Ministrul Energiei are o „idee în premieră în lume”: Vrem să acumulăm energie electrică în depozitele de gaze

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 12 februarie 2019, 22:23 Economie | Energie


Ministrul energiei Anton Anton
Foto: Ministerul Energiei
Ministerul Energiei intenţionează să dezvolte un proiect de acumulare de energie electrică în depozitele de gaze, idee care nu a mai fost introdusă până acum în lume, a declarat marţi ministrul Energiei, Anton Anton, în timpul audierilor pentru bugetul Ministerului Energiei din cadrul comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament, relatează Agerpres.

"Vrem să accesăm un program european prin care să introducem în România o idee care n-a mai fost introdusă în lumea asta - sau poate c-o fi fost făcută dar nu ştiu eu - şi anume să acumulăm energie electrică în depozite de gaze. Adică, centrala de la Craiova o retehnologizăm, alături de centrala aia la 3 kilometri există un depozit, la Gherceşti, iar în depozitul respectiv depozit introducem gaze atunci când avem exces de energie electrică de la eoliene, pentru că noi în România nu avem niciun fel de sistem de acumulare a energiei electrice. În Europa sunt 345 de sisteme de acumulare hidro, şi noi n-avem niciunul în România. Austria mai construieşte 5 acum", a afirmat ministrul Energiei.

Despre taxa de 2 % prevăzută în OUG 114, Anton Anton a afirmat că procentul este diferenţiat la companiile de gaze faţă de cele de cărbune.

"Despre 2%, acesta trebuie privit diferenţiat la companiile care produc pe bază de cărbune faţă de companiile celelalte, care produc energie pe bază de gaze. La companiile pe bază de cărbune, costul energiei electrice e grevat de un procent de 40% din certificate. La celelalte nu e la fel de mare procentul", a precizat ministrul Energiei.

Anton Anton a susţinut că România cumpără mult mai puţină energie decât consumă.

"Cumpărăm energie extrem de puţin, în pofida declaraţiilor apocaliptice care se fac din când în când, dacă ne uităm pe site-ul Ministerului Energiei, am început să pun situaţia energetică săptămânală, cantitatea de energie pe care o cumpărăm este extrem de mică faţă de cantitatea de energie pe care o producem. Şi nu o cumpărăm pentru că dăm comandă să o cumpărăm, ci pentru că la un moment dat energia pe care o cumpărăm este mai ieftină decât energia pe care o producem în România. Deci transferul de energie se face pe o piaţă care este regională", a declarat ministrul Energiei.

******

Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament au avizat, marţi, favorabil, bugetul pentru 2019 al Ministerului Energiei, cu 18 voturi pentru şi 12 voturi împotrivă.

Din cele două amendamente depuse la bugetul ministerului de resort, niciunul nu a trecut de votul parlamentarilor.

Potrivit proiectului de buget, Ministerul Energiei este finanţat în proporţie de 28,05% de la bugetul de stat şi din surse proprii în proporţie de 71,95%.

Ministerul Energiei ar urma să primească de la bugetul de stat 259,024 milioane de lei credite bugetare, în scădere cu 9,87% faţă de execuţia preliminată a anului precedent. Totodată, sunt prevăzute şi credite de angajament de 259,024 de milioane de lei, cu 17,3% mai mici.

Proiectul bugetului de stat pentru 2019 este construit pe o creştere economică de 5,5%, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi un câştig salarial mediu net lunar de 3.085 lei. Produsul Intern Brut (PIB ) pentru 2019 este estimat la 1.022 miliarde de lei.

Deficitul bugetar este prevăzut la 2,55% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,57% din PIB.

