​Comisia de energie din Senat a solicitat Autorității Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) să explice de ce întârzie să emită reglementări pentru punerea în aplicare a unei legi aprobate în vară, potrivit căreia consumatorii de energie persoane fizice pot deveni mici producători de energie, a declarat, luni, Gheorghe Marin, preşedintele Comisiei, potrivit Agerpres. Acești consumatori care pot fi producători, numiți prosumatori, ar trebui să beneficieze, potrivit legii, de o serie de facilități fiscale pentru livrarea surplusului de energie în rețea. Strategia energetică aflată în dezbatere publică arată că limita maximă a puterii instalate în sistemele solare ale prosumatorilor va fi de 750 MW, putere care va fi atinsă până în anul 2030.

Instalare panou solarFoto: Flickr

"Este o chestiune care interesează pe foarte multă lume. În iulie, noi am modificat legea energiei regenerabile, în sensul în care am definit prosumatorul, am definit condiţiile în care un consumator poate deveni şi producător şi condiţiile în care el se poate lega la reţea. Tot atunci am prevăzut un termen de 90 de zile pentru ca ANRE să emită o reglementare astfel încât acest lucru să devină operabil", a spus Marin.

Potrivit acestuia, Comisia de energie din Senat urmează să verifice de ce acest sistem nu este aplicat încă, deși legea prevedea că ANRE trebuia să emită o reglementare până pe 20 octombrie.

Marin a mai spus că această situație trebuie rezolvată urgent, pentru că Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului de Mediu, a lansat un ghid pentru implementarea unui program de instalare a panourilor fotovoltaice de către persoanele fizice, pentru care Uniunea Europeană a pus la dispoziţie 100 de milioane de euro, iar termenul până la care pot fi utilizaţi aceşti bani este decembrie 2019.

"Să vedem cum putem lua aceşti bani europeni şi să venim în întâmpinarea persoanelor fizice care şi-au instalat panouri fotovoltaice şi care vor să-şi recupereze o parte din banii investiţi", a mai spus Marin.

Potrivit proiectului de strategie energetică aflat în dezbatere publică, în anul 2030, din puterea totală instalată de 2.250 MW a sistemelor fotovoltaice, 750 MW vor fi realizate sub forma unor capacităţi distribuite deţinute de prosumator de energie.

Legat de această temă, în urmă cu o zi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE, declarase că schema prin care pot fi susținuți prosumatorii ar putea fi definitivată până la 1 ianuarie 2019, însă doar în anumite condiții. În primul rând, schema nu trebuie să fie considerată ajutor de stat de către Consiliul Concurenţei. În acest sens trebuie așteptat un răspuns de la Consiliul Concurenței. Dacă va fi considerată ajutor de stat, schema va trebui notificată la Comisia Europeană și identificată o entitate care se gestioneze întregul proces, ori Ministerul Energiei, ori Ministerul Mediului. Dacă nu va fi considerată ajutor de stat, schema de compensare financiară va putea fi aplicată de la 1 ianuarie, a mai spus Zoltan Nagy-Bege.

Parlamentul a aprobat, în iulie, Legea 184/2018 care prevede că prosumatorii care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrica furnizorilor de energie electrica cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor ANRE.

Furnizorii de energie electrică sunt obligaţi, la solicitarea prosumatorilor cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, să achiziţioneze energia electrică produsă la un preţ egal cu preţul mediu ponderat înregistrat în Piaţa pentru Ziua Următoare în anul anterior.

Potrivit legii, prin derogare de la Codul fiscal, prosumatorii sunt scutiţi de la plata tuturor obligaţiilor fiscale aferente cantităţii de energie electrică produsă pentru autoconsum, precum şi excedentul vândut furnizorilor.

Prosumatorii sunt scutiţi şi de la plata certificatelor verzi pentru energia produsă şi utilizată pentru consumul propriu final.

Potrivit proiectului de strategie energetică, noi scheme de sprijin pentru stimularea investiţiilor în domeniul energiilor regenerabile vor apărea după anul 2020 doar pentru capacități de generare a energiei electrice dezvoltate de către consumatori care, în cadrul schimbului bidirecțional de energie electrică cu reţelele de distribuţie, vor fi consideraţi prosumatori. Limita maximă a puterii instalate în sistemele solare ale prosumatorilor va fi de 750 MW, putere care va fi atinsă până în anul 2030.

Noua directivă actualizată de promovare a SRE (CE 2016b) propune garantarea dreptului consumatorilor individuali și a comunităților locale sau industriali şi agricoli de a deveni prosumatori și de a fi remunerați pentru energia livrată în rețea, precum și alte mecanisme care înlesnesc această tranziție. Până în anul 2030, promovarea acestei politici se va asigura prin implementarea unor măsuri de garantare a preluării energiei şi de valorificare a acesteia prin aplicarea unei scheme de tip feed-in-tariff, prin accesarea unor programe de finanțare pentru realizarea investiţiilor, prin constituirea unor fonduri de garantare care să permită participarea instituţiilor de credit la finanţări, precum şi prin reglementări fiscale care permit compensarea tranzacţiilor în dublu sens între prosumator şi operatorii de distribuţie. Doar pentru consumatorii casnici se va asigura sprijin pentru finanţarea investiţiilor, astfel încât să poată deveni prosumatori, se precizează în proiectul de strategie energetică.