De asemenea, mi-aș dori ca Romgaz, companie a statului român, să fie parte din viitorul consorțiu care va exploata acest perimetru.
Operațiunile de la Marea Neagra reprezintă o chestiune de securitate națională și recomand ca nimeni să nu ne pună la încercare cu acest lucru", a scris Virgil Popescu pe Facebook.
Reamintim că americanii de la Exxon ar intenționa să renunțe la participația sa de 50% la proiectul Neptun din Marea Neagră, alături de care se află și OMV Petrom, care deține tot 50%. Romgaz a anunțat deja că este în discuții pentru preluarea unei părți din participația Exxon.
Potrivit surselor HotNews.ro, autoritățile guvernamentale nu sunt sigure că va avea loc până la urmă acest exit al Exxon, chiar dacă au început discuții pentru o eventuală vânzare a participației de 50%.
De altfel, președintele Klaus Iohannis a declarat în noiembrie că este posibil ca americanii de la ExxonMobil să-și schimbe decizia și să nu renunțe la licențele de explorare și exploatare a gazelor din Marea Neagră. "Posibil ca Exxon să nu se retragă, aceste mega-companii spun ce cred ele că e bine să spună, e posibil să se schimbe decizia și să nu se retragă", a spus Iohannis.
Acesta a mai spus că a întrebat direct despre ExxonMobil și i s-a răspuns că "politica mare a Exxon s-a schimbat și se va retrage din câteva proiecte de investiție din Europa și își va muta accentul în altă zonă".
Programul de vânzări apare în urma creşterii presiunii din partea investitorilor de a elibera numerar, deoarece compania intenţionează să-şi majoreze cheltuielile la noile proiecte din Guyana, Mozambic, Papua Noua Guinee şi SUA.
- ExxonMobil - cea mai mare vânzare de active din ultimele decenii / Americanii renunță la zăcămintele de gaze din Europa
- Proiecte noi de investiții ale Romgaz: Preluarea unei părți din afacerea Exxon în Marea Neagră, terminal LNG în Grecia, energie regenerabilă și fabrică de metanol
- Posibil ca Exxon să nu se retragă din România, aceste mega-companii spun ce cred ele că e bine să spună/ E posibil să se schimbe decizia- Klaus Iohannis
- Noul ministru al Economiei dorește ca Romgaz să intre în locul ExxonMobil în proiectul din Marea Neagră/ Același lucru l-a spus și Iulian Iancu (PSD) în urmă cu o săptămână
- Guvernul schimbă Legea Offshore în favoarea investitorilor din Marea Neagră- proiect de lege
prin jur toti trag conducte care ne ocolesc
industrie petro-chimica s-a dus, a fost si nu mai este, probabil ca nici nu va mai fi vreodata
pana si astia care au avut concesiuni mocca, le-au tinut blocate si acum ca au devenit irelevante, ca pute continentul de gaze ieftine...is fac exit...ca oricum n-au pierdut nimic
Vrem iranieni acum !