Conform proiectului bugetului de stat adoptat de Guvern, în 2019 sunt prevăzute venituri de 164,54 miliarde lei şi cheltuieli de 258,73 miliarde de lei credite de angajament şi de 200,7 miliarde de lei credite bugetare, cu un deficit de 36,15 miliarde de lei.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















17387 vizualizari

  • +25 (25 voturi)    
    Ce mai face ministrul tău? (Marţi, 12 februarie 2019, 22:33)

    termopan [utilizator]

    In mod normal asta imi spunea: facem presiunea boss? Acum e ministrul energiei, adica ala care ne-ar face strategia energetică pe următorii ani, acum halucinează ca baga curentul in pământ.
  • +20 (20 voturi)    
    pepiniera de dobitoci? (Marţi, 12 februarie 2019, 22:34)

    AliKimiku [utilizator]

    nuu, rezervatie de cretini.
    Cam asta e PSD-ul.
  • +19 (19 voturi)    
    . (Marţi, 12 februarie 2019, 22:50)

    theo667 [utilizator]

    Domnu anton pare ca are licenta data facultatea de la Pucioasa curs fara frecventa
  • +26 (28 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 12 februarie 2019, 22:56)

    [anonim]

    • +16 (16 voturi)    
      Cred ca se refera la h2/ch4 produs sintetic (Marţi, 12 februarie 2019, 23:32)

      _sandu_ [utilizator] i-a raspuns lui

      Din ce stiu eu nemti au bagat bani seriosi in cercetare pentru a trece surplusul de enegiele eletrica in ch4. Problema e de randament.
      In teorie e sigura solutie care se poate scala pentru a rezolva diferenta de consum vara/iarna pentru energiile regenerabile. Depozitele de gaze le avem deja gandite sa poti trece iarna cu ele. Problema e ca un ciclu complet are randamet de 30% (45% cred cu cogenerare) comparativ cu acumularile hidro cu pompare unde randamentul depaseste 70%. Problema cu ele ca n-ai unde sa pui asa de munte cat sa stochezi suficienta energie pentru a trece iarna.
    • -5 (21 voturi)    
      S-ar putea sa nu fie o idee chiar asa proasta (Miercuri, 13 februarie 2019, 0:54)

      Klaus_ [utilizator] i-a raspuns lui

      Din cauza puhoiului de idei stupide ale guvernului PSD, suntem tentati sa nu vedem atunci cand apare cate o idee buna. Ca e a lor sau au preluat-o de la cineva care chiar se pricepe, asta e deja alt subiect. Ce spui tu e corect, insa doar din punct de vedere fizic. Dar aici ideea se bazeaza pe un calcul economic. Energia eoliana produsa noaptea se pierde daca nu e inmagazinata. Ca urmare prefer sa o consum facand compresia unui gaz, chiar daca randanentul e prost, pentru ca altfel acea energie pur si simplu se pierde, vantul misca frunzele copacilor, nimic mai mult. Ok, trebuie calculat cat costa investitia, pe ce perioada se amortizeaza, cat sunt costurile anuale cu mentenanta, trebuie vazut daca tot sistemul iese pe profit, etc. Dar asta e calculul economic, nu vorbim de fizica, ci de bani. Intelegi?
      • -9 (9 voturi)    
        filmul bate viata (Miercuri, 13 februarie 2019, 6:59)

        Ipse1954 [utilizator] i-a raspuns lui Klaus_

        oops, ideea economica bate termodinamica (fizica); si acum se practica inmagazinarea gazelor dar nu se comprima, se iau vara din zacamint si inmagazineaza pentru iarna. care gaz il comprimi?
        • +12 (12 voturi)    
          sunt depozite in care se comprima, (Miercuri, 13 februarie 2019, 9:05)

          Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui Ipse1954

          la anumite presiuni, nu ramane aceeasi presiune ca in zacamant, ... dar de ce sa zici ca asta inseamna inmagazinarea energiei "electrice"?
          Doar pentru ca se consuma energie electrica la depozitare?
          Energia gazelor nu este transferata prin compresie/destindere, este data prin combustie...
          Chiar credeam ca minisirul de la betoniera a descoperit un principiu nou de acumulare a energiei electrice.
          Tesla o sa-i cumpere patentul si o sa monteze butelii de LPG pe masinile sale electrice.
          Deja il vad cel mai bogat om din lume.
      • +4 (6 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 13 februarie 2019, 13:40)

        [anonim] i-a raspuns lui Klaus_

        • +4 (4 voturi)    
          si cu cheltuieli mai mari decat randamentul! (Miercuri, 13 februarie 2019, 15:46)

