Transgaz primește un împrumut de 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru o conductă care va transporta gazele din Marea Neagră

de CP     HotNews.ro
Luni, 17 decembrie 2018, 19:29 Economie | Energie


Transgaz
Foto: Transgaz
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă 50 de milioane de euro pentru finanțarea unei noi conducte, care va conecta resursele de gaze naturale ale României de la țărmul Mării Negre atât cu rețeaua națională de transport de gaz, cât și cu coridorul BRUA. Această tranzacție este susținută de Fondul European pentru Investiții Strategice (EFSI), pilonul financiar al Planului de investiții pentru Europa, cunoscut drept "Planul Juncker", potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.

"Acest proiect, susținut de Planul Juncker, este semnificativ din mai multe motive: va facilita utilizarea resurselor de gaze naturale recent identificate în Marea Neagră, situate în UE. Consolidează legăturile cu rețeaua de transport de gaze din Europa de Vest și, prin urmare, contribuie la diversificarea aprovizionării cu gaze. În fine, va consolida competitivitatea în sectorul gazelor cu impact pozitiv asupra cetățenilor și economiei UE", a declarat Vicepreședintele BEI, Andrew McDowell, a declarat.

Vicepreședintele Comisiei Europene, responsabil pentru Uniunea Energetică, Maroš Šefčovič, salută acest nou proiect susținut de Planul de investiții pentru Europa, "deoarece va contribui la sporirea securității energetice și a diversificării în regiune, deja caracterizată de o vulnerabilitate severă față de aprovizionarea cu gaze naturale".

“Noua conductă va lega resursele de gaze naturale ale României de la țărmul Mării Negre atât cu rețeaua națională de transport de gaz, cât și cu coridorul BRUA. Este vorba despre un proiect ce implică construirea unei noi conducte de transport cu o lungime de 308 km, împreună cu infrastructura necesară la sol. Este un angajament ferm în ceea ce privește securitatea energetică a României și o dovadă a capacității României de a dezvolta și implementa proiecte strategice, cu impact pozitiv asupra întregii Uniuni Europene”, a declarat la rândul său ministrul economiei, Niculae Bădălău.

"Anul trecut, BEI a semnat două contracte de finanțare cu Transgaz, în valoare de 50 milioane EUR fiecare, pentru punerea în aplicare a primei faze a proiectului de interes comun (BRUA). Este de importanță strategică ca gazul produs în Marea Neagră să fie încorporat în Sistemul Național de Transport al gazelor și transportat pe piața românească și europeană, pentru a spori securitatea aprovizionării cu gaze către România și UE și pentru a garanta securitatea aprovizionării cu gaze pentru consumatorii români. Sprijinul financiar al BEI va contribui în mod semnificativ la extinderea infrastructurii naționale de transport al gazelor", a afirmat directorul general al Transgaz, Ion Sterian.


Citeste mai multe despre   
















951 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version