Greenpeace România: Programul Casa Verde nu are niciun beneficiar, nu a fost instalat nici măcar un sistem fotovoltaic

de CP     HotNews.ro
Joi, 23 ianuarie 2020, 13:33 Economie | Energie


Casa cu panouri fotovoltaice
Foto: Hotnews
​Greenpeace România acuză că programul Casa Verde Fotovoltaice al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) nu a ajutat încă nici măcar un cetățean să devină prosumator, adică să își producă singur energia din surse curate. Aceasta în condițiile în care programul a fost anunțat la mijlocul lui 2018. Greenpeace România mai spune că potrivit informațiile furnizate de AFM și de Ministerul Lucrărilor Publice, peste 13 milioane de euro sunt alocați în proiect unor cheltuieli colaterale precum dezvoltarea unei platforme informatice, publicitate sau salariile echipei de proiect.

Finanțarea oferită de AFM prin programul Casa Verde Fotovoltaice este una generoasă: maxim 20.000 de lei pentru un sistem fotovoltaic de minim 3 kW pentru persoanele fizice interesate să își producă singure energia electrică. Peste 25.000 de cetățeni din întreaga țară s-au înscris pentru a obține finanțare. Din păcate, viteza cu care AFM derulează acest proiect este foarte redusă, nefiind instalat încă nici măcar un sistem fotovoltaic.

Pe de altă parte, AFM prevede un buget de cheltuieli „indirecte” generos. 13% dintre fondurile atrase de AFM de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației din fonduri europene (peste 13 milioane de euro) sunt folosite, conform informațiilor de la AFM și MLPDA pe cheltuieli precum dezvoltarea aplicației informatice care gestionează înscrierile în program, informarea și publicitate, auditul financiar extern, salariile echipei de management proiect. Cu aceste fonduri, AFM ar fi putut să finanțeze alte peste 3000 de instalații fotovoltaice.

„Prosumatorii așteaptă de un an și jumătate ca această finanțare să ajungă la ei. Acest program a fost măcinat de promisiuni, amânări repetate și chiar de suspiciuni de fraudă și, din păcate, nu înregistrează niciun progres real. Suntem surprinși de costurile mari ale proiectului, le considerăm nejustificate ținând cont de rezultatele slabe. AFM trebuie să explice pentru ce a bugetat aceste fonduri și care au fost realizările de până acum” a declarat Marian Mândru, coordonator de campanie la Greenpeace România.

Fondurile totale ale programului de finanțare cumulează peste 113 milioane de euro, aproape 27.000 de cetățeni putând deveni prosumatori.

”E nevoie ca cei interesați să fie prosumatori să primească cât mai repede ajutor financiar. AFM trebuie să lucreze eficient, să comunice transparent cu beneficiarii și instalatorii de sisteme fotovoltaice. Este de neînțeles cum o autoritate publică, care gestionează bugete uriașe, nu a mai comunicat oficial pe acest subiect urmărit de zeci de mii de beneficiari din 6 noiembrie 2019.” a mai spus Marian Mândru, coordonator de campanie la Greenpeace România.

Citește și:



Citeste mai multe despre   







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4892 vizualizari

  • +5 (7 voturi)    
    Tzeapa pesede !! (Joi, 23 ianuarie 2020, 15:32)

    rutger [utilizator]

    O initiativa buna si corecta este sifonata de pesede si lasata la voia vintului !! Poate se uita si DNA p'acolo !!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by