Ministrul Energiei Anton Anton a declarat că luni a avut loc la minister o întâlnire pe tema grevei minerilor, motiv pentru care nu crede că Executivul nu știa despre situația de la Complexul Energetic Oltenia. "Am avut luni o discuție la Ministerul Energiei cu aproape cu toți cu care am discutat și azi. Mi-e greu să spun că Guvernul nu știa", a spus ministrul la Târgu-Jiu, după ce a fost întrebat despre o afirmație a premierului Viorica Dăncilă, care susține că a fost informată abia miercuri despre situația de la CE Oltenia.

Ministrul energiei Anton AntonFoto: Ministerul Energiei

"Mi s-a adus la cunoștință ieri (n.red. miercuri), cu suspectă şi nepermisă întârziere, situaţia gravă de la Complexul Energetic Oltenia. Am convocat imediat o întâlnire de urgenţă şi, împreună cu miniştrii şi autorităţile responsabile, am analizat ce măsuri pot fi luate, astfel încât Complexul Energetic Oltenia să îşi reia activitatea la capacitatea normală", a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern de joi.

Într-adevăr, luni, la prima oră, ministrul Anton Anton și secretarul de stat Doru Vișan au avut o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor și ai conducerii companiei pe tema grevei minerilor, fapt mediatizat și în presă. De altfel, la finalul întâlnirii, Doru Vișan a făcut declarații în fața presei, la sediul Ministerului Energiei.

Minerii din Gorj au declanșat grevă spontană în urmă cu șase zile, acesta fiind unul dintre cele mai mediatizate subiecte din ultima perioadă.

Criza din energie: Stocurile de cărbune s-au epuizat, termocentrala Rovinari a început să fie deja închisă/ Ministrul Energiei spune că taxa de 2% pe cifra de afaceri ar putea fi eliminată/ Minerii au primit noi propuneri de majorări salariale