Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rămas definitiv raportul corpului de control al Ministerului Energiei, prin care sunt imputate zeci de milioane de euro persoanelor care au condus, în ultimii ani, Complexul Energetic Oltenia.
Pentru a amâna revocarea din funcție și demararea procedurii de recuperare a daunelor, actualul manager al CEO, Sorinel Boza, a cerut Curții de Apel Craiova suspendarea și anularea raportului de control. Fără succes, pentru că la 29 martie a.c., Curtea de Apel a respins ambele cereri, arată GorjNews.
Potrivit Legii 31 din 1990 a societăților comerciale, atât Adunarea Generală a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia, cât și Consiliul de Supraveghere au obligația legală să demareze imediat revocarea din funcție a actualului directorat, și procedura de recuperare a prejudiciului, care se ridică la zeci de milioane de euro.
Raportul corpului de control spune explicit că Direcția Generală de Privatizare și Administrare a Participațiilor Statului în Energie are obligația să informeze AGA, în vederea inițierii măsurilor legale.
Conform listei scurte furnizată de expertul independent la data de 25 mai 2016, Sorinel Gheorghe Boza figura ca propunere de rezervă pentru ocuparea poziției de membru al Directoratului - Divizia Strategie-Dezvoltare și nu se afla pe lista scurtă de propuneri. Mai mult, Boza nu îndeplinea un criteriu obligatoriu pentru selecție.
Cu toate acestea, fără să se țină cont de neîndeplinirea condiției obligatorii de selecție și fără ca Sorinel-Gheorghe Boza să fie inclus pe lista scurtă cu propuneri pentru ocuparea poziției de membru al Directoratului, membrii Consiliului de Supraveghere de atunci au aprobat numirea acestuia în funcție pe o perioadă de 4 ani, cu nerespectarea OUG 114/2011. Mai mult, prin hotărâre a Consiliului din 25 noiembrie 2016, Boza a fost desemnat în calitate de președinte al Directoratului CEO începând cu data de 21 decembrie 2016.