​​Pentru următoarea iarnă există "suspiciuni rezonabile" ca furnizarea gazelor naturale pe direcţia Ucraina să fie redusă, motiv pentru care ar putea fi necesară întreruperea unor categorii de consumatori și trecerea unor grupuri termoenergetice pe păcură, se arată într-un document al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), postat pe site-ul instituției și citat de Agerpres. Și Ministerul Energiei arăta în luna mai că într-o astfel de situație ar putea fi luată o astfel de măsură, dar și altele precum repornirea unor sonde nerentabile.

Piata gazelor naturaleFoto: Freepik.com
  • UPDATE Documentul ANRE a fost retras pentru câteva minute de pe site, chiar dacă a fost preluat de presă, și înlocuit cu unul din care au fost eliminate paragrafele referitoare la posibilitatea ca Rusia să reducă tranzitul de gaze. Vezi aici nota ANRE inițială și nota ANRE modificată.

"Având în vedere că pentru iarna 2019-2020 sunt suspiciuni rezonabile ca furnizarea gazelor naturale pe direcţia Ucraina să fie redusă, există riscul neasigurării cu gaze naturale pentru toţi consumatorii, motivat de asemenea de capacitatea redusă a celorlalte puncte de interconectare. În aceste condiţii, ar putea fi necesară întreruperea unor categorii de consumatori şi trecerea unor grupuri termoenergetice la funcţionarea pe păcură", se precizează în documentul ANRE.

Potrivit acestuia, în cazul apariţiei unei asemenea situaţii întreruperea furnizării gazelor naturale din direcţia Ucraina va afecta întreaga regiune, atât Ungaria cât şi Bulgaria fiind nevoite să declanşeze mecanismele de securitate pentru a-ş proteja proprii consumatori. "Ca urmare nu vor mai fi disponibile gaze naturale pe punctele de interconectare cu cele două ţări", se mai arată în documentul ANRE.

În luna mai, Ministerul Energiei a arătat într-un răspuns transmis la solicitarea deputatului USR Cristină Prună că în cazul sistării livrărilor de gaze din Rusia via Ucraina, există mai multe posibilități de acoperire a consumului intern, însă unele dintre ele ridică semne de întrebare.

Pentru situația sistării livrărilor de gaze din Rusia via Ucraina, Ministerul Energiei spune că există următoarele posibilități de acoperire a consumului intern.

  • 1. Activarea eventualelor capacități de producție, nerentabile în condiții normale. Bineînțeles, pe cheltuiala companiilor. Ar fi costurile de repornire, plus cheltuielile cu funcționarea unor sonde nerentabile.
  • 2. Majorarea volumelor înmagazinate în depozitele subterane și majorarea volumelor extrase din depozite. O astfel de măsură trebuie gândită din timp, înmagazinarea trebuie pregătită cu câteva luni înainte, iar pentru majorarea volumelor extrase trebuie făcute investiții.
  • 3. Creșterea cantităților importate pe relația Ungaria și Bulgaria. Accesarea de surse alternative din import. Deocamdată, Transgaz încă lucrează la interconectările cu Ungaria și Bulgaria.
  • 4. Trecerea producătorilor de energie electrică și termică pe combustibili alternativi. Întreruperea livărilor de gaze către mari consumatori.

Însă toate acestea sunt măsuri de moment. Pe termen lung, România nu este pregătită pentru un astfel de scenariu, chiar dacă Rusia a anunțat încă de acum trei ani că intenționează să reducă tranzitul de gaze prin Ucraina. Producția internă de gaze acoperă în jur de 85% din necesarul de consum. Pe timpul iernii, consumul este mult mai ridicat decât în restul anului, iar nevoia de importuri crește. De aceea, România ar trebui să fie bine pregătită pentru acoperirea necesarului de consum, în eventualitatea sistării livrărilor de gaze de către Rusia. De exemplu, în sezonul de iarnă 2017-2018, o iarnă obișnuită, consumul de gaze a fost de circa 7,7 miliarde mc, din care 1,2 miliarde mc au provenit din import.

Potrivit autorității de reglementare, deşi prin Decizia ANRE nr. 664/10.04.2019 a fost stabilit stocul minim pe care Transgaz are obligaţia de a-l constitui în depozitele subterane, există riscul ca, în cazul unei întreruperi a furnizării gazelor naturale din direcţia Ucraina, Transgaz să nu deţină în depozite cantitatea de gaze naturale necesară operării şi asigurării echilibrului fizic al sistemului de transport şi nici să nu aibă posibilitatea de a achiziţiona această cantitate prin mecanisme de piaţă.

ANRE mai spune că trebuie ţinut cont şi de faptul că, în prezent, capacitatea disponibilă pe punctele de interconectare Csanadpalota şi Giurgiu-Ruse sunt limitate din punct de vedere tehnic, iar capacităţile disponibile pe aceste puncte au fost deja rezervate.

ANRE precizează că având în vedere această ipoteză, o soluţie identificată constă în realizarea unui stoc de gaze naturale în depozitele de înmagazinare subterană care să acopere cel puţin dezechilibru cu titlu deficit al utilizatorilor de reţea, înregistrat la nivelul sistemului de transport, în perioadele 1 octombrie - 31 martie din anii anteriori.

Până acum, obligaţia de înmagazinare a gazelor pentru iarna viitoare a fost îndeplinită în proporţie de 97%, susține ANRE.

Citește și Ce va face România dacă Rusia va sista tranzitul de gaze prin Ucraina? Ministerul Energiei: Vor fi repornite sondele nerentabile