Cifra de afaceri şi profitabilitatea Romgaz scad cu 20-25% anul acesta, în urma aplicării OUG 114/2018 privind suprataxarea mediului de afaceri și plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică. Anunțul a fost făcut miercuri, la Sibiu, de Adrian Volintiru, directorul general Romgaz.

RomgazFoto: Romgaz

"Din cauza plafonării preţului la gaze la 68 lei/MWh, estimăm un impact de minus 20-25% al cifrei de afaceri în acest an (indicator care a fost 4,9 miliarde de lei anul trecut). De asemenea estimăm o scădere cu acelaşi procent a profitului, ceea ce înseamnă un minus de 420 milioane de lei la profit", a declarat Adrian Volintiru, citat de Financial Intelligence.

HotNews.ro a arătat în mai multe rânduri că prevederile din OUG 114/2018 referitoare la sectorul energetic vor afecta foarte mult companiile de stat din energie. Ordonanța de urgență prevede taxarea tuturor companiilor din domeniul gazelor și a energiei electrice cu 2% din cifra de afaceri. De asemenea, producătorii și furnizorii de gaze vor fi obligați să vândă gazele cu maxim 68 lei/MWh timp de trei ani, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei industriali. În ceea ce privește prețul energiei, acesta va fi plafonat la un nivel redus, tot timp de trei ani, pentru consumatorii casnici.

Potrivit Ordonanței și a legislației secundare pe care o elaborează zilele acestea autoritatea de reglementare (ANRE), consumatorii casnici care au încheiat pe piața liberă contracte cu furnizorii se pot întoarce în regim reglementat. Aceștia vor beneficia de energie electrică și gaze naturale la prețuri mici, timp de trei ani. Însă, toate aceste reglementări afectează foarte mult companiile energetice, în special cele de stat.

Pentru mai multe amănunte, citește și