Stocul de gaze naturale înmagazinate în depozite este de aproximativ 2,36 miliarde metri cubi, cu 1,36 miliarde metri cubi mai mult decât în perioada similară a anului trecut, informează Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Cu alte cuvinte, deși au trecut aproape două luni de iarnă, depozitele de gaze sunt pline. Aceasta în condițiile în care iarna a început cu depozitele umplute aproape de maximum, cu 2,9 mld mc.

Conducte de gazeFoto: OMV Petrom

Spre deosebire de alți ani, de data aceasta, de teama unei ierni grele, operatorii au depozitat mai mult decât a cerut Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Însă, iarna a fost foarte blândă până acum, iar consumul de gaze nu a fost prea ridicat.

De asemenea, producția internă în România este de aproximativ 28 mil.mc/zi

În ceea ce privește importurile, ministrul Economiei Virgil Popescu spune că pe relația cu Ungaria se aduc aproximativ aproximativ 5 - 5,5 mil mc/zi, atât cât este necesar. Pe relația cu Bulgaria la interconectarea de la Ruse nu se importă gaze, ci se exportă aproximativ 0,1 mil mc/zi, iar la interconectarea Negru Vodă-Kardam se importă cât este necesar, adică aproximativ 0,1 mil mc/zi.

În ceea ce privește relația cu Ucraina, în acest moment la punctul de interneconectare Isaccea – Orlovka se importă cam 5,5 mil mc/zi. "Din informările primite de la Transgaz, pot să anunț că SNTGN Transgaz pune la dispoziție pe toate punctele de interconectare o capacitate fermă de 44,2 mil mc/zi, care este mai mult decât suficientă pentru necesarul maxim de import în cazul unor temperaturi foarte scăzute: 20 mil. mc/zi. În acest moment, importurile de gaze în România se ridică la aproximativ 10,8 mil mc/zi. Monitorizez zilnic situația și nu există niciun motiv de îngrijorare în ceea ce privește asigurarea cu gaze pentru această perioadă”, a declarat Virgil Popescu.