​Șeful PSD Liviu Dragnea a vorbit în ultimele zile de două ori despre necesitatea modificării prin Ordonanță a Legii Offshore, pe care chiar el și-a asumat-o în urmă cu două săptămâni, când a fost aprobată de Parlament și trimisă la președinție pentru promulgare. Potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro, ordonanța ar urma să conțină modificări esențiale ale Legii, în favoarea operatorilor din Marea Neagră. Vor fi prevăzute deduceri pentru investițiile pe care le fac operatorii, dar și posibile înghețări de taxe pe perioada acordurilor petroliere. Mai simplu spus, în urmă cu două săptămâni, Liviu Dragnea și-a asumat aprobarea pe repede înainte a unei variante de lege care nemulțumea companiile. Acum, își asumă modificarea legii prin ordonanță, dar în favoarea companiilor. De ce aceste schimbări bruște de atitudine?

Dragnea, legea offshoreFoto: Hotnews

În urmă cu două săptămâni, Liviu Dragnea s-a pronunțat împotriva înghețării fiscalității. Aceasta era o prevedere care se regăsea în forma inițială a proiectului de lege, dar care a fost eliminată de Camera Deputaților.

Reamintim că HotNews.ro a informat încă de 12 iulie, la trei zile după ce a fost adoptată, că este posibilă "corectarea" Legii Offshore prin ordonanță, în vederea reglementării deducerii cheltuielilor cu investițiile din Marea Neagră.

Dacă președintele va promulga Legea, Guvernul o va modifica imediat prin Ordonanță. Dacă nu o va promulga, Legea va fi modificată în Parlament.

Scurtă cronologie

  • Pe 9 iulie, luând prin surprindere chiar și partenerii de coaliție din ALDE, Liviu Dragnea a prezentat singur, în fața presei, pe planșe, o variantă nouă a legii, chiar înainte de a fi avizată în comisiile de specialiate, susținând că este mai avantajoasă pentru stat decât cea care a fost promovată de Senat. După doar câteva ore, legea a fost aprobată în Camera Deputaților și apoi trimisă la promulgare. Liviu Dragnea susținea că după o "muncă de luni de zile", a găsit echilibrul corect "între interesul legitim al României şi cel la fel de legitim al companiilor de a scoate profit".
  • Începând cu 10 iulie, Liviu Dragnea, cu cei de la Ministerul Finanțelor alături, a început discuții cu reprezentanții titularilor de acorduri pe "corectarea" formulelor de calcul al impozitelor prevăzute în legea proaspăt adoptată de Camera Deputaților.
  • Pe 16 iulie, deputatul ALDE, Varujan Vosganian a vorbit despre nemulțumirea partidului pe care îl reprezintă în privința colaborării cu PSD pe legea offshore. A spus că nu a existat dialog între membrii coaliției de guvernare pe această lege. Vosganian a anunțat că la ședința Coaliției, ALDE a cerut explicații și a cerut ca Executivul să modifice de urgență legea off-shore.
  • Pe 21 iulie, ambasadorul american Hans Klemm a criticat modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, el spunând că au fost încălcate toate principiile transparenţei şi negocierii şi că "este îndoielnic".
  • Pe 22 iulie, Liviu Dragnea a anunțat la România TV că "se fac discuţii acum pentru o posibilă Ordonanţă de Guvern în ceea ce priveşte legea offshore". A recunoscut chiar și faptul că legea aprobată de Camera Deputaților nu este prea clară. "Ceea ce am pus în textul legii nu este foarte bine definit în anexa în care se stabilesc formulele de calcul. Mă interesează ca ceea ce s-a decis politic ca şi principii să fie puse foarte clar şi riguros în formule şi în texte, pentru că este o lege de importanţă uriaşă pentru România şi e bine să nu existe dubii, pentru că orice dubiu poate fi exploatat oricând de cineva cu rea credinţă, dintr-o parte sau alta. Vorbim de resursele României, vorbim de peste 400 de miliarde de metri cubi de gaze cel puţin, vorbim de zeci de miliarde pe care trebuie să le câştige statul român şi vorbim de câştigarea pentru prima dată a independenţei energetice”, a susţinut liderul PSD.
  • Pe 24 iulie, Liviu Dragnea a reveni cu amănunte despre ordonanță, spunând că sunt necesare prevederi care să stabilească o formulă de calcul "pentru deducerile pentru impozitul pe veniturile suplimentare". "Ceea ce s-a adoptat în lege trebuie să fie pus limpede, pus clar şi fără echivoc şi în anexa care cuprinde formula de calcul pentru deducerile pentru impozitul pe veniturile suplimentare şi pentru deducerile din acest impozit. Şi anume este vorba de valoarea investiţiilor despre care se vorbeşte în lege că este firesc să se deducă investiţiile, dar nu este foarte bine clarificat în lege. Şi nu se deduc toate investiţiile o dată, ci într-o perioadă de timp, în aşa fel încât statul român să primească bani, dar, în acelaşi timp, şi companiile care investesc să poată să se menţină deasupra costurilor. Ideea e că noi avem nevoie de acele gaze, avem nevoie ca cineva să le scoată, dar cei care le scot să nu lucreze în pierdere şi să aibă şi nivelul de cash flow firesc şi necesar. Asta va trebui să cuprindă ordonanţa", a spus Dragnea.

