Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) se laudă, printr-un comunicat de presă, că în 2018, activitatea sa de control a vizat, cu prioritate, marii operatori din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale. Anul trecut, au fost sute de controale, în urma cărora ANRE a aplicat amenzi de 19,7 milioane de lei, în mare parte la marile companii, bani care s-au dus în totalitate la bugetul de stat.

ElectricitateFoto: Agerpres

ANRE arată că a scos de la marile companii circa 12 milioane de lei.

La marii operatori din domeniul energiei electrice, au fost 250 de acțiuni de control, încheindu-se 190 de procese-verbale de constatare şi sancționare, aplicându-se 276 de amenzi contravenționale în valoare de 4.008.000 lei, susține ANRE. Autoritatea susține că "principalele sancțiuni s-au aplicat pentru nerespectarea obligației producătorilor de energie electrică de a oferta public şi nediscriminatoriu pe piaţa concurenţială întreaga energie electrică disponibilă în anul 2017, încălcarea standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie, neîndeplinirea obligaţiilor privind realizarea programelor de mentenanță și investiții de către operatorul de transport, nerespectarea obligațiilor privind schimbarea furnizorului de energie electrică de către clientul final".

La marii operatori din domeniul gazelor naturale s-au efectuat un număr de 357 de acțiuni de control, încheindu-se 315 de procese-verbale de constatare şi sancţionare, aplicându-se 312 de amenzi contravenționale în valoare de 7.955.000 lei. În cazul companiilor din domeniul gazelor, principalele sancțiuni s-au aplicat pentru nerespectarea obligațiilor legale de către furnizori/producători și de către operatorul de transport privind dezechilibrele fizice si comerciale, neîndeplinirea obligației furnizorilor privind constituirea stocului de gaze naturale, neîndeplinirea obligațiilor legale privind racordarea la rețelele de distribuție, mai arată ANRE.