O asociație din România a încercat să găsească cea mai bună ofertă de furnizare a energiei electrice pentru sediul său. Asociația Consumatorilor și Micilor Producători de Energie a încercat să solicite oferte de preț tuturor firmelor care dețineau la data de 01.10.2018 o licență de furnizare a energiei electrice. Rezultatele demersului său sunt surprinzătoare. Dintre toate cele 168 de firme care au licența de furnizare valabilă, acordată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), sub 10% respectă prevederile ANRE. Cei mai mulți furnizori sunt total dezinteresați să încheie contracte cu micii consumatori. Practic, deși sunt mulți furnizori, iar piața este complet liberalizată, pentru un mic consumator sau un consumator casnic este extrem de dificil să încheie un contract de furnizare a energiei. Vezi în text întreaga analiză.

Oferte energieFoto: A.C.M.P.E.

Asociația Consumatorilor și Micilor Producători de Energie (A.C.M.P.E.) a căutat lista acestora pe pagina web a A.N.R.E. https://portal.anre.ro/PublicLists/LicenteAutorizatii. Căutarea firmelor care au licență pentru furnizare acordată în domeniul electric a avut ca rezultat prezentarea unei liste de 185 de companii românești și străine, pentru care au fost afișate denumirea într-o formă oarecare, adresa, eventuale numere de telefon și fax, numărul licenței, data de eliberare a acesteia și data până la care licența este valabilă.

Cât de greu găsești un furnizor de energie

"Ne-am înarmat cu răbdarea cuvenită și am trecut la căutarea paginilor web ale firmelor respective. Conform prevederilor art.5 din Ordinul A.N.R.E. nr.6/2017 toți furnizorii de energie ar trebui să dețină o pagină web activă, în limba română, prin intermediul căreia orice consumator să poată găsi informații minimale stabilite de A.N.R.E.

Click pentru a deschide

După cum se poate vedea, cele 15 firme care par interesate de furnizarea energiei electrice către consumatori, reprezintă doar 8,93% din cele 168 de firme românești care au licența de furnizare valabilă, acordată de A.N.R.E. Situația aceasta poate fi numită “concurență de piață”? Ridicolul situației este dat de faptul că, având obligația de a prezenta public o ofertă de preț standard pentru cele trei tipuri de consumatori, din cei 15 furnizori concurențiali care au ofertele actualizate, mai mult de jumătate oferă prețuri care depășesc pragul de preț pentru serviciul universal, stabilit de A.N.R.E. pentru furnizorii de ultimă instanță obligați sau opționali. În acest fel furnizorii concurențiali transmit către consumatori mesajul: “ NU PUTEM (sau NU VREM) să lucrăm cu consumatorii casnici sau consumatorii noncasnici mici! ”. În plus, pe lângă faptul că ofertele de preț publicate ridicau semne de întrebare, lipsesc și alte informații esențiale unui consumator: condițiile generale de furnizare, conținutul propus pentru contractul de furnizare, informații relevante despre activitatea de furnizare (indicatorii de performanță actualizați, etc.). Adăugăm și faptul că A.N.R.E. publică în dreptul "Comparator de preț pentru ofertele de furnizare a energiei electrice ”, următorul mesaj: “ Pentru a reflecta mult mai bine situația din piața de energie lucrăm la îmbunătățirea comparatorului pentru ofertele de furnizare. În perioada 11.09.2018 – 19.10.2018 testăm împreună cu furnizorii noul comparator. ”. Concluzia: trebuie căutat separat fiecare furnizor de energie. Pentru că indiferent ce spune legea, informațiile publicate sunt incorecte, incomplete și A.N.R.E. ca autoritate, nu este interesată de aceste aspecte.

Oferte puține și cu prețuri surprinzătoare

Conform legislației în vigoare, am transmis prin email, în data de 01.10.2018, orele 15:11-15:14, cererea noastră de ofertă, conținând TOATE informațiile minime obligatorii pentru întocmirea unei oferte de preț. Cererea a fost transmisă către toate cele 168 firme (110 firme care au avut publicate adrese de email și 58 de firme ale căror emailuri au fost aflate telefonic în diverse ocazii).

Click pentru a deschide

Îngrijorător este faptul că 75,59% dintre furnizorii de energie din România REFUZĂ să dea curs obligației prevăzute de art.18 din Ordinul A.N.R.E. nr.64/2014 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienții finali: "La cererea scrisă a unui client final, furnizorul este obligat să comunice, în scris, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data primirii cererii, o ofertă privind condițiile de furnizare a energiei electrice pe piața concurențială, care conține: prețul de furnizare, condițiile și termenele de plată și data-limită de încheiere a contractului de furnizare. ” Un alt aspect îngrijorător este existența unui procent de 19,51% dintre firmele de furnizare românești care transmit oferte de furnizare cu prețuri exagerat de mari, care să transmită mesajul "Nu ne interesează!" către consumatori. Dacă adăugăm și faptul că firmele care dețin licență de furnizare valabilă în România și au sediul în afara țării, nici măcar nu si-au pus vreodată problema respectării obligației de a oferi o pagină web în limba română, rezultă în mod evident că 81,08% dintre firmele care dețin licențe de furnizare a energiei electrice nu sunt interesate de contractarea energiei pentru consumatorii casnici sau noncasnici mici. Acest lucru explică extrem de simplu mecanismul prin care 82,70% dintre locurile de consum existente în România sunt alimentate în continuare prin intermediul contractelor de furnizare încheiate cu cei 4 (patru) furnizori de ultimă instanță. Iar A.N.R.E. nu pare îngrijorată deloc de acest fenomen!

Cum spuneam mai sus, celebrul comparator de prețuri a fost inactiv pentru o perioadă de 5(cinci) săptămâni, sub pretextul “consultării” cu furnizorii de energie. Până la data de 18.10.2018, am întrebat 27 de furnizori de energie: "Până la data de azi, A.N.R.E. v-a trimis/solicitat informații/întrebări/puncte de vedere despre comparatorul de prețuri pe care urmează să-l publice?". Răspunsul UNANIM a fost “ NU” ! Și atunci care sunt furnizorii cu care s-au realizat “consultările”? Și restul de furnizori neconsultați nu contează? Concluzia la care am ajuns noi: “liberalizarea” pieței de energie electrică este un proces al cărui scop este departe de a fi atins, datorită lipsei evidente de implicare și supraveghere atentă din partea A.N.R.E., a carențelor majore în crearea unei legislații coerente și a evitării aplicării juste și echidistante a reglementărilor în vigoare! Din păcate aceste aspecte nu au intrat nici în atenția Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, nici a Consiliului Concurenței sau, măcar, a reprezentaților consumatorilor numiți în Comitetul Consultativ al A.N.R.E. și care ar trebui să tragă semnalele de alarmă corespunzătoare pe lângă A.N.R.E., în cazul în care ar fi fost interesate de corectarea acestor neajunsuri!"