Ajutoare de stat pentru fabrici: Ludovic Orban vorbește despre o schemă de sprijin pentru companii din siderurgie și petrochimie, pe motiv că ar fi fost afectate de OUG 114

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Marţi, 10 decembrie 2019, 20:20 Economie | Energie


Ludovic Orban
Foto: Agerpres
​Premierul Ludovic Orban a spus marți că ar trebui pusă la punct o schemă de ajutor de stat pentru companii din industrie, pe motiv că acestea ar fi fost afectate de aplicarea OUG 114/2018, care ar fi dus la creșterea prețurilor la energia electrică și gazele consumate de acestea. Ludovic Orban a dat exemplul companiilor siderurgice și petrochimice. Trebuie precizat că nu este o noutate ca marii consumatori să se plângă la autorități de prețurile mari la energie electrică și gaze naturale. Astfel, s-a ajuns în situații în care au fost încheiate contracte controversate pentru gaze ieftine, cazul Romgaz- InterAgro, sau energie electrică ieftină pentru "băieții deștepți", cazul Hidroelectrica.

Aceste contracte au fost obținute după lobby intens al marilor consumatori. Un exemplu elocvent este lobby-ul dus de controversatul om de afaceri Ioan Niculae, care a cerut și a și obținut gaze ieftine de la Romgaz pentru combinatele sale chimice. Ioan Niculae este judecat, alături de fostul ministru al economiei Adriean Videanu, în dosarul "Romgaz", fiind acuzat de constituire de grup infracțional și delapidare. De asemenea, mari consumatori precum Alro și combinatul siderurgic de la Galați au făcut ani la rând presiuni pentru energie ieftină. Au fost ani în care au și primit de la Hidroelectrica, până în 2012 când producătorul de energie electrică a intra în insolvență. De altfel, în 2012, Comisia Europeană a considerat că sunt indicii că Alro și combinatul siderurgic de la Galați au primit ajutor de stat.

Ludovic Orban spune că este nevoie de ajutor de stat pentru companii, deoarece ar fi consumat energie electrică și gaze mai scumpe. Adică, OUG 114/2018 prevede plafonarea prețurilor la 68 lei/MWh gazul din producția internă, care ajunge la consumatorii casnici. În aceste condiții, producătorii de gaze ar fi fost nevoiți să crească prețurile pentru gaze furnizate consumatorilor industriali, ca să-și mențină profitabilitatea. La energia electrică, OUG 114 a obligat producătorii să vândă la preț reglementat pentru consumatorii casnici, în condițiile în care piața se liberalizase. Rămâne de văzut dacă Guvernul are o analiză asupra prețurilor la energie și gazelor practicate pe piața liberă în ultimele luni, adică din aprilie-mai când a început să producă efecte OUG, și dacă este cu adevărat justificată o schemă de ajutor de stat pentru consumatorii industriali.

Ludovic Orban vorbește despre prețuri duble la energie electrică și gaze față de Germania, ceea ce nu este chiar adevărat. Există zile în care prețurile (spot) sunt peste cele din alte țări, inclusiv Germania. Dar sunt și zile cu prețuri sub cele din alte țări, așa cum a fost la energia electrică în luna noiembrie. Tot în luna noiembrie, prețurile la gaze pe piața spot au ajus să fie chiar sub cel plafonat de 68 lei/MWh.

"Pentru a-și menține profitabilitatea, companiile producătoare au mărit prețul către companii. La ora actuală, toate companiile la care costul cu energia sau cu gazul metan are o pondere semnificativă, siderurgia, de exemplu, sau petrochimia...La ora actuală sunt (n.r. costuri semnificative) din cauza prețurilor crescute, care sunt aproape duble, de exemplu la gaz natural sau electricitate, față de prețurile din Germania. Asta a afectat dramatic competitivitatea actorilor economici românești, provocând pierderi foarte mari. Am avut o discuție cu ministrul Economiei (n.r. Virgil Popescu) și cu ministrul al Finanțelor (n.r. Florin Câțu). Va trebui să punem la punct o schemă de ajutor de stat, care este folosită în țările europene, car este validată de comisia europeană, pentru a da o gură de oxigen acestor companii, pentru că altfel riscăm ca sute de mii de români să își piardă locurile de muncă, ca urmare a închiderii foarte multor fabrici”, a spus Orban.

Acesta a afirmat că urmează să fie angajată răspunderea pe abrogarea unor prevederi din OUG 114. Marți, în ședința de Guvern, proiectul a fost discutat într-o primă lectură.



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3040 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    excelent (Miercuri, 11 decembrie 2019, 1:10)

    srpc [utilizator]

    scumpim gazele pentru cetateni, dar le dam bani publici companiilor private, ca sa nu piarda din profit! ati vrut guvern neoliberal, enjoy
  • -1 (3 voturi)    
    eu zic sa vanda intai CEC-ul (Miercuri, 11 decembrie 2019, 10:01)

    Stefan534324 [utilizator]

    si ce-a mai ramas pe la stat profitabil, si sa le dea la companiile private.
    • 0 (0 voturi)    
      Sper c-ai zis-o la misto, nu? (Miercuri, 11 decembrie 2019, 16:50)

      salvatore [utilizator] i-a raspuns lui Stefan534324

      Daca ai zis-o pe bune esti de toata jena, ca sa nu zic altfel.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by