          Antenistontel [utilizator] i-a raspuns lui

          maine o sa promita constructia unui perptuum-mobile!
    • +8 (10 voturi)    
      A spus că nu știe cum,vrea să încerce. (Miercuri, 13 februarie 2019, 9:07)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui

      De aia este ministrul energiei în guvernul Dăncilă.Nu știe ce-i energia și crede că energia electrică este solidă/gazoasă și o poți băga într-o gaură pe care o folosește cine vrea ,când vrea.Trebuia să încerce întâi la scară mică,în guvern găsea niște găuri să acumuleze energie.Glumă neglumă,ce spune Anton este o tâmpenie,vrea niște bani să-i fure și de aceea vine cu gogomănii.
    • +1 (9 voturi)    
      Fluid compresibil (Miercuri, 13 februarie 2019, 9:50)

      Termotehnica [utilizator] i-a raspuns lui

      Cu tot respectul, afirmația dumneavoastră, legata de Boltzmann, se refera la comprimarea izentropică. As adaugă. Exista și comprimare izotermică în care energia internă nu variază, iar în comprimarea politropica cu exponent subunitar temperatura scade, întotdeauna. Apoi la transportul prin conducta gazul compresibil se poate încălzi sau raci (curgere Fanno). Toate Acestea în cazul modelului de gaz perfect. Dacă discutam de gaz real (coeficient de laminare adiabatica nenul, pozitiv sau negativ), de exemplu modelul van der Waals, apar alte specte surprinzatoare. Altfel, toata simpatia sincera pentru extinderea modelului de fluid incompresibil.
    • -1 (7 voturi)    
      Bai Boltzmann (Miercuri, 13 februarie 2019, 12:45)

      savatuf [utilizator] i-a raspuns lui

      exista 4 depozite artificiale de gaz metan comprimat in folosinta la aceasta data, care sunt incarcate vara cand gazul este mai ieftin. Ce spune ministrul ...ca vrea sa foloseasca depozitele de gaz nefolosite , in care sa pompeze aer comprimat ziua de la curentul produs de oglinjoare si sa il foloseasca noaptea pt atrenarea unor turbine care bineinteles sa produca curent. Ce nu stie ministrul ca sistemul e folosit pe scara larga in germania , iar pe hidro avem sistemul de pompaj Tarnita care e mort din motive de baieti destepti care prefera importul. Iar pe tine te las sa iti umfli cauciucurile cu bricheta ..da-o dracu de pompa.
      • +7 (7 voturi)    
        Vulcanizari auto la tot cartieru' (Miercuri, 13 februarie 2019, 13:31)

        Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui savatuf

        De jur imprejur se vor construi vulcanizari auto ca folosesc direct aerul comprimat pentru antrenarea cheilor de roti
      • +8 (10 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 13 februarie 2019, 13:38)

        [anonim] i-a raspuns lui savatuf

        • +5 (5 voturi)    
          ba, cum sa nu! (Miercuri, 13 februarie 2019, 14:28)

          Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui

          Pai vom fi martori la a doua revolutie tehnica, dupa aia cu morile de aburi cu un ax comun la care se racordau toate masinile cu curele de transmisie.
        • 0 (2 voturi)    
          Nu (Joi, 14 februarie 2019, 11:24)

          savatuf [utilizator] i-a raspuns lui

          vrei tu sa te contrazici cu nemtii sau canadienii... sau sa oferi tu o modalitate de stocare a energiei regenerabile mai eficienta. Pt tine asa ca esti istet orice forma de stocare e buna , tu pui problema randamentului cand de fapt se pune problema sustenabilitatii energiei regenerabile , te las pe tine sa te dumiresti ce vreau sa spun . https://www.descopera.ro/stiinta/14898562-solutia-geniala-pentru-stocarea-energiei-regenerabile-video.
          Ia vezi ti-am umflat mintea,.. pe viitor incerca sa mai citesti si altceva in afara de latina ca sa inlocuiesti...vidul.
        • 0 (2 voturi)    
          Randament (Joi, 14 februarie 2019, 12:37)

          savatuf [utilizator] i-a raspuns lui

          ce tine si de caldura inmagazinata a aerului comprimat.
          https://stiintasitehnica.com/specialistii-europeni-investigheaza-solutia-stocarii-energiei-cu-ajutorul-aerului/
  • +15 (15 voturi)    
    bate campii (Marţi, 12 februarie 2019, 23:22)

    trandafil [utilizator]