Legea aprobată de Camera Deputaților prevede o schemă de impozitare progresivă asupra veniturilor suplimentare, în funcție de prețul gazelor. Impozitele pe care ar urma să le plătască titularii de acorduri sunt stabilite în baza unor formule de calcul.

Legea mai prevede și posibilitatea ca investițiile să poată fi deduse într-o limită de 60% din totalul veniturilor suplimentare. Această prevedere ar putea fi în avantajul companiilor, reducând povara fiscală. O parte din ce plătesc prin impozite, câștigă prin deduceri. Însă, formulele de calcul prevăzute în anexă elimină acest avantaj. Tocmai aceste formule de calcul stârnesc nemulțumirea companiilor. La formulele calcul, deducerea este trecută ca fiind făcută la "valoarea investiţiilor în segmentul upstream realizate în luna în care s-a efectuat vânzarea fizică a gazelor naturale pentru care se calculează impozitul asupra veniturilor suplimentare". Practic, deducerea investițiilor s-ar face în luna în care s-a realizat efectiv vânzarea. Însă, companiile reclamă faptul că pentru investiții trebuie "pus banul înainte" de vânzarea efectivă.

Liviu Dragnea a dorit cu tot dinadinsul ca legea să fie aprobată de Camera Deputaților, cameră decizională, în timpul sesiunii extraordinare a Parlamentului. Aceasta după ce a fost discutată câteva luni, mai mult în spatele ușilor închise decât public, cu reprezentanții ministerelor și ai companiilor. Atacând voalat fosta guvernare Tudose care a aprobat inițial legea, dar și Senatul, al cărui președinte este Călin Popescu Tăriceanu, șeful PSD a încercat să accentueze ideea că varianta pe care și-o asumă este mult mai benefică pentru statul român. "Varianta Senatului era prevăzut un credit fiscal cu toată fiscalitatea îngheţată. Adică orice înseamnă fiscalitate în România, dacă ar fi survenit vreo modificare plus 15 – 20 de ani, companiile offshore nu trebuiau să plătească nimic. În acelaşi timp, impozitul pe veniturile suplimentare era eliminat. Al treilea obiectiv este ce cantitate de gaze din Marea Neagră rămâne disponibilă pentru piaţia românească", a spus Dragnea, prezentând în oglindă și varianta care urma să fie aprobată câteva ore mai târziu de Camera Deputaților.

Față de forma adoptată în Senat, Camera Deputaților a modificat complet articolul 19 referitor la creditul fiscal, introducând impozite pe veniturile suplimentare obținute din vânzarea gazelor. Aceste impozite sunt plătite, pe lângă redevențe, de către cei care au exploatări onshore (terestre), însă în varianta inițială a legii prevedea o excepție de la plata acestora pentru offshore . Producătorii din Marea Neagră urmau să plătească doar redevențe asupra producției, nu și aceste impozite asupra veniturilor suplimentare.

În varianta Camerei Deputaților au fost introduse impozitele asupra veniturilor suplimentare, dar într-o variantă mai puțin împovărătoare decât pentru onshore.Mai exact, pentru onshore se aplică un impozitul de 60% din veniturile suplimentare, pentru prețurile de până la 85 lei/MWh inclusiv. Pentru prețurile care depășesc 85 lei/MWh, producătorii din onshore plătesc un impozit de 80% la "venitul suplimentar obținut din diferența dintre 85 lei/MWh și prețul practicat". Acestea sunt prevederi cuprinse în OG 7/2013, aprobată prin Legea 73/2018. Pentru offshore, Legea aprobată de Camera Deputaților prevede impozit de 30% din venitul suplimentar pentru preţurile de până la 85 lei/MWh inclusiv. Deci jumătate față de ce plătesc cei din onshore. Însă, devine mai avantajos dacă prețul este mai mare, deoarece nivelul de taxare este de 15% pentru prețuri între 85 lei/MWh și 100 lei/MWh, apoi 20% pentru prețuri între 100 lei și 115 lei/MWh, 25% pentru prețuri între 115 lei și 130 lei/MWh, crescând treptat până la 50% pentru prețuri care depășesc 190 lei/MWh.

Trebuie precizat că pentru calculul veniturilor suplimentare, și pentru offshore, și pentru onshore, există un preț de referință de 45,71 lei/MWh, stabilit la nivelul anului 2012 și ajustat cu rata inflației din 2014.

Pentru mai multe amănunte, citește și: