Legea offshore: Parlamentarii USR propun ca redevențele și impozitele datorate de titularii de acorduri petroliere offshore să meargă în investiții prin Pilonul 2 de pensii

de CP     HotNews.ro
Joi, 27 septembrie 2018, 10:12 Economie | Energie


Cristina Pruna
Foto: Facebook
Parlamentarii USR Cristinta Prună, Claudiu Năsui și Cristian Ghinea au depus un amendament la Legea Offshore, aflată acum în dezbateri la Camera Deputaților, care prevede ca redevențele și impozitele asupra veniturilor suplimentare datorate de titularii de acorduri petroliere offshore, să meargă în investiții în conturile românilor din Pilonul 2 de pensii.

"Am depus astăzi alături de Claudiu Nasui și Cristian Ghinea un amendament la Legea Offshore. Vrem ca de redevențe și impozit asupra veniturilor suplimentare datorate de titularii de acorduri petroliere offshore, să beneficieze toți românii, prin investiții!

Astfel, propunem ca aceste fonduri să meargă în investiții în conturile românilor din Pilonul 2 de pensii și ca administratorii acestor fonduri să investească cel puțin 50% din ele în industria chimică, petrochimică și în energie. Astfel, de aceste fonduri ar beneficia toți românii și ele s-ar duce înspre investiții în țara noastră", scrie deputatul USR Cristina Prună pe contul său de Facebook.

"Vrem ca veniturile din exploatarea gazelor naturale offshore să ajungă în buzunarele oamenilor și să creeze bunăstare și creștere economică! Nu vrem ca acești bani să fie aruncați pe fereastră și să ajungă în buzunarele firmelor de casă ale partidelor care să-i cheltuiască pe studii de prefezabilitate și fezabilitate, printr-un Fond special obscur, așa cum propune Liviu Dragnea.

Vrem să ne asigurăm că acești bani colectați la Pilonul 2 vor finanța judicios proiecte viabile din energie (centrale în cogenerare, investiții în infrastructură - regenerabile, extinderea rețelei de conducte de gaz, rețele de transport inteligente pentru energia electrică, stații de reîncărcare cu gaze naturale comprimate, electromobilitate) și petrochimie (industria îngrășămintelor, a maselor plastice, a PVC-ului etc.)", mai arată Cristina Prună.

Potrivit acesteia, amendamentul va fi susținut săptămâna viitoare când legea va intra în dezbatere în comisiile reunite.


Citeste mai multe despre   
















1185 vizualizari

  • -3 (7 voturi)    
    nu mai sunt prea mici impozitele? (Joi, 27 septembrie 2018, 10:26)

    premierul grivco [utilizator]

    dupa prima adoptare spuneau ca sunt taxele prea mici, acum nu le mai pasa.
    nici atunci nu au comentat inainte de adoptare, nu au depus vreun amendament sa creasca taxele, doar dupa, cand au vazut ca a marit dragnea taxele au zis ca e prea putin
    iar ideea de a da banii pilonului II e de balaceanca/socola
  • 0 (6 voturi)    
    Toti romanii? (Joi, 27 septembrie 2018, 10:42)

    john-doe [utilizator]

    Ce fac cei care din cauza legii nu contribuie la pilonul 2?
    Ei sunt exclusi de la beneficiile de pe urma petrolului?
    • +1 (3 voturi)    
      si cei care se pensioneaza in 4 ani pana extragem (Joi, 27 septembrie 2018, 11:15)

      premierul grivco [utilizator] i-a raspuns lui john-doe

      si cei care se pensioneaza pana incepe extractia gazelor vor primi tot nimic.
      au geniile astea niste idei de te intrebi de unde le vin.
      cand s-a adoptat legea prima data, spuneau ca taxele sunt prea mici si ca dragnea da gazele prea ieftin, acum nu mai sunt taxele mici.
  • -2 (4 voturi)    
    infatisarea oamenilor nu conteaza (Joi, 27 septembrie 2018, 11:34)

    cucuveauamov [utilizator]

    dar, totusi, uitati-va atent la privirea doamnei din imagine si veti intelege politica USR
    • +1 (3 voturi)    
      Ai dreptate (Joi, 27 septembrie 2018, 12:49)

      Hydra [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Cand privesc pavianul cu mantie, incep sa inteleg felul in care efectueaza psd-ul politica.
    • 0 (0 voturi)    
      Asa e, aveti dreptate, acum inteleg!!! (Joi, 27 septembrie 2018, 23:25)

      Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Ochii ei arunca flacari violet, nu-i asa?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version