Sari direct la conținut

Preț record la energia electrică: A ajuns să fie de două ori mai scumpă decât cea din Ungaria

HotNews.ro
Preturile din Romania comparativ cu cele din Ungaria, Cehia si Slovacia, Foto: OPCOM
Preturile din Romania comparativ cu cele din Ungaria, Cehia si Slovacia, Foto: OPCOM

Piața energiei electrice trece prin momente critice, ajungând miercuri la prețuri record. Pe piața spot (Piața Zilei Următoare- PZU), energia electrică a fost tranzacționată și cu 750 lei/MWh, media fiind de 578,15 lei/MWh. Este un preț foarte mare, depășind recordul de pe 1 februarie 2017, când a fost de 680 lei/MWh. Trebuie precizat și faptul că de peste două luni, România a ajuns să fie importator net de energie, pe fondul unei producții interne reduse.

De peste două luni, Hidroelectrica și-a redus puternic producția, ceea ce a dus la importuri masive. Sunt zile în care se importul net depășește 1.000 MW, în condițiile în care consumul este de 6.500-7.000 MW, potrivit datelor Transelectrica.

Reprezentanții companiei dau vina pe hidraulicitatea scăzută. În dimineața zilei de miercuri, a fost oprită și Unitatea 1 de la Cernavodă, în vederea „efectuării unor lucrări de remediere la un parametru de proces”, după cum susține Nuclearelectrica.

Nu sunt clare motivele pentru care miercuri s-a ajuns la un preț record de 750 lei/MWh, dar ar putea exista o legătură cu oprirea unor unități de producție, fapt care ar favoriza speculațiile pe bursă. Și în iarna lui 2017, au fost atinse recorduri peste recorduri tot în urma unor jocuri speculative, care au avantajat unii producători scumpi precum Complexul Energetic Oltenia, care și-a recuperat, în acest fel, pierderi uriașe. În acea iarnă au fost crescute artificial prețurile, într-un mod exagerat, piata fiind influențată inclusiv de declaratii alarmiste ale unor oficiali, precum ministrul energiei. Vezi aici mai multe amănunte despre criza energiei din 2017.

Cert este că pe piețele cu care România este cuplată (Ungaria, Cehia și Slovacia), prețurile medii sunt la jumătate, situându-se între 46,6 euro/MWh și 53,4 euro/MWh, față de 122,1 euro/MWh în România.

Nu doar pe piața energiei electrice a explodat prețul, ci și pe cea a gazelor, ajungând să fie dublu față de cel de pe bursele externe.

Citește și

Efectele OUG 114: Prețul gazelor românești este dublu față de cel de pe piețele externe

