Avem un acord al investitorilor care a fost semnat în mandatul meu și care e un pas înainte spre construcția celor 2 reactoare, a declarat ministrul Energiei, Anton Anton, într-o conferință organizată de Focus Energetic.

Anton AntonFoto: cdep.ro

"Suntem în negocieri. Nu pot sa spun că avem o certitudine. Suntem în negocieri. Investiția asta și negocierile sunt făcute astfel încât noi, România, să nu plătim un preț prea mare. E adevărat că negocierile s-au trenat extrem de mult. Condițiile de acum 7 ani s-au schimbat. Noi facem analize permanente. Astăzi putem să construim un reactor nou. În momentul în care implementăm contractele pentru diferență, cu construcția nu o să fie niciun fel de problemă. Astăzi încă suntem în negocieri. Negociem în continuare cu partenerul chinez", a spus el.

Potrivit acestuia, sistemul energetic românesc are nevoie de cât mai multe investiții.

El a vorbit și despre stadiul Reactorului 1.

"Retubarea Reactorului 1 și al doilea de la Cernavodă. La Reactorul 1 eu zic așa, nu zic eu, ci toți cei care lucrează, că operațiunea de retubare a început. Are 3 faze. Prima etapă este de definire organizare etc. care se termină în 2021. A doua este pregătirea implementării până în 2026 care înseamnă și realizarea unor elemente fizice care se pot face în perioada de oprire planificată. Faza a treia este oprirea efectivă, care înseamnă implementare 2 ani. Apoi, Reactorul 1 reabilitat mai funcționează încă 30 de ani fără probleme. Este extrem de important. E importat că această investiție a început", a afirmat el.