    Derutarea adversarului tipica psd. In Europa sunt 345 sisteme de inmagazinare a energiei hidro, dar noi ne gandim de mai bine de 30 de ani daca sa facem Tarnita-Lapusesti sau nu.
    Pe de alta parte, vine cu SF-uri depre inmagazinarea energiei electrice in depozite de gaze!!! Solutie care nu s-a mai aplicat nicaieri in lume, dar o aplicam noi in Romania. Acesti incompetenti si iresponsabili pe care noi i-am facut parlamentari, europarlamentari, ministri, trebuie sa dispara cat mai curand.
  • +17 (17 voturi)    
    n-ar fi mai bun un perpetuum mobile? (Marţi, 12 februarie 2019, 23:43)

    carmen_i [utilizator]

    D-le ministru, dar n-ar fi mai bine sa treceti direct la fabricarea unui perpetuum mobile, trecand peste pasii intermediari cu depozitele de gaze? Ar fi o idee in premiera in lume.
    Sau macar ati putea capta energia cosmica folisind cristalele lasate de atlanti.

    Lasand gluma la o parte, este imprudent sa te apuci sa testezi in premiera idei noi cand nu ai capacitatea sa realizezi nici macar lucruri banale.

    A mai avut Ceausescu "idei" legate de energie - sa ne aducem aminte de cetrala de la Anina - si toate s-au dovedit in final niste esecuri costisitoare.
  • +14 (14 voturi)    
    Geniu (Marţi, 12 februarie 2019, 23:44)

    D.M.A.Gogu [utilizator]

    Astfel de idei sunt aplicate de ani buni. Nu stochezi energie electrica in depozitele naturale de gaze (in sensul ca nu incarci electric rocile) ci stochezi energie sub forma aerului comprimat (se exemplu), a gazelor, etc.

    O fi trecut si ministrul pe langa doi ingineri discutantd despre asa ceva si a o idee din zbor, pe care s-a grabit sa o anunte ca fiind originala. Mai trebuie sa si priceapa.

    Apropos, caci tot vorbim despre un ministru care e si profesor universitar, care sunt rezultatele sale stiintifice? Cate lucrari de specialitate a publicat si in ce fel de reviste?

    Primind raspunsul la aceste intrebari aflam si de ce Romania este in starea in care este.
  • +12 (12 voturi)    
    Ha ha ha (Miercuri, 13 februarie 2019, 0:07)

    Sebycopilu [utilizator]

    ...alt ministru handicapat si-a deschis gura sa Ii zboare pasarica...
    • +6 (6 voturi)    
      Păsărica (Miercuri, 13 februarie 2019, 12:45)

      osica [utilizator] i-a raspuns lui Sebycopilu

      Cred că era de fapt cormoran :))
  • +13 (13 voturi)    
    Un ministru "capabil" (Miercuri, 13 februarie 2019, 0:11)

    n.dumiritu [utilizator]

    Zice Anton: "cumpărăm pentru ca energia pe care o cumpărăm este mai ieftină decât energia pe care o producem în România". I s-a dat un domeniu in administrare, iar el transmite senin ca l-ar inchide si ar iesi pe piata externa. Put si eu niste intrebari:

    a. hai sa cumparam tot de la altii. Si atunci, de ce injurati pe cei care aduc marfuri din afara? O sa mai produca cineva in tara asta, daca birocratii vor decide ca sintem ineficienti si se pot dispensa de noi?
    b. daca nu ajuti producerea de energie ieftina in Ro, cum vei ajuta sa produci ceva ieftin in Ro care sa fie competitiv pentru vinzare altora? Ce dai la schimb cu energia? Esti guvern, nu esti in strare sa administrezi o chestie simpla, energia, dar soliciti altora sa fie performanti si sa-ti faca rost de resurse ca sa poti achizitiona energie?
    c. energia este o resursa strategica. Daca esti administrator si nu poti asigura resursele de baza, trebuie sa pleci. Nu poti sa zici, "nu-i bai, au altii in jurul nostru". Daca si la aia vin unii la fel de "capabili" ca tine?