ARHIVĂ COMENTARII
bubaru • 2019-09-18 13:52:51
..... s-a dus dracului tara voastra, ati avut-o pana acum 30 de ani, acum este a altora. Hai, ganditi-va si treceti la NATIONALIZARE, altfel veti muri incet-incet!
35 7
2019-09-18 15:08:18
2 25
jeanvaljeanro • 2019-09-18 19:19:49
Toate astea sunt cam de stat cu actionar inca destul de important statul , dar ale altor state, nu al nostru. Intelegi?
12 3
Amerlocu • 2019-09-18 21:03:15
Cand ele erau 100% ale boborului & 100% nationalizate pai boborul cam facea foamea si traia in frig si bezna
2 11
pehash • 2019-09-19 11:58:38
Hidroelectrica, Nuclearelectrica, ELCEN, Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara... astia sunt cei mai mari producatori de energie din Romania. Stii cea au in comun? Actionarul principal - Ministerul Economiei, Guvernul Romaniei. Cat despre pretul final.. este reglementat de ANRE, condusa din 2017 de Dumitru Chirita, fost deputat PSD, fost lider sindical in energie, fost actionar la companii care tranzactioneaza pe bursa de energie. Vicepresedinte este Marian Neacsu, fostul secretar general al PSD, condamnat penal.
0 4
nahir • 2019-09-18 19:28:25
trimis ceaușescu să faci propagandă bolșevică? Nici măcar Putin nu mai crede în așa ceva. Alde ca voi însă ...
4 15
credinciosul • 2019-09-18 13:58:26
asa ne invata desteptii lumii ,ca ro nu are nevoie de reactoarele 3 si 4 ,pt ca ar fi facute de chinezi! Presedintele Nicolae Ceausescu,a fost mai vizionar decat toti profesorii,marinarii si inginerii care i-au succedat la presedentie desi a fost cismar de meserie! Si 100% a fost cel mai patriot dintre acestia desi nu punea mana la inima,ar muri inca odata, dar de inima acum daca ar afla deficitul de cont curent si datoria publica! Lacurile de acumulare sunt goale iar cu schimbarile climatice nu cred ca se vor mai umple ca pe vremuri,carbune nu mai stim sa mai scoatem ,daca nu bate vantul ne uitam la padurea de eoliene si la energia verde,gaze sau pacura importam,deci nu stiu cat de rentabil e sa le transformi in energie electrica! Care credeti ca ar fi solutia ,desteptii tarii?
27 10
Observatory • 2019-09-18 16:48:42
Se vede după conținut ca ești credincios. Ehhh ștergeți la gura ca puți rău , ca iubitul tău părinte nu mai este, a murit cu un glonte in cap, prost, analfabet, curvit,și mare bâlbâit ... Am trăit sub conducerea iubitului tău conducator, când se murea de foame și copii nici măcar lapte nu găsea-i....dar era patriot.... Nu mai intoxica Internetul cunminciuni.!!!!
6 15
credinciosul • 2019-09-18 19:16:37
se vede ca lipsa alimentelor pe vremea lui ti au creat creante in gandire! am spus ca a fost vizionar si a pornit constructia a 5 reactoare,a creat o firma care producea echipamente pt centrale atomoelectrice,lucruri care s-au vandut la kg de patriotii actuali! daca vrei sa faci ceva in gospodarie,te strangi la cheltuieli,altfel ori furi cum fac multi din functii publice ori mori chirias plimbat si risipitor, copii nu gaseu lapte?minciuni! in fiecare dimineata la ora 6 mergeam si luam lapte,sana si uneori prindeam si unt,si sa nu comparam calitatea lactatelor de atunci(sana nu are corespondent in produsele actuale)si am terminat industrie alimentara profil lapte prod zaharoase. ciocolata de la Roman rivaliza cu orice ciocolata de calitate actuala. iar in clasele de la 1 la 8,aveam un singur copil supraponderal,caruia ii spuneam gaman.acum cati gamani avem,e mai sanatoasa lumea cu multitudinea de prod alimentare?
13 5
Amerlocu • 2019-09-18 21:13:52
"Vizionarul" Ceausescu a avut ambitia sa faca cat mai multe componente ale reactoarelor in Romania. Cele 4 reactoare trebuiau finalizate de canadieni pana-n 1985. Dupa toate interventiile "vizionarului" primul a fost dat cumva in functiune abia in 1990 dupa impuscarea sa. Si a costat cat 7 reactoare din cauza puzderiei de licente cumparate aiurea. Daca Ceausescu nu era impuscat in 1989 si azi se mai lucra de zor la primul reactor
