​Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat luni noi preţuri pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la clienţii casnici, valabile începând cu data de 1 iulie 2019. Potrivit calculelor autorității, prețurile la gaze vor fi mai mici decât în prezent pentru consumatorii casnici. Aceasta nu înseamnă că vor scădea prețurile și pentru consumatorii non-casnici. Vezi cu cât vor fi reduse prețurile la principalii doi furnizori.

GazeFoto: AGERPRES

Potrivit ANRE, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale pentru un număr de peste 3 milioane clienţi casnici cu un consum anual mai mic de 280 MWh, calculate în conformitate cu prevederile metodologiilor în vigoare, vor înregistra o scădere de peste 5% pentru întreaga piaţă de furnizare reglementată.

Această evoluție este generată, în principal, de scăderea preţurilor celor doi mari furnizori de pe piaţa reglementată a gazelor naturale, şi anume:

  • E.ON GAZ FURNIZARE ROMÂNIA S.A.: - 3,71%;
  • ENGIE ROMÂNIA S.A.: - 7,89%.

Principalul element component al preţului final reglementat, care a determinat scăderea medie înregistrată pe piaţa reglementată a gazelor naturale, a fost preţul de vânzare a gazelor naturale de către producătorii interni de 68 lei/MWh, reglementat prin prevederile O.U.G 114/2018, cu modificările şi completările ulterioare.

Practic, reducerea este făcută în urma aplicării controversatei OUG 114/2018, care plafonează prețurile la gazele furnizate de producători, pe o perioadă de trei ani. Însă, ieftinirea gazelor pentru consumatorii casnici nu înseamnă și prețuri mai mici pentru cei industriali. Dimpotrivă, producătorii ar putea încerca să acopere pierderile din plafonarea prețurilor prin scumpirea gazelor furnizate companiilor consumatoare.

Plafonarea prețurilor la gaze a stârnit controverse. Chiar și Comisia Europeană s-a sesizat și a demarat rapid o procedură de infringement. Inițial, OUG 114, așa cum a fost aprobată în decembrie, prevedea plafonarea și pentru unii consumatori industriali, cele mai favorizate fiind combinatele chimice de la InterAgro, grup controlat de omul de afaceri Ioan Niculae. În cele din urmă, fiindcă era profund anticoncurențială, prevederea cu plafonarea prețurilor pentru unii consumatori industriali a fost eliminată. A rămas doar pentru consumatorii casnici.

Comisia Europeană consideră că plafonarea prețului gazelor la 68 lei/MWh, prin OUG 114/2018, nu respectă cerințele directivei europene privind gazele naturale și, prin urmare, încalcă legislația UE.

Citește și:

Motivare foarte dură a Comisiei Europene pentru începerea infringementului pe gaze: Există îndoieli că plafonarea prețurilor va avea vreun efect benefic pentru consumatorii români