SN Nuclearelectrica SA a semnat marți cu NuScale Power un memorandum de înțelegere pentru schimbul de informații tehnice și economice, în vederea dezvoltării sectorului nuclear în România, prin construirea unor reactoare modulare mici. Potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, noua tehnologie ar putea completa și ulterior înlocui actualele reactoare nucleare.

Rick Perry, secretarul pentru Energie al SUAFoto: Agerpres

Secretarul SUA pentru energie, Rick Perry laudă pasul făcut prin acest acord. “Departamentul pentru Energie aplauda acest acord important in vederea evaluarii modului in care tehnologia reactoarelor mici modulare ar putea fi utilizata in Romania”, a declarat Rick Perry.

Tehnologia SMR a NuScale este prima si singura la nivel global supusa unei evaluari de certificare a proiectului de catre Comisia Nucleara de Reglementare (NRC) din Statele Unite. Evaluarea proiectului realizata de NRC este stabilita a fi finalizata in septembrie 2020. NuScale a semnat de asemenea Memorandumuri de Intelegere pentru evaluarea tehnologiei SMR cu Iordania si Canada.

Proiectul inovator al reactorului mic modular (SMR) are la bază o construcție modulară integral fabricată de NuScale capabilă să genereze 60 MW de electricitate.

Energia nucleară reprezintă 20% din consumul intern in România, iar SNN este singurul operator al unei centrale nucleare in România.