Ministerul Energiei informează că minerii au reluat activitatea în șapte cariere din zece. La Pinoasa, Peșteana și Roșiuța încă se poartă discuții între liderii sindicali și mineri pe marginea noilor oferte de măriri salariale făcute de conducerea Complexului Energetic Oltenia. UPDATE La ora 20.00, activitatea a fost reluată în toate carierele, a anunțat Ministerul Energiei.

Protest mineriFoto: Captura TVR Craiova

Întâlnirea de la Târgu-Jiu între ministrul Energiei, Anton Anton, reprezentanții Complexului Energetic Oltenia și cei ai sindicatelor s-a încheiat cu o nouă ofertă pentru mineri de majorare a salariilor.

Noile oferte pentru minerii din Gorj

  • Pentru personalul muncitor din activitatea de producție, mentenanță și transport cărbune etc va fi acordată o sumă 1000 lei brut, respectiv 585 lei net;
  • Pentru conducători formație lucru din activitatea de producție, mentenanța și transport cărbune etc va fi acordată o sumă 700 lei brut, respectiv 409 lei net;
  • Pentru personalul de conducere din activitatea de producție, mentenanță și transport cărbune etc va fi acordata o sumă 500 lei brut, respectiv 292 lei net;
  • Pentru alte categorii de personal din activitatea tehnică, exploatare, mentenanță, transport cărbune, sumele vor fi convenite în cadrul comisiei de negociere.
  • De asemenea vor fi acordate vouchere de vacanță pentru toți salariații în sumă de 1450 lei, începând cu data de 01.05.2019.
  • Prima pentru sărbătorile pascale se va acorda în aceleași condiții ca și primele pentru Ziua Meseriei, reprezentând un câștig net de cel putin 330 lei.
  • Administrația se angajează să nu inițieze niciun fel de măsuri în vederea aplicării de sancțiuni față de salariații participanți la grevă, în condițiile recuperării timpului de lucru.
  • Ministerul Energiei garantează cele mai sus stabilite și va întreprinde demersuri pentru promovarea actelor legislative necesare aducerii la îndeplinirea angajamentelor asumate de administrație.

Până acum erau oferite majorări salariale între 400 și 700 lei brut.

Ministrul energiei, după discuțiile cu sindicatele de la CE Oltenia: Ne vom strădui sa eliminăm taxa de 2% din cifra de afaceri pentru companiile care produc energie pe bază de cărbune