Klaus Iohannis a decorat Transgaz pentru că a finalizat o investiție: Efectele toxice ale guvernării din ultimii ani au fost resimțite de fiecare român, prin prețuri record la gaze și energie electrică
Președintele a mai spus că "efectele toxice ale guvernării din ultimii ani au fost resimțite de fiecare român, prin prețuri record la gaze și energie electrică, dar și la bunuri de strictă necesitate". În opinia președintelui, urgența zero constă în repararea răului produs de guvernarea de până acum. În primul rând, trebuie reglementată rapid situația consumatorului vulnerabil, pentru susținerea și protejarea acestuia, a spus Iohannis.
În opinia acestuia, fenomenul de sărăcie energetică trebuie combătut prin extinderea infrastructurii de transport al gazelor naturale.
"Trebuie să ne asigurăm că, prin dezvoltarea infrastructurii, de beneficiile gazelor naturale se vor bucura toți cetățenii României, indiferent unde locuiesc, în mediul urban sau în cel rural, fie că este vorba de București, sau Botoșani, sau Bolintin", a spus Iohannis.
Acesta i-a spus prim-ministrului desemnat, Ludovic Orban, că așteaptă să ia "din prima zi în mână aceste chestiuni și să începem să dezvoltăm România așa cum trebuie și așa cum poate, nu așa cum, din nefericire, s-a întâmplat în ultimii ani. Situații dintre cele mai ciudate - o investiție finalizată de, cred că am reținut bine, 500 de milioane de euro, dar drumul până acolo, prin grija unui baron pesedist, nu s-a realizat".
Iohannis a transmis și un mesaj de susținere a șefului Transgaz, Ion Sterian. "Promisiunile dumneavoastră de finalizare în termenii propuși a lucrărilor despre care am discutat, nu doar BRUA, ci și gazoductul Ungheni-Chișinău, și altele, le iau de bune și le predau spre urmărire și finalizare domnului Prim-ministru desemnat, care, cu siguranță, împreună cu noua echipă, vor face să se miște cu totul și cu totul altfel lucrurile", i-a spus Iohannis lui Ion Sterian.
Vezi aici discursul lui Iohannis.

ANALIZĂ Cât plătește Primăria Sectorului 2 pentru curățenia stradală și ridicarea gunoiului și de ce este mizerie pe străzi / Mesajul primarului pentru oamenii care aruncă gunoiul pe stradă: Îi vom amenda
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Asta e, cand ai o conducere formata din aplaudatori. Ca in restul partidelor.