Îngrijorări concurențiale legate de intenția OMV Petrom Marketing de a prelua benzinăriile Art Petrol/ Ce angajamente propune OMV Petrom

de CP     HotNews.ro
Luni, 2 decembrie 2019, 11:34 Economie | Energie


Benzinarie ART
Foto: Artoil
Consiliul Concurenței supune dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de OMV Petrom Marketing în vederea înlăturării îngrijorărilor concurențiale identificate în contextul preluării a opt stații de distribuție carburanți de la compania ART Petrol. Cele opt stații de distribuție sunt localizate în București și în județele Ilfov, Ialomița, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu și Argeș.

În urma analizei efectelor acestei tranzacții, autoritatea de concurentă a constatat că operațiunea poate conduce la consolidarea unei poziții dominante pe piața comercializării cu amănuntul de carburanți, în patru dintre cele opt piețe locale analizate, respectiv: București, Slobozia (Jud. Ialomița), Potlogi (Jud. Dâmbovița), Alexandria (Jud. Teleorman), se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenței.

Angajamentele propuse de OMV Petrom Marketing, pentru a elimina îngrijorările Consiliului Concurenței cu privire la reducerea posibilităților de alegere ale consumatorilor, constau în vânzarea a patru stații de distribuție carburanți, împreună cu activele care contribuie la funcționarea curentă a acestora: în prezent, trei sunt operate de către Art Petrol (SDC Slobozia, SDC Potlogi, SDC Vasile Lascăr din București) și una de OMV Petrom Marketing, în orașul Alexandria (SDC Petrom 2 Alexandria).

De asemenea, OMV Petrom Marketing s-a angajat ca, pentru o perioadă de zece ani, să nu preia controlul asupra activității vreunei stații de distribuție de carburanți supusă vânzării.

Conținutul angajamentelor formulate de OMV Petrom Marketing sunt publicate pe pagina de internet a autorității de concurență, la adresa: http://www.consiliulconcurentei.ro.

După analiza observațiilor primite, Consiliul Concurenței poate solicita părților modificarea propunerilor și poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor. Autoritatea de concurență va verifica îndeplinirea angajamentelor de către OMV Petrom Marketing.

Art Petrol este una dintre companiile controlate de oligarhul rus Rishat Safin, care a deținut, în urmă cu mai mulți ani, funcția de prim vice-preşedinte al Lukoil şi preşedinte al Lukoil Europe Holdings.

Rușii de la Artoil au intrat pe piața rămânească a carburanților în 2013 prin compania Art Petrol. Aceasta este controlată de Art Holding BV, care îi are ca acţionari pe Rishat Safin, Aleksei Kuznetsov și Yuliia Latysheva. Familia Safin ar fi fondatoarea Lukoil. De altfel, și filiala Artoil din România ar fi fost înființată în 2012 de un fondator al Lukoil România și Lukoil Moldova- Vladimir Dobrea, potrivit unui articol din 2013 de pe energyreport.ro.

OMV Petrom Marketing opera, la sfârşitul anului 2018, o reţea de 794 de stații de distribuție pe piața regională a carburanților, sub două mărci, OMV și Petrom, acoperind România (564 de stații), Republica Moldova, Bulgaria și Serbia și oferind o gamă completă de produse și servicii. De asemenea, OMV Petrom Marketing activează și pe segmentul vânzărilor cu ridicata de produse petroliere, deservind o gamă largă de clienţi industriali.



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2548 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Cam tarziu (Luni, 2 decembrie 2019, 15:37)

    Relaxat [utilizator]

    Parca nu ar avea deja pozitie dominanta pe piata acest MegaImage al benzinei


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by