Ministerul Finanțelor a actualizat accizele la carburanți cu creșterea prețurilor de consum

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 1 ianuarie 2020, 3:11 Economie | Energie


Ministerul Finanțelor modificat, marți, accizele la carburanți care vor fi aplicate de la 1 ianuarie 2020, acestea fiind actualizate cu creșterea prețurilor de consum comunicată oficial de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit Mediafax.

Noile niveluri ale accizelor la carburanți, actualizate de Ministerul Finanțelor Publice cu inflația pentru anul 2020, sunt mai mari decât cele prevăzute în proiectul de lege pentru eliminarea supraaccizei la carburanți ce a fost promulgat recent de președintele Klaus Iohannis.

Nivelul accizelor este însă mai mic decât cel prevăzut într-un alt ordin de modificare a accizelor din 11 decembrie publicat de Ministerul Finanțelor. În urma promulgării legii, accizele la benzină aplicabile de la 1 ianuarie 2020 erau de 1.656,36 lei/1.000 de litri, respectiv 1.518,04 lei pentru 1.000 litri de motorină, preț situat sub nivelul minim al accizelor la carburanți acceptat de Uniunea Europeană.

În urma actualizării, la benzina cu plumb, acciza modificată este 2.709,05 lei/tonă sau 2.085,97 lei/1.000 litri, față de 2.748,18 lei/tonă sau 2.428,59 lei/1.000 litri, în ordinul din 11 decembrie. Mai important, la benzină fără plumb, acciza devine 2.303,21 lei/tonă sau 1.773,46 lei/1.000 litri, în comparație cu 3.154,01 lei/tonă sau 2.116,09 lei/1.000 litri - în ordinul din 11 decembrie - sau 1.

656,36 lei/1.000 litri după promulgarea legii privind eliminarea supraaccizei. La motorină, acciza este de 1.923,54 lei/tonă sau 1.625,37 lei/1.000 litri, față de 2.329,03 lei/tonă sau 1.967,99 lei/1.000 litri initial - în ordinul din 11 decembrie - sau 1.518,04 lei/1.000 litri motorină după promulgarea legii privind eliminarea supraaccizei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4130 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    Ca la radio Erevan (Miercuri, 1 ianuarie 2020, 8:06)

    madonna0a [utilizator]

    Asadar nu se da ci se ia. Au scos suprataxa si apoi au marit acciza mai mult decat era suprataxa.Deci pretul la pompa a scazut dar...a ....


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by