Producătorii de energie cer insistent Administrației Fondului pentru Mediu să reia urgent programul de instalare a panourilor fotovoltaice

de CP     HotNews.ro
Luni, 14 octombrie 2019, 10:25 Economie | Energie


Casa cu panouri fotovoltaice
Foto: Hotnews
​Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES) solicită conducerii Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) să urgenteze reluarea programului de finanțare privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională pentru persoane fizice (prosumeri).
  • Greenpeace România a acuzat săptămâna trecută Administrația Fondului pentru Mediu că blochează 33.000 de potențiali prosumatori. După nici o lună de la oprirea înscrierilor, AFM nu a oferit explicații clare și nu a repornit programul de finanțare.
În cazul în care <disfuncționalitățile> semnalate în presă chiar au existat, să se ocupe Instituțiile abilitate de soluționarea acestora, toate acestea ca să nu ducem în derizoriu acest program mult așteptat, dovadă fiind interesul maxim al românilor. Suntem surprinși și îngrijorați că, în loc să remarcăm titluri în presă precum “ AFM joacă un rol important în viitorul energetic al României“, am constatat asocierea prosumerilor cu “fraudă informatică“, “băieți deștepți”, “instalatori favorizați de către AFM”, fapt inacceptabil din punctul nostru de vedere”, a declarat Viorel Lefter, Președinte PATRES, potrivit unui comunicat de presă.

PATRES semnealează că în ultima lună de la suspendarea programului, documentele depuse de cetățeni la instalatori, dar neînregistrate încă în platform, au expirat. Cetățenii sunt, pe bună dreptate, confuzi în acest moment, iar AFM nu vine cu informații concrete. "Exisă astfel riscul ca oamenii, după multe amânări și puși pe drumuri pentru procurarea documentelor necesare, să decidă abandonarea proiectului. Ceea ce nu este bine pentru conceptul de prosumator în general", precizează Viorel Lefter.

Pentru a urgenta reluarea programului, Organizația PATRES s-a adresat AFM, cu solicitarea de a întreprinde măsuri care să vină în întâmpinarea consumatorului casnic – viitor prosumator, precum și a sectorului energetic din România:
  • Transmiterea imediată în spațiul public a unui Comunicat/Informări privind stadiul investigației, precum și asumarea unei date calendaristice privind reluarea programului;
  • Transparență și comunicare din partea AFM. Pentru a îndepărta orice dubiu privind frauda informatică care a apărut în presă și în spațiul public, AFM să publice, de urgență, lista instalatorilor validați, din care să reiasă numărul persoanelor fizice înscrise de către fiecare instalator în Programul AFM;
  • În paralel cu derularea unei analize/anchete de către instituțiile abilitate, se impune reluarea rapidă a programului concomitent cu suspendarea instalatorilor asupra cărora planează anumite suspiciuni de “fraudă”.
PATRES are în componență 109 de membri - producători de energie din surse regenerabile cu putere instalată totală de aproximativ 1800 MW.

Greenpeace România a acuzat săptămâna trecută Administrația Fondului pentru Mediu că blochează 33.000 de potențiali prosumatori. După nici o lună de la oprirea înscrierilor, AFM nu a oferit explicații clare și nu a repornit programul de finanțare.

Potrivit Greenpeace România, programul de finanțare pentru cetățenii care doresc să își monteze panouri fotovoltaice a fost oprit pe 10 septembrie, după doar câteva ore de la deschiderea lui. AFM a invocat o „analiză asupra modului de funcționare”. Decizia AFM a stârnit un val de nemulțumire în rândul zecilor de mii de posibili aplicanți și a instalatorilor de sisteme fotovoltaice. O lună mai târziu, AFM continuă tăcerea care lasă loc suspiciunilor și acuzațiilor.

Administrația Fondului de Mediu (AFM) s-a angajat încă din timpul dezbaterilor pentru noua lege a regenerabilelor (legea 184/2018) că va demara un program de finanțare pentru a sprijini instalarea de panouri fotovoltaice. Finanțarea anunțată a fost extrem de atrăgătoare pentru cei interesați să devină mici producători de energie: 20.000 de lei/proiect pentru minim 3 kW instalați, fiind suficiente fonduri pentru 33.000 de instalări. Peste 80% din finanțare (536 milioane lei) este asigurată din bani europeni, prin Programul Operațional Regional (POR), valoarea totală a granturilor fiind de 656 milioane lei.

După un an și jumătate de așteptare, pe 10 septembrie, aplicația informatică prin care se fac înscrieri în programul pentru prosumatori a fost deschisă pentru doar 6 ore. AFM a motivat suspendarea înscrierilor prin nevoia de a analiza „modul de funcționare”. Lipsa de comunicare a instituției a generat un șir lung de întrebări și speculații din partea celor interesați. Ulterior, reprezentanții AFM au declarat în presă că au sesizat „organele abilitate” referitor la unele nereguli constatate în timpul înscrierilor.

„După ce au așteptat mai mult de un an de zile începerea acestui program, 33.000 de cetățeni nu pot deveni prosumatori din cauza AFM. Greenpeace România cere repornirea cât mai rapidă a programului de finanțare pentru prosumatori. Este inadmisibil ca timp de o lună, Administrația Fondului pentru Mediu să nu ofere lămuriri detaliate asupra motivelor pentru care a oprit înscrierile. Ce nereguli au fost sesizate? Cine este responsabil pentru ele? De ce a fost sesizat Parchetul? E cât se poate de îngrijorător că un program de finanțare care poate să deschidă calea producției de energie verde la nivel individual, de prosumator, riscă să fie compromis.” a declarat Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România.

Conform declarațiilor AFM, 13.271 de cereri de finanțare au fost înscrise deja în aplicația informatică. Alte 20.000 de aplicații mai pot fi înregistrate dacă procesul va fi reluat.

Administrația Fondului pentru Mediu nu a comunicat încă un termen pentru reluarea înscrierilor.

Citește pe aceeași temă și


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1879 vizualizari

  • -4 (6 voturi)    
    Dar de ce sunt ei așa vocali? (Luni, 14 octombrie 2019, 10:27)

    prec [utilizator]

    Cine vrea să meargă la bancă.
    • 0 (2 voturi)    
      surse regenerabile (Luni, 14 octombrie 2019, 12:20)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui prec

      Asta insemana ca Statul daca ofera sprijin la scara mai mare poate avea impact si la randul luio va obtine fonduri prin vanzarea de certificate CO2.
      Dar mai important mai taiem din dependenta de gaze de la rusi.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by