Producătorii de energie regenerabilă susțin că programul de instalare a panourilor fotovoltaice devine discriminatoriu

de CP     HotNews.ro
Joi, 1 august 2019, 12:14 Economie | Energie


Casa cu panouri fotovoltaice
Foto: Hotnews
​Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES acuză, printr-un comunicat de presă, că programul Agenției Fondului de Mediu pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică devine discriminatoriu. O bună parte din potențialii beneficiari riscă să fie excluși de la finanțare, precizează PATRES.

Aceasta face un apel la instituțiile responsabile și insistă pentru păstrarea formei actuale a ghidului de finanțare, respectiv demararea de urgență a programului derulat de Agenția Fondului pentru Mediu pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Într-o adresă transmisă autorităților, PATRES semnalează că, urmare a unor modificări de ultimă oră aduse Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, potențialii beneficiari, care constituie pătura activă și productivă a populației și care ar trebui să fie publicul țintă al programului AFM, riscă să fie excluși de la finanțare.

„Considerăm că aplicarea acestei modificări cu caracter profund discriminatoriu va duce la restrângerea masivă a potențialilor beneficiari (în principiu pătura activă a populației), cu riscul unui potențial eșec al programului derulat de AFM. Este de neacceptat acest lucru – dat fiind interesul major al românilor să devină Prosumatori”, a declarat Viorel Lefter, Președinte PATRES.

Potrivit proiectului de Ordin de Ministru, aflat în consultare publică, (punctul 3, respectiv articolul 19, alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: „“imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice; nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică”.

Devin neeligibili următorii potențiali beneficiari:
  • cei care au cumpărat/construit imobilul cu credit ipotecar în favoarea unei instituții bancare și/sau unui potențial finanțator (ex. dezvoltatorul imobiliar)
  • cei care au girat cu imobilul în favoarea unei societăți comerciale
  • cei care au semnat un contract de închiriere spațiu/sau comodat cu o societate comercială/PFA pentru stabilirea sediului social/punct de lucru în imobilul respectiv,
  • datorita conditionalității ca pe perioada monitorizării investiției imobilele să nu devină proprietatea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice, sau existența proiectului să nu constituie un avantaj pentru o astfel de entitate.

Potrivit PATRES, pentru a evita complet acest risc, Ministerul Mediului, AFM și MDRAP au adoptat soluția extremă: toți potențialii beneficiari cu ipotecă asupra imobilului sau cu un contract de inchiriere/comodat pentru sediu social devin neeligibili!

PATRES arată că o astfel de abordare vine însă la pachet cu o restrângere masivă a potențialilor beneficiari, având un caracter profund discriminatoriu.

Potrivit calculelor noastre, realizate în baza statisticilor existente, o buna parte din potențialii beneficiari riscă să fie excluși de la finanțare. Astfel, în baza unei analize a datelor publicate de către ANCPI pentru perioada ianuarie 2017 – iunie 2019, pentru întreg teritoriul României (http://www.ancpi.ro/index.php/presa-3/statistici), se remarcă că în cazul a 50-70% din tranzacțiile cu imobile de tipul teren cu construcție sau unitati individuale, efectuate în perioada ianuarie 2017 – iunie 2019, s-a folosit o formă de finanțare care a presupus o ipotecă.

Complementar, verificând datele publice ale ONRC (https://www.onrc.ro/index.php/ro/statistici?id=242), constatăm că, în România, la finalul lunii iunie 2019 sunt active 374779 persoane fizice autorizate și 964747 persoane juridice, în total 1339526 profesioniști. Marea majoritate a acestor profesioniști (în special PFA și IMM) au sediul social înregistrat într-un imobil care se află în proprietatea unei persoane fizice.