2 9
credinciosul • 2019-09-19 08:19:47
cea mai mare parte din conducte,inclusiv de la schimbatoarele de caldura,se fabricau la noi din oteluri inalt aliate! acum,cumparam tot pana la suruburi din afara,din imprumuturi, acum vreo 10 ani aveau baietii la vanzare teava care rezista la sute de bari la 2 lei kg,cu ce pret au luat-o de la lichidator,nu stiu,dar e jale,au ramas stocuri mari de piese de pe vremea lui nea nicu,iar baietii le-au praduit cum stiu ei mai bine! toate constructiile betonate ,s-au turnat zi si noapte fara intrerupere,s-au turnat sute de mii de metri cubi de beton! astea nu le fac nici canadienii,nici rusii,(iti dau planurile),sau poate sa le faca o firma celebra care ne face tot ce misca in ro la infrastructura,dar sa te tii la pret!
3 3
AliKimiku • 2019-09-18 22:30:59
Propozitia asta e chintesenta ceausismului. Cat despre ciocolata de la Roman nu's ce sa zic, nu eram fan. Si apropo de facultatea aia specializata pe care ai terminat-o, poate vrei sa iti aduci aminte cum arata Alimentara de vizavi de caminul G in primavara 88, toamna '89, rafturi intregi de sfecla rosie, numai sfecla rosie. Am mancat sfecla rosie pentru tot restul vietii atunci. Sau poate vrei sa iti aduc aminte de berea cu ulei, etc. Deci iti respect specializarea dar ai memorii eronate despre epoca Ceausescu si capacitatile industriei alimentare (sau oricarei alte industrii) din acea perioada.
1 9
credinciosul • 2019-09-19 23:38:10
in 88,89 s- a stricat si treaba la cantina,noi mancam la cantina din spatele caminuli C ,dar tot nu era cum povesteau cei mai batrani ca a fost.dar erau chefuri la fiecare sala de lectura,se manca peste f mult peste,oceanic sau din Brates,,ne mentineam supli! dupa revolutie,s-a terminat cu chefurile,s-a trecut la micul comert de camera! dar sa stii ca si pe vremea aia daca stiai cui sa dai un 10% tips,cumparai si cascaval,salam,fara coada la alimentara !
0 0
AliKimiku • 2019-09-20 21:36:35
nu ca ne hranea Ceausescu cu resturi. Cate despre ideea cu tips-10% multumesc, inca o tampenie a comunismului, toti "se descurcau". Eu prefer sa platesc pretul afisat pe produse si sa am de unde alege. PS apropo, ai auzit de eticheta nutritionala pe timpul impuscatului?
0 0
asavreau • 2019-09-18 16:59:22
Nici Ceaușescu nu a făcut reactoarele cu chinezii cu toate că era//preten//bun cu ei.
0 15
credinciosul • 2019-09-18 19:22:37
primele doua s-au facut cu, canadienii,cu reactoare candu, acum,s-a dorit continuarea construirii reactoarelor 3 si 4 cu chinezi,ca restul vin doar sa ne vanda de toate inclusiv arme,iar meyer a spus ca nu sunt rentabile,mai bine sa cumperi la orice pret,iar ei pt un moment sa te imprumute!
7 4
Nyk1 • 2019-09-18 19:22:45
Ceaușescu a ales cea mai tare tehnologie la vremea actuală, nefăcând rabat de la calitate prin realizarea de licitații precum în actualul sistem capitalist (unde prețul cel mai mic și deci calitatea cea mai slabă câștigă întotdeauna). La fel cum noi, dacă am fi deștepți, nu ne-am uita la bani și am continua colaborarea începută pe vremea lui Ceaușescu cu inventatorii canadieni ai tehnologiei CANDU. De asemenea, ar trebui să ne interesăm cine construiește reactoare cu săruri topite (cele mai sigure) și să mai deschidem vreo 2-3 centrale. De ce să nu profităm de prostia Germaniei de a-și închide toate centralele nucleare și să le vindem nemților energie verde pe mulți €€€ ? Actualmente, Germania „ecologistă” se alimentează în principal prin ardere de cărbuni - eventual, mai împingem și noi vreo directivă europeană care să-i sancționeze pe teutoni pentru emisiile de CO2 ca să-i forțăm să cumpere de la noi!
7 5
POMPIERUL • 2019-09-18 21:41:38
