OUG care împiedică Exxon să vândă oricui participația din Marea Neagră are nevoie de aviz CSAT pentru a fi publicată în Monitorul Oficial

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Joi, 13 februarie 2020, 19:54 Economie | Energie


Foraj Marea Neagra
Foto: AGERPRES
​Una dintre cele 25 de Ordonanțe de Urgență aprobate săptămâna trecută se referă la modificarea Legii Petrolului. Însă aceasta nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial fiindcă are nevoie de avizul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), potrivit informațiilor HotNews.ro. A fost aprobată cu mențiunea că trebuie obținut acest aviz.

Scopul OUG este de a împiedica Exxon să vândă către rușii de la Lukoil.

Potrivit proiectului de OUG, autoritățile române vor putea refuza, din motive de siguranță națională, concesionarea și executarea de operațiuni petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare a unui zăcământ petrolier de către persoane juridice care sunt efectiv controlate de țări terțe Uniunii Europene sau de resortisanți ai țărilor terțe Uniunii Europene.


Având în vedere că face referire la siguranța națională, este necesar avizul CSAT, potrivit observațiilor Ministerului Justiției.

Proiectul mai prevede că orice transfer făcut fără aprobarea Guvernului este lovit de nulitate.

În cazul acordurilor petroliere în vigoare, la propunerea autorității competente, în cazul de față Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), Guvernul, din motive de siguranță națională, poate aproba rezilierea acordului petrolier.

În care are loc o operațiune de preluare a controlului titularului unui acord petrolier sau are loc o schimbare în structura acționariatului cu drept de control asupra titularului, acesta are obligația să notifice autoritatea competentă, iar acordul petrolier poate să își mențină valabilitatea, să se revizuiască în noile condiții, sau să fie reziliat, după caz, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității competente.

Nerespectarea acestor prevederi are ca efect pierderea calității de titular de acord petrolier a persoanei juridice române sau străine în cauză, în situația în care acordul petrolier are mai mulți titulari, iar în situația în care acordul petrolier are un singur titular, acesta încetează de drept.

Aceste prevederi ar putea bloca o eventuală tranzacție nefavorabilă statului român. Aceasta în condițiile în care Exxon Mobil intenționează să vândă participația de 50% din proiectul Neptun de explorare și exploatare a gazelor din Marea Neagră.

De altfel, premierul Ludovic Orban a declarat, într-un interviu acordat HotNews.ro, că România poate găsi o soluție care să impiedice o decizie care să nu-i convină.

Statul român încurajează compania românească Romgaz să fie parte din tranzacție. De altfel, ministrul economiei Virgil Popescu a spus în mai multe rânduri că dorește ca Romgaz să fie cotă parte dintr-un consorțiu cu OMV Petrom și compania de gaze din Polonia pentru preluarea participației.

Potrivit informațiilor vehiculate în spațiul public, ar fi interesate mai multe companii de participația de 50% pe care Exxon Mobil o deține în proiectul Neptun de explorare și exploatare a gazelor din Marea Neagră, alături de OMV Petrom. Pe de-o parte ar fi un consorțiu format din compania românească Romgaz, Compania naţională de gaze naturale din Polonia, PGNiG, și OMV Petrom care are drept de preemțiune. Pe de altă parte ar fi și compania rusească Lukoil. Ar mai și Black Sea Oil& Gas.

Ministrul economiei Virgil Popescu a declarat recent că recomandă ca transferul de licență de către Exxon să fie făcut prin Hotărâre de Guvern.

"Mi-aș dori ca Exxon să continue operațiunile în România. În cazul în care din motive interne doresc să plece, le recomand să respecte legislația românească pe care au folosit-o când au intrat, adica HG pentru transferul de licență.

De asemenea, mi-aș dori ca Romgaz, companie a statului român, să fie parte din viitorul consorțiu care va exploata acest perimetru.

Operațiunile de la Marea Neagra reprezintă o chestiune de securitate națională și recomand ca nimeni să nu ne pună la încercare cu acest lucru", a scris Virgil Popescu pe Facebook.

Pentru mai multe amănunte citește


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4756 vizualizari

  • -4 (18 voturi)    
    bai nene (Joi, 13 februarie 2020, 19:59)

    cucuveauamov [utilizator]

    dar ce democratie emana din aceasta ordonanta. Piata libera (de libertate)!
    • +5 (15 voturi)    
      Sunt curios (Joi, 13 februarie 2020, 20:22)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Ai cumparat actiuni la Lukoil, tovarase?
      • +7 (13 voturi)    
        Este salariat la șters Podele in Kiseleff 6 (Joi, 13 februarie 2020, 22:04)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

        Conținutul Tuturor mesajelor Cucuvelei este puternic pro URSS
  • -6 (16 voturi)    
    Ordonanta aceasta (Joi, 13 februarie 2020, 20:18)

    Unforgiven [utilizator]

    Este una buna, dar daca ar fi fost data