    (nu sint sigur daca comentariul meu a mai fost inregistrat, scuze pt. repetitie)
  • +6 (6 voturi)    
    Sa i dam și lui (Miercuri, 13 februarie 2019, 1:36)

    Observatory [utilizator]

    un ....Grammy.....
    Ești bun D’le....La
    Marșuri funebre ...nu este de ajuns analfabeți ...sunt și prosti Co2 ule
    ....
  • +7 (7 voturi)    
    Super ministru (Miercuri, 13 februarie 2019, 6:25)

    tontu [utilizator]

    Gaze se stocheaza in depozite subterane in Romania de ceva vreme. Nea Anton zice sa le "pompam" doar cand avem surplus de energie in sistem. Acumularea de energie hidro prin pomparea apei inapoi din aval in amonte in lacurile de acumulare se face inca de pe vremea lui Ceasescu. E drept ca inca nu am facut lacuri artificiale special pentru stocarea apei, dar asta se preteaza mai degraba in tari cu doua sezoane distincte, unul ploios si unul secetos. De vreo 20 de ani ne tot chinuim sa mai punem un grup la Cernavoda; rezolv-o pe asta Tony si o sa dvenim exportatori neti de energie electrica.
    • +5 (5 voturi)    
      De fapt se pompeaza cand e pretul scazut pe piata (Miercuri, 13 februarie 2019, 9:17)

      Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui tontu

      Romania isi poate permite sa importe gaz cand acesta este mai ieftin, (bine, daca are in posturile cheie oameni capabili, aici nu e cazul) pentru ca are si resurse naturale si capacitati de stocare importante.
      Din pacate infrastructura nu este corespunzatoare pentru a juca activ pe piata asta iar PSD a sustras din profitul companiilor de gaze sume importante ca sa-si mituiasca slugile, astfel incat nu vom fi capabili mult timp, sa valorificam pentru tara aceste resurse.
      Cand Ucraina s-a suparat si a inchis vana de pe conducta GAZPROM iar toata Europa dardaia de frig, Romania nu a fost afectata. Ba din contra. Ar fi avut si de vanzare, dar nu avea racorduri pentru export. Si, desi UE a amenintat ca ne penalizeaza pentru ca nu facem nimic sa ajutam (chiar pe bani) alte state, de atunci situatia e aproape la fel.
      Iar ametitul asta vorbeste despre acumularea energiei electrice in rezervoarele de gaz.
  • +5 (5 voturi)    
    povesti (Miercuri, 13 februarie 2019, 12:03)

    albastru de Romania [utilizator]

    astia nu sunt in stare sa faca centura la bucuresti, si vorbesc despre sf-uri de astea.

    in stil clasic romanesc, ne laudam , dar evident ca nu se va face nimic
  • +6 (6 voturi)    
    Ministru (Miercuri, 13 februarie 2019, 13:18)

    degrize [utilizator]

    Ca de obicei, PSD vrea sa reinventeze "roata". Ca sa se minuneze tot globul cat de destepti sunt.
  • -2 (4 voturi)    
    Clarificare (Miercuri, 13 februarie 2019, 15:06)

    UpNext [utilizator]

    in contextul in care exprimarea a fost "comprimata":

    http://www.economica.net/la-ce-s-a-referit-de-fapt-ministrul-energiei-cand-a-spus-ca-stocheaza-energie-electrica-in-depozite-de-gaze_164778.html


    Asta se intampla cand fatucii si fatucele din media "profesionista" valaha incearca sa scrie articole tehnico-economice ceva mai complicate. O documentare prealabila asigura, elegant, intelegerea de catre autor si prezentarea neironica a continutului
    • +4 (4 voturi)    
      Da, deci tot aiurea reiese si de acolo (Miercuri, 13 februarie 2019, 16:33)

      Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui UpNext

      Energia stocata este energia gazului - energie calorica - iar energia electrica este doar un mijloc de actionare a compresoarelor care aproape ca nu are legatura cu energia stocata; gazul (comprimat) stocat reprezinta energia esentiala. Cu cat le comprimi la presiune mai mare cu atat incape mai mult in rezervor.
      Sa sustii ca vei stoca gaze in depozitul subteran - conditionat - atunci cand bate vantul e aiureala ca sa le iei fata naivilor eco.
      Gazele trebuiesc comprimate atunci cand le obtii, (import sau extractie local) fie ca bate vantul sau nu. Ele nu umbla libere prin lume si cineva asteapta sa bata vantul ca sa le bage in camara.
      Energia consumata pentru comprimare este infima fata de energia calorica potentiala.
      Hehe - iar energia eoliana nu-i chiar moca. Pana una alta e subventionata - deci platita pe blat, cu banii nostri
  • +1 (1 vot)    
    Anton este mai prost decât îl știam. (Miercuri, 13 februarie 2019, 18:59)

    asavreau [utilizator]

    Ministru al energiei și spune că România nu are posibilități de ștocare a energiei.1.Se stochează precursori de energie-gaze,păcură,apă în hidrocentrale,nu energie electrică.Pentru-că nu-i de specialitate a spus numai prostii.Folosirea energiei electrice în exces de la eoliene,când bate vântul,trebuie valorificată la export și să imporți când ai nevoie-ar fi o soluție simplă.Să pompezi gaze în subsol implică mai multe:să ai gaze și o centrală termoelectrică pe gaze în rezervă nu-i rentabilă,de obicei se folosesc hidrocentralele pentru preluarea rapidă a vârfurilor de consum.
  • +2 (2 voturi)    
    Absolut genial! (Miercuri, 13 februarie 2019, 19:08)

    Sunt_nimic! [utilizator]

    Nimani nu s-a mai gandit la asta: stocarea curentul electric in depozitele de gaze!

    Minunat, si inca o data, multe, multe felicitari romanilor care au voatat in decembrie 2016 cu pedesereul!
    • +1 (1 vot)    
      Pentruu asta au inventat caloriferul (Miercuri, 13 februarie 2019, 20:03)

      Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui Sunt_nimic!

      patent RO
      Si gaura din covrig
  • +3 (3 voturi)    
    Ca de obicei (Miercuri, 13 februarie 2019, 20:02)

    ipolitic [utilizator]

    ajung pe la sapte sa deschid calculatorul si sa citesc avalansa de idei savante si mai putin savante din articol si din putul gandirii celor care comenteaza. Nemaivorbind de faptul ca tot ce postez pe la ora asta, apare pe la miezul noptii, nu ma intreb de ce. Asa ca trec direct la subiect: ideea stocarii energiei electrice de la centrale eoliene in caverne e neproductiva,cu randament redus. In atentia domnului ministru: voi enunta in premiera mondiala o metoda directa, adica stocarea vantului in mari galerii subterane. Intelepciunea populara a prevazut de mult aceasta metoda, oglindita in metafore ca "goala de sufla vantul prin el/ea.." Orice incinta mica sau mare poate fi utilizata, la nevoie chiar si Casa Poporului. Sau chiar saci de nylon.In antichitate, vanturile erau bagati in saci, vezi sacul cu vanturi oferit de Aoelus lui Odysseus. As putea sa mai detailez, dar cred ca v-ati prins deja de idee. Nu am nici-o pretentie, cedez toate drepturile de IP pesedeului.
    • +2 (2 voturi)    
      Sac cu vanturi!! (Joi, 14 februarie 2019, 8:59)

      Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

      Probabil ca nu mai citeste nimeni, poate doar ipolitic, dar nu pot sa nu apreciez metafora.
      Da, intr-adevar PSD este un sac cu vanturi; in fiecare zi scapa cateva ... si put al dracului!! Dar ei sunt fericiti. Normal, numai ei cei care le slobozesc nu simt duhoarea doar se simt fericiti ca le-au eliberat.
      Ar trebui sa-i dam foc, macar asa sa devina util prin eliberarea de energie calorica scurt...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version