Pai cind au fost facute reactoarele 1si 2 chinezii cumparau de la noi : biciclete, dacii, frigidere si televizoare. Dupa ce l-au impuscat, au plecat chinezii ca la sprint iar noi am dat-o pe distractii si manele. Exact ca-n fabula greierele si furnica suntem acum, dar si cu coada pe sus de atata raie. Nu am avut voie de la CE sa lasam capitalul chinez sa ne invadeze acum citeva luni de zile pe vremea lui Ponta, insa Merkel saptamana trecuta numai nu a stat capra in China pentu infuzie de capital. Cine are painea si cutitul, ala face portiile.
2 4
young_e • 2019-09-18 14:13:21
poate ii spune cineva lui domnu' Meyer de la FP, eventual doamna Nutu, cum ca daca mai aveam vro doua reactoare tot era mai ieftin, desi pocnitorile alea de la cernavoda nu sunt fabrici de facut bani ca Hidroelectrica - na' nici al' batran nu le-a facut pe toate perfecte...
12 3
varavara • 2019-09-18 14:27:13
s-au scumpit mult in regimul psd. au impiedicat inceperea exploatarii gazelor din M.Neagra, nu au facut nimic pentru deschiderea inca unui reactor de la Cernavoda. De ce, ganditi-va pe cine avantajaza asta...
3 15
D-or • 2019-09-18 14:50:50
Care produc ieftin si vind scump. Daca gazele ar fi ieftine, nu ar exista o justificare pentru utilizarea pacurii. Daca si-ar construi termocentrale pe pacura in creierii muntilor sau in zone desertificate, ar fi ok, dar ei sunt ticalosi si folosesc CET-urile din Bucuresti si Galati -construite pentru gaz metan, cu cosuri de mica inaltime - imbolnavind milioane de oameni. Fara Ministrul de la Energie- care le cumpara energia si are grija ca in fiecare toamna sa apara zvonuri alarmiste care sa justifice cumpararea de stocuri imense de pacura pentru iarna - si fara Ministrul de la Mediu care nu le inchide sandramalele, nu ar putea face nimic.
2 9
ww • 2019-09-18 18:58:08
... cu investitii minime.
7 7
Dalinar • 2019-09-18 19:13:52
Si se pot imprumuta sa cumpere de la altii!!! Guvernarea lui Peshte!!!
0 12
jeanvaljeanro • 2019-09-18 19:23:11
Dna-ul ar trebui sa fie la ANRE si la toti producatorii care nu produc asteptand abrogarea oug114 si vanzarea productiei la preturi de hotie, cica “piata libera” cu monopoluri naturale :))) cea mai buna gluma produsa la bruxelles!
7 7
florinos • 2019-09-18 19:44:38
Multumim PSD ca ne-ai marit pensiile cu 100 Ron inainte de alegeri, dar de vreo 2 ani avem inflatie de 4% adica mancam si cheltuim cu cel putin 4% mai scump.
2 15
un roman • 2019-09-18 22:25:07
Traiasca Valcov s Chiparosul sef peste finante
1 9
2019-09-19 07:27:09
1 6
newlook • 2019-09-19 09:11:06
Mai mult decat atat. Hydro Quebec este visul mondial al capitalismului: - Proprietarul (Guvernul din QC) este extrem de satisfacut (profit 3,3 miliarde dolari canadieni) -Angajatii SE LUPTA ca sa ajunga la HQ si sa ramana acolo. - Clientii (populatia QC) beneficiaza de cel mai redus tarif la energie electrica din toata zona (cred ca din toata America de Nord). Chiar comparativ cu Ro, in termeni absoluti, 1 KWH este cam la jumatate de pret. Asa e: Canada n-are prea multi #rezisti tampiti, ca Romania, cu preconceptii de la 4 ani, de la manifestatie, gen cea cu "statul nu e bun administrator" sau cea cu "politicienii E prosti, #rezistii E destepti". Acolo, ca si in Romania, politicienii si statul sunt atat de buni si atat de destepti precum e populatia.
2 3
2019-09-19 09:53:27
0 0
newlook • 2019-09-19 10:21:22
Imi pare rau s-o constat, dar postarea matale e Standard...pentru un asistat social din QC - Stai in Montreal (probabil pe undeva prin Beaconsfield, DDO, ceva de genul asta...am ghicit?) - NU vorbesti franceza si probabil ca pentru engleza faci gimnastica - ai sindromul romanului aterizat de curand care "le stie pe toate" pentru ca le reduce pe toate la ce stie: nimic. Pentru informarea ta, Mme Marois, aia din 2012, S-A DAT SINGURA AFARA organizand prosteste alegeri anticipate. Aram acolo pe vremea aia si am ras de m-am umflat de cum isi poate trage cineva un glont in picior. - revenind, nu toate problemele sunt cuie, chiar daca matale esti ciocan. Una-i una (nationalismul prostesc - dar fara efecte- al unora - si francofoni dar si anglofoni) si alta-i alta: profitabilitatea unei companii DE STAT quebecos, nu canadian, condusa de quebecosi francofoni. - Ca pen-ultima remarca: 60 de KM mai incolo, pe A20, spre vest, e Ontario. Daca renunti la ajutoarele sociale quebecoase, am auzit ca QC are inca granitele deschise, da fuguta repede, nu te lasa momit. - Daca stii sa faci ceva, vino aici, in NY. Muncesti din greu, dar n-ai ajutoare sociale date de aia pe care ii urasti!
2 0
2019-09-19 14:03:00
0 1
BleahBleah • 2019-09-19 15:18:14
Românești e din vina #rezistenților?
0 2
AliKimiku • 2019-09-20 22:13:00
Dar ai uitat sa mentionezi conditiile unice geografice ale HydroQuebec, 40% din rezervele hidrografice ale Canadei sunt in Quebec, QC are suprafata totala de 1.542.000 km2 deci cam cat Franta, Spania si Germania la un loc dar are doar vreo 8 milioane locuitori in timp ce tarile enumerate mai sus au impreuna peste 190 mil. Cam de 5 ori mai mult decat toata Canada. Sa concluzionam, la asemenea rapoarte de forta, hidroenergia Quebecului putea fi administrata si de cizmari si calfe, profitul era garantat. PS in Coruption index in Canada este pe locul 9,Romania pe 61, poate intelegi diferentele intre #resist si #rezist
0 0
lasa • 2019-09-19 09:06:01
Cum ai reusit tu intr-o zi numai, sa darami Bursa si sa si scumpesti si gazele si electricitatea prin vizionara OUG 114!
1 2
newlook • 2019-09-19 09:30:33
"Orlando, esti cel mai tare! Cum ai reusit tu intr-o zi numai, sa darami Bursa si sa si scumpesti si gazele si electricitatea prin vizionara OUG 114! [utilizator]" =============================== Plus petrolul mondial si rata FED. Le-ai uitat pe astea!
1 0
newlook • 2019-09-19 09:30:34
"Orlando, esti cel mai tare! Cum ai reusit tu intr-o zi numai, sa darami Bursa si sa si scumpesti si gazele si electricitatea prin vizionara OUG 114! [utilizator]" =============================== Plus petrolul mondial si rata FED. Le-ai uitat pe astea!
1 0
SoulSearcher • 2019-09-19 09:59:20
pai nu se lauda guvernul ca au crescut pensiile si salariile ? ca nivelul de trai este dublu fata de 2016 ? aveti bani sa platiti facturi la curent duble.. nu va mai plangeti.. stati sa vina gerul si sa inceapa sa se tripleze pretul la gaze.. sa vezi atunci distractie :D meanwhile eu in Suedia platesc 55 euro pentru a incalzi cu pompa de caldura o casa de 130mp
0 2
jjiacobuta • 2019-09-19 12:08:23
A nu confunda pretul de productie cu cel din piata si Ungaria si celelalte tari date ca exemplu au preturi care variaza in limita a 30%. Ungaria in 2017 avea 110 EU/MW si Romania avea 130 EU . Deci de ce se bat campii . Aici fac exceptie tari ca Germania , Danemarca , Anglia unde preturile sunt de aproape 2 ori mai mari ca la noi . Cel mai mic pret e in Kosova , Moldova Serbia , Bosnia si Ucraina ,unde inca nu se vinde ca la noi la bursa multa energie . Acolo asa cum era si la noi pe vremea cand pretul era stabilit de stat pretul de productie are un cuantum de adaos .De aceea e mult mai mic ca in restul EUropei . Pe bursa cand se vinde energie se speculeaza cat se poate de diversi pt a scoate profit din pix. Astia sunt baieti destepti inclusvi cei mari care profita de golaneala care se cheama bursa pt poate fi manipulata . Pe de alta parte unii intradevar fac afaceri exportand energie ieftina produsa la noi si evident in lipsa de energie pe piata o parte se importa mai scump . Si asa prostii care nu cauta in rapoartele EUROSTAT pot fi ametiti cu un articol in care informatiile sunt minciuni . Asteptati urmatorul raport EUROSTAT si o sa vedeti ca am dreptate !!!! PAcat ca unii nu cauta pe net si cred tot felul de prostii. Oricum Dragnea e de vina !
1 0
AliKimiku • 2019-09-20 22:41:11
in curte? sau sunteti mufat direct la teava de la extractorul de vizavi? Ce legatura are pretul de productie cu pretul la consumator? Aa, e mai mare? a, Bursa are rolul ei? Si de ce neaparat Bursa urca pretul in sus?
0 0
INTERVIURILE HotNews.ro