile în care Transelectrica, o companie strategică, are activitate reglementată, pe o piață în care deține monopol natural. Este pentru prima oară de la înființare (din 2000) când raportează pierdere. În urma unei inspecții fiscale, ANAF a emis companiei, pe 30 iunie 2017, o decizie de impunere de 99 de milioane de lei. Conducerea societății a demarat o analiză internă privind evaluarea cauzelor care au generat această situaţie, în urma căreia vor fi stabilite măsurile care se impun, inclusiv acţiuni de prevenire aferente.

Retea TranselectricaFoto: Transelectrica.ro

"Rezultatul financiar negativ vine pe fondul unui an complex şi dificil la care a contribuit diminuarea veniturilor prin reducerile de tarif de la 1 iulie 2017. Un impact major l-a avut înregistrarea în situaţiile financiare ale anului 2017 a unor obligaţii suplimentare de plată, în valoare de 99 de milioane de lei, provenite dintr-o decizie de impunere ANAF emisă în 30 iunie 2017, ca urmare a încheierii unui control aferent perioadelor anterioare", se precizează în comunicatul Transelectrica.

Potrivit acestuia, anul 2017 a fost dificil. În primul rând au fost Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a redus tarifele reglementate: tariful pentru serviciile de sistem a fost diminuat cu 18,9%, iar tariful pentru serviciile de transport a scăzut cu 9,8%. Aceste reduceri au fost aplicate pentru contrabalansarea unor profituri excedentare realizate în anii anteriori. O influență a avut-o și majorarea preţurilor pe piaţa de energie cu impact în creşterea semnificativă a costurilor companiei, fapt reflectat şi în situaţiile financiare preliminare.

De asemena, în perioada decembrie 2011- iunie 2017, ANAF a efectuat o inspecţie fiscală la CNTEE Transelectrica SA, care a vizat perioada decembrie 2005 - decembrie 2010. Ca urmare a acestui control încheiat în 2017, au fost stabilite şi reţinute obligaţii suplimentare de plată, respectiv impozit pe profit și TVA, precum și dobânzi/ majorări și penalități, cu privire la serviciile de sistem tehnologice facturate de furnizorii de energie, considerate nedeductibile în urma inspecției fiscale, și la facturi neutilizate identificate ca fiind lipsă (acestea au fost distruse în incendiul izbucnit în noaptea de 26-27 iunie 2009, la punctul de lucru din clădirea Millenium Business Center din str. Armand Călinescu nr. 2-4, sector 2, unde Compania își desfășura activitatea). Suma din decizia de impunere ANAF nr. 439 emisă în data de 30 iunie 2017 este în cuantum de 99 milioane de lei.

Transelectrica susține că deşi în ultimii ani aspectele prezentate mai sus erau cunoscute la nivelul managementului companiei, fiind inclusiv formalizate în cadrul ultimului control ANAF, nu a fost efectuată nicio analiză economicofinanciară, în conformitate cu standardele specifice, în vederea constituirii unui provizion încă din anii trecuţi.

Potrivit Transelectrica, diferenţele semnificative dintre rezultatele financiare finale şi cele preliminare prezentate în luna februarie, care arătau un profit de 26 de milioane de lei, se explică prin faptul că la întocmirea situaţiilor preliminare, din suma totală de 99 de milioane de lei, obligaţii de plată stabilite de ANAF, s-a înregistrat cu impact pentru anul 2017 doar suma 24 de milioane de lei, cheltuială aferentă anului 2017. Diferenţa în suma de 75 de milioane de lei a fost înregistrată pe seama unei corecţii a rezultatului reportat al anulului anterior. Astfel, retratarea sumei de plată de 99 de milioane de lei în situaţiile financiare ale anului 2017 a condus la înregistrarea unui rezultat financiar diferit.

"Subliniem faptul că această pierdere contabilă, care va fi acoperită din rezervele constituite, nu afectează capacitatea operaţională şi financiară a Companiei de a realiza planurile de investiţii şi de mentenanţă. Transelectrica deţine resurse suficiente pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii normale şi va continua să joace un rol strategic în sectorul energetic", mai precizează Transelectrica.

Compania a fost adusă în situația actuală de fosta conducere. Toni Ion Teau a fost schimbat din functia de director general in aprilie 2017, cu cateva luni inainte sa-i expire mandatul de patru ani, dupa ce o avarie in reteaua Transelectrica a lasat minele din Valea Jiului fara curent electric. Fosta conducere este acuzată și că a pus in pericol sistemul energetic national prin nerealizarea investitiilor. Cu toate aceștia, fostii sefi ai Transelectrica, au dat compania in judecata pentru a obtine remuneratii de milioane de lei, considerand ca acestea li se cuvin.

Citește pe această temă Document al Transelectrica: ANRE a sanctionat compania pentru neindeplinirea programului de investitii, punand in pericol sistemul energetic national/ Fostii sefi cer in instanta remuneratii de milioane de lei

Vezi aici rapoartele Transelectrica

Citeste si: