Legea privind operațiunile petroliere offshore: Discuțiile în Parlament s-au impotmolit la capitolul fiscalitate / Dezbaterile vor fi reluate săptămâna viitoare

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Marţi, 19 iunie 2018, 13:16 Economie | Energie


Perimetrele de explorare si exploatare din Marea Neagra
Foto: Agentia Nationala pentru resurse Minerale
​Deputații din comisia pentru industrii nu au reușit să finalizeze marți dezbaterile pe Legea privind derularea operaţiunilor petroliere pe mare (offshore), discuțiile fiind amânate pentru luni (la nivel de raportori) și marți (pentru raportul final). Deputații nu au reușit să se pună de acord cu operatorii din Marea Neagră în legătură cu regimul fiscal. De asemenea, discuțiile s-au impotmolit la articolele legate de obligațiile ca operatorii să achiziționeze bunuri și servicii de la companii deținute în proporție de peste 25% de români și să aibă angajați cel puțin o pătrime români din numărul total de salariați.

Au mai rămas de discutat prevederile legate de regimul fiscal și este posibil ca acestea să facă obiectul unor negocieri aprinse. În forma aprobată de Senat se prevede că operatorii beneficiază, pe toată perioada derulării acordurilor petroliere, de nivelul de redevență actual. Aceasta este o formă agreată de producători.

Mai există însă o prevedere care ar putea stârni discuții aprinse. Aceasta arată că operatorii din Marea Neagră sunt exceptați de la OG 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor obținute ca urmare a dereglementării prețurilor la gaze și de la OG 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale.

În ceea ce privește obligațiile privind achiziționarea unor bunuri de la firme care au capital românesc și angajarea de cetățeni români, reprezentanții operatorilor spun că aceste articole încalcă Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiile pieței libere de energie și legislația achizițiilor. Operatorii susțin că oricum numărul angajaților români depășește chiar și 70% în unele cazuri, însă acest lucru nu poate fi o obligație introdusă în lege. La fel și în cazul contractelor cu firme care au peste 25% capital românesc. Președintele comisiei pentru industrii, Iulian Iancu, a spus că în situația în care aceste obligații nu pot fi introduse în lege, ar trebui să fie găsită o altă solutie. În opinia lui Iancu, o soluție ar fi introducerea lor în acordurile petroliere. La acest nivel au fost suspendate discuțiile.

Gheorghe Constantin, preşedintele Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagra (ACROPO), a declarat luni, cu ocazia unei conferințe pe teme energetice, că operatorii din Marea Neagră trebuie să lucreze cu firme româneşti, care, chiar dacă nu deţin în acest moment instalaţii de foraj la mare adâncime, poate le vor achiziţiona pe viitor.

"De ce acesta este un lucru rău? Ce este rău în a obliga sau a cere unui investitor să creeze forţă de muncă, să folosească mână de lucru românească? Acest lucru se practică în toată lumea, vă spun că am umblat în toată lumea şi peste tot e la fel. Fiecare stat încearcă să-şi protejeze forţa de lucru. De ce să vină altcineva când sunt atâţia oameni fără serviciu?", a declarat Gheorghe Constantin, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, el a admis că nu există firme româneşti care să deţină utilajele de care au nevoie petroliştii din Marea Neagră, care să foreze la mare adâncime. Însă, dezvoltarea acestui sector poate determina companiile româneşti să achiziţioneze pe viitor astfel de utilaje, susține Constantin. Acesta a mai recunoscut că singura firmă care are instalații este Grup Servicii Petroliere. "Singurele instalaţii care sunt actualmente în posesia unei companii româneşti, Grup Servicii Petroliere, sunt instalaţii care sunt platforme jack-up, care pot fi folosite la o adâncime maximă a apei de 100 de metri. Deci ce este mai departe, din păcate, nu avem. (...) Dacă va începe această zonă să se dezvolte, aşa cum se preconizează, de la anul, pot apărea una-două companii româneşti care să investească în cumpărarea de platforme semi-submersibile sau nave de foraj", a spus Constantin Gheorghe.

Trebuie amintit că acesta a fost director în Grup Servicii Petroliere (GSP), controlat de omul de afaceri Gabriel Comănescu.

Legea privind operațiunile petroliere offshore a fost aprobată în octombrie 2017 de guvernul Tudose și apoi trimisă în Senat, prima cameră decizională. A fost aprobată de Senat în februarie 2018, fiind trimisă în Camera Deputaților. Ulterior, a trecut prin mai multe comisii din Camera Deputaților pentru avize, iar din aprilie se află în comisia pentru industrii, care trebuie să trimită raport pentru adoptarea în plen. La nivelul comisiei pentru industrii, au avut loc discuții între deputați și operatori departe de ochii publicului, ajungându-se cu negocierile până cu o săptămână înainte de vacanța parlamentară. De altfel, astfel de discuții ar fi avut loc chiar și cu Liviu Dragnea, în calitate de președinte al Camerei Deputaților. "Vă oferim acest material (n.r. legea cu amendamente) să faceţi dumneavoastră modificările pe care le consideraţi absolut obligatorii şi în spiritul celor discutate cu preşedintele Camerei. Ne revedem într-o şedinţă specială pentru a urgenta discuţia acestei legi, păstrând principiile asumate de comun acord la întâlnirea cu preşedintele Camerei", s-a adresat Iulian Iancu operatorilor, în ședința comisiei de săptămâna trecută.

Citește și:
Discuțiile în Parlament pe Legea privind operațiunile petroliere offshore se prelungesc: Deputații mai au de stabilit regimul fiscal pentru gazele din Marea Neagră


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1198 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    le trebuie timp sa o modifice (Marţi, 19 iunie 2018, 13:41)

    revo [utilizator]

    sa fie conform ultimelor cerinte exprimate azi, de domnul emisar american. Asa, copii, stati cuminti in banci, cu mainile la spate, si ascultati-l pe Nenea Trump, ca altfel va concediaza!
  • 0 (0 voturi)    
    este tara noastra (Marţi, 19 iunie 2018, 15:07)

    Emancipatorul [utilizator]

    cum ar fi ca o firma inregistrata la mii de km de Romania sa exploateze gazele/resursele din "tara noastra" fara sa angajeze romani sau firme romanesti. Sa vanda gazul la ce pret vrea (mutandu-si profitul in paradis fiscal), sa inregistreze astfel pierdere si sa nu plateasca impozite Romaniei, eventual niste redevente minuscule pe o cantitate necontrolabila/neverificabila.

    Si nici redeventa sa nu o plateasca, eventual Guvernul Romaniei sa execute firma pentru neplata redeventelor dupa 10-20 de ani si sa nu recupereze nimic.

    Si apoi sa aud vorbe despre Centenar si ca Romania este tara mea pentru care trebuie sa mor in razboi sa o apar.
    Ce sa apar? Sa apar furturile marilor firme si politicienilor papusati?

    Mor in razboi pentru Romania daca intradevar resursele sint exploatate de romani, vandute de romani la pretul pietei concurentiale, corecte.
  • 0 (0 voturi)    
    sper sa nu treaca (Marţi, 19 iunie 2018, 15:13)

    Emancipatorul [utilizator]

    nici o lege.

    Gazul sa nu fie exploatat atit timp cat nu avem garantia ca nu sint furate resursele "tarii noastre".
    Caci in conditiile de acum, romanii sigur nu vor vedea nici un ban de pe urma resurselor "tarii lor".

    Pentru asta ar trebui sa iasa romanii in strada.

    Putem sa avem vreo certitudine ca se platesc Romaniei redeventele cuvenite pentru resursele exploatate?
    Eu sint sigur ca nu sint platite impozitele corect de catre marile corporatii. Mereu se angajeaza cele mai "bune" firme de tax advising tocmai pentru a nu plati impozite.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by