Indicatorii de profitabilitate ai companiei de stat Nuclearelectrica se vor reduce de peste șase ori din cauza obligației de a vinde la prețuri reglementate

de CP     HotNews.ro
Marţi, 5 februarie 2019, 11:28 Economie | Energie


Centrala de la Cernavoda
Foto: Nuclearelectrica
Indicatorii de profitabilitate ai Nuclearelectrica vor scădea de peste şase ori prin vânzarea energiei electrice la preţuri reglementate, potrivit Agerpres care citează un document al Autorităţii Naţionale de Reglementare (ANRE). Reducerea indicatorilor de profitabilitate ar afecta investiții importante precum retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă.

Informaţia apare într-un document al Autorităţii Naţionale de Reglementare (ANRE) în care au fost sintetizate opiniile participanţilor la piaţă cu privire la ordinul propus de ANRE, potrivit căruia producătorii vor trebui să livreze energie în contracte reglementate cu un profit de maxim 5%.

Iniţial, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica erau obligate să livreze până la 65% din producţie pe piaţa reglementată, însă acest lucru se va aplica abia de anul viitor. Până atunci, ele vor livra toată energia disponibilă, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.

"SNN va obţine, în condiţiile vânzării întregii producţii de energie disponibile cu metodologia preţului reglementat (cost +5%), un profit brut estimat la 90 de milioane de lei, în scădere cu peste 450 milioane de lei faţă de nivelul estimat iniţial, în condiţiile vânzării energiei electrice disponibile pe piaţa liberă", se arată în documentul citat de Agerpres.

Scăderea de peste şase ori a indicatorilor de profitabilitate ai SNN prin vânzarea energiei electrice la preţuri reglementate afectează major capacitatea entităţii de a finanţa proiectele majore de investiţii aflate în derulare (retehnologizarea Unităţii 1, investiţie de 1,5 miliarde de euro, şi CTRF - investiţie de aproximativ 200 milioane de euro).

Cum a ajuns ANRE să facă acest proiect de ordin? De la bun început trebuie precizat că ANRE este o instituție complet politizată, deși conform prevederilor europene ar trebui să fie independentă. Acum este controlată de PSD și ALDE. Autoritatea a venit cu acest proiect de ordin ca urmare a aprobării de către Guvernul Dăncilă a celebrei Ordonanțe de Urgență care suprataxează mediul de afaceri. Actul normativ prevede printre altele și că "pentru perioada 1 martie 2019 - 28 februarie 2022, pentru clienţii casnici, furnizarea de energie electrică se realizează în condiţii reglementate, de către ANRE". Altfel spus, toți consumatorii casnici care acum sunt pe piața liberă vor fi întorși în piața reglementată. Aceasta după ani de zile de efort ca piața să fie liberalizată. Ordinul ANRE reglementează, de fapt, modul de aplicare a acelei prevederi din OUG.

Este o măsură populistă, specifică țărilor comuniste, dar care nu poate avea efecte pozitive pentru întreaga economie și care, mai devreme sau mai târziu, se întoarce tot împotriva simplilor cetățeni.

Pentru mai multe amănunte, citește Încă o lovitură asupra companiilor energetice de stat și asupra economiei de la autorități: Hidroelectrica și Nuclearelectrica vor fi obligate să vândă energie ieftină și să obțină profituri mici


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1681 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Nu, mersi (Marţi, 5 februarie 2019, 11:54)

    galeo [utilizator]

    Nu vrem investitii megalomanice pe banii romanilor.
    Dar ce ati vrea, romanul sa manace paine cu sare pentru a achita factura la curent, iar Nuclearelectrica sa faca investitii megalomanice din banii lor ?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by