Marea majoritate a caselor noi construite în România în ultimii ani au fost achiziționate cu ajutorul unui credit ipotecar, mai precizează PATRES. Categoriile de beneficiari care nu au un astfel de credit sunt în principal pensionarii, cetățenii care locuiesc în mediul rural, unde în foarte multe cazuri imobilele nu sunt intabulate, deci oricum nu sunt eligibili, sau antreprenorii care câștigă suficient de mult ca să poata achiziționa un imobil fără credit bancar, însă nici aceștia nu vor fi eligibili dacă societatea pe care o dețin are sediul social/punct de lucru în cadrul imobilului. Cetățenii activi, angajați sau liberi profesioniști (profesii liberale, PFA), în marea lor majoritate, și-au achizitionat imobilele unde locuiesc cu ajutorul băncii.

PATRES întreabă pentru cine se mai face acest program, în aceste condiții. "Pentru pensionari, care nu vor fi interesați, de regulă nu au un consum semnificativ de energie pentru a intra într-un astfel de program?! Pentru cei care dispun de resurse financiare suficiente astfel incat sa achizitioneze un imobil fara credit – și care de fapt nu au nevoie de economiile realizate în calitate de prosumator?!".

PATRES cere instituțiilor responabile să clarifice lucrurile de urgență pentru a evita discriminarea și eliminarea acestei pături a populatiei din categoria celor eligibili și să-și asume un termen clar, fără nicio altă amânare, pentru demararea acestui proiect important pentru România.

În aceste condiții, PATRES a propus autorităților:
  • Să se renunțe complet la cerința ca imobilul pe care se implementează proiectul să „nu fie afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfașoară activități economice”.
  • Se va institui obligația ca, în cazul în care imobilul este înstrăinat către o persoană juridică sau către o entitate care desfășoară activități economice în perioada de monitorizare, beneficiarul proiectului trebuie să ramburseze către AFM întreaga sumă finanțată.
În ceea ce privește contractele de închiriere spațiu/sau comodat pentru o persoană juridică/PFA, PATRES consideră că abordarea de tipul „drobul de sare” este exagerată. Atât timp cât beneficiarul finanțării de la AFM este o persoană fizică, extrasul CF probează că proprietarul imobilului este o persoana fizică și el are destinația locuință (nu se mentioneaza la descrierea imobilului că el are destinația de spațiu comercial, birouri, hale, etc), Avizul Tehnic de Racordare este emis pentru persoană fizică, iar contractul de furnizare a energiei electrice de asemenea este încheiat de persoana fizică proprietară a imobilului, „eventualul „avantaj economic” pentru persoana juridică sau entitatea economică care are sediul social în respectivul imobil nu exista!

Eventual AFM poate solicita o copie a contractului de furnizare energie electrică și poate impune o condiție ca, în cazul în care, pe perioada de monitorizare, titularul de contract devine o persoană juridică/entitate economică, sau de asemenea, pe perioada de monitorizare se schimbă categoria de folosință a imobilului în spațiu comercial/birouri, hale, etc (spatii cu destinatie economica, beneficiarul trebuie să ramburseze integral ajutorul primit

Așteptările românilor care își doresc să poată să își producă singuri energia electrică sunt foarte mari. Atragem atenția că, prin amânarea în mod repetat a demarării programului, lunga așteptare se transformă în dezamăgire, lucru care se vede deja în mediul on-line, în cadrul comunităților dedicate prosumatorilor. Această situațe se va acutiza dacă se decide eliminarea unei categorii masive de beneficiari prin proiectul de ordin supus consultării publice.

PATRES apreciază programul derulat de AFM, pe care îl considerăm extrem de util societății, dar și Sistemului Energetic care va trebui să treacă în viitor printr-un amplu proces de decarbonare. Programul va fi un real succes dacă nu va fi eliminată din categoria beneficiarilor patura tânără, activă a populației, cea care ar trebui să schimbe România în următorii ani.

Citește și Ghidul Prosumatorului: Cum poți deveni producător și consumator de energie în același timp


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















4002 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version