Un incident în stația electrica Medgidia Sud a afectat miercuri dimineață alimentarea cu energie electrică a Fabricii de Ciment din Medgidia şi a unor localităţi din zona rurală adiacentă Medgidiei, informează compania națională de transport al energiei Transelectrica. Reamintim că în ultimii doi ani, rețeaua de transport al energiei s-a confruntat cu mai multe avarii. Aceste avarii s-au produs pe fondul nerespectării programelor de investiții de către Transelectrica.

Retea TranselectricaFoto: Transelectrica.ro

"Miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.00, a avut loc un incident în Staţia Medgidia Sud, care a condus la rămânerea fără tensiune a staţiei. Incidentul s-a produs în urma unei manevre neautorizate efectuate de personalul terţ care urma să realizeze lucrările de mentenanţă programate în această perioadă. Avaria a fost remediată, toţi consumatorii afectaţi fiind realimentaţi între 14 şi 36 de minute. Consumul total întrerupt a fost de 14 MW", precizează Transelectrica într-un comunicat de presă.

Potrivit companiei, avaria din Staţia Medgidia Sud nu a pus în pericol siguranţa în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional. La această oră, specialiştii Transelectrica analizează condiţiile în care s-a produs incidentul, urmând să se decidă măsurile care se impun, mai arată Transelectrica.

Cazurile de avarii s-au inmultit in ultimii doi ani. Pe 1 noiembrie 2017, din cauza unei avarii in reteaua Transelectrica, au fost afectate mai multe cartiere din zona de est si de nord din Capitala. In martie 2017, o avarie in reteaua Transelectrica a lasat minele din Valea Jiului fara curent electric. Pe 8 noiembrie 2016, a cedat o statie a Transelectrica, fiind oprita electricitatea in judetul Tulcea. In aceeasi zi, "un scurt circuit" pe o linie a Transelectrica a dus la oprirea Unitatii 1 de la Cernavoda. De asemenea, pe 1 iunie 2016, din cauza unei avarii, a cazut sistemul in doua judete (Valcea si Arges), fapt fara precedent din 1977 pana acum, cauza fiind tot defectarea unui intrerupator dintr-o statie electrica. Tot ca in cazul din Valea Jiului, statia electrica se afla in proces de retehnologizare. De asemenea, in iunie 2016, in urma unei furtuni, au cazut mai multi stalpi de inalta tensiune in Mures.

In schimb au fost inregistrate profituri mult prea mari, in conditiile in care activitatea companiei este reglementata. Un raport al Curtii de Conturi dat publicitatii in 2016 arata ca profitul inregistrat din activitatea de transport a fost de 24,5% in anul 2013 si de 33,74% in anul 2014, din veniturile inregistrate. Potrivit metodologiei ANRE, tarifele trebuie sa reflecte cheltuielile cu investitiile pe care le face compania. Distribuitorii de energie si transportatorul national nu au efectuat investitiile necesare, fiind inregistrate, in patru ani, pierderi uriase in retea, estimate la aproape 2 miliarde de euro, insa au beneficiat de majorari de tarife, care mai departe au fost suportate de catre consumatori, se arata in raportul Curtii de Conturi. Acesta mai preciza ca desi peste 45% din instalatiile din distributie si transport necesitau retehnologizari, aceste lucrari au fost efectuate numai in proportie de 7%- 34 %, raportat la necesitati.

"Comportamentul neprudenţial manifestat în trecut" a adus compania de transport al energiei electrice Transelectrica în situația a de înregistra în 2017 o pierdere contabilă de 47,9 milioane lei, se arată într-un comunicat al companiei. Situația este surprinzătoare în condițiile în care Transelectrica, o companie strategică, are activitate reglementată, pe o piață în care deține monopol natural. Este pentru prima oară de la înființare (din 2000) când raportează pierdere. În urma unei inspecții fiscale, ANAF a emis companiei, pe 30 iunie 2017, o decizie de impunere de 99 de milioane de lei.

Citeste si: