Romgaz va negocia cu americanii de la ExxonMobil pentru preluarea unei participații de 15-20% din proiectul Neptun din Marea Neagră

de CP     HotNews.ro
Marţi, 19 noiembrie 2019, 16:30 Economie | Energie


Foraj Marea Neagra
Foto: AGERPRES
​Reprezentanții Romgaz au fost contactați luni de către un consultant al ExxonMobil pentru începerea negocierilor în vederea preluării unei participații din proiectul Neptun din Marea Neagră. Producătorul român de gaze Romgaz ar fi interesat de o participație de 15%-20% din proiectul de exploatarea a gazelor din Marea Neagră, în condițiile în care americanii de la ExxonMobil ar intenționa să renunțe la afacere.

"Am fost contactaţi, ieri, printr-un mail, de către consultantul care îi consiliază pe cei de la Exxon în acest exit. Ne-au anunţat că urmează un proces de exit şi că, dacă suntem interesaţi, ne invită la masa discuţiilor. Urmează să purtăm discuţii în perioada următoare, împreună cu reprezentanţii OMV", a declarat, marţi, pentru Agerpres, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz.

Acesta a spus că ar fi bine Romgaz să preia o participaţie de 15-20%. Romgaz are capacitatea de a finanţa această preluare din surse proprii și din surse atrase. Romgaz era de mult timp interesat de această tranzacţie, a mai spus Volintiru.

Reamintim că săptămâna trecută Virgil Popescu, noul ministru al Economiei, a spus că își dorește ca producătorul român de gaze Romgaz să încerce să intre în consorțiu cu OMV Petrom, în locul americanilor de la ExxonMobil, în proiectul din Marea Neagră. Același mesaj l-a transmis, în urmă cu două săptămâni, și Iulian Iancu (PSD), preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor. Afirmațiile au fost făcute în condițiile în care nu este sigur că ExxonMobil vrea să își vândă participația din Marea Neagră, existând zvonuri în acest sens, dar neconfirmate oficial.

În vară au circulat zvonuri potrivit cărora ExxonMobil ar intenționa să renunțe la licențele din Marea Neagră. Printre motive ar fi și legislația care nu avantajează investitorii (Legea Offshore și OU 114/2018). În ceea ce privește Legea Offshore, fostul guvern a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ de modificare, astfel încât să fie puse condiții mai avantajoase pentru investitori. Proiectul a fost pus în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Energiei, cu câteva zile înainte de o vizită a fostului premier Viorica Dăncilă în SUA. După ce s-a întors din SUA, proiectul a fost retras pe site. Acum, noul ministru spune că dorește modificarea legii, însă cu un consens politic în Parlament.

Citește și:

Guvernul schimbă Legea Offshore în favoarea investitorilor din Marea Neagră- proiect de lege




Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1415 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 19 noiembrie 2019, 17:05)

    [anonim]

  • +1 (1 vot)    
    Mai e o mică problemă (Marţi, 19 noiembrie 2019, 18:24)

    coco04 [utilizator]

    Exxon detine tehnologia de extractie de sub ocean.Că deh,"Una e grâul din hambar si alta grâul de pe cămp"


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by