Virgil Popescu, ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, a declarat, într-un interviu acordat HotNews.ro, că se lucrează la procedura de listare a companiei Hidroelectrica. Ministrul a mai spus că actuala guvernare dorește să listeze compania pe bursă în acest an. Încă nu este clară procedura și nici ce pachet de acțiuni va ajunge pe bursă, însă sigur procentul va fi de maxim 20%.

HidroelectricaFoto: AGERPRES

"Astăzi (n.r. joi) am avut o discuție cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. Săptămâna viitoare voi avea una mai aprofundată. Mă gândesc ca BERD să fie în acest proces de listare", a spus ministrul.

Acesta a precizat că va fi un pachet de maxim 20%. "Ne dorim ca în acest an să facem listarea. Listarea, repet, să nu se gândească lumea la vânzare, la privatizare, ci la o listare de 10, 15, maxim 20% pe bursă. Va da o lichiditate suplimentară pe bursa de valori, va avea un efect, eu cred, mult mai bun", a precizat Virgil Popescu.

Modalitatea de listare încă este analizată. "Dacă va fi cu emisie de acțiuni, atunci vom pune bani în societate, dacă va fi vânzare, atunci banii se vor duce către acționar, adică către Ministerul Economiei, dar sunt convins că ni va lua Ministerul de Finanțe. Poate va fi un mix în așa fel încât să beneficieze și statul, și compania", a mai spus ministrul economiei.

Acesta nu a avansat un termen legat de o decizie clară. "Haideți să avem consultantul și după aceea vă vom spune".

Vezi interviul integral aici: VIDEO-TEXT Ministrul Economiei Virgil Popescu, la interviurile HotNews.ro: Dacă mai stăm mult cu gazul din Marea Neagră, s-ar putea să nu mai aibă aceeași valoare pe care o are acum

Vezi și ANAF ar putea pune poprire pe conturile Primăriei Capitalei/ Virgil Popescu, ministrul Economiei, explică motivul

Circa 8 miliarde de euro, bani europeni, ar putea accesa România pentru tranziția către o economie verde și pentru înlocuirea centralelor pe cărbune cu unele pe gaz/ Ce spune ministrul economiei

Ministrul economiei, despre reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă: Mi se pare normal să facem aceste investiții strategice cu parteneri NATO/ Evaluăm acordul cu partenerul chinez

Virgil Popescu, ministrul Economiei: Acum este ultimul ceas să mai putem folosi gazul pe care îl avem/ Ne trezim că nu-l vom mai putea folosi ca și combustibil de tranziție

Ministrul Economiei: Vom scoate din strategia energetică hidrocentrala cu Bulgaria și Tarnița-Lăpuștești/ Sunt proiecte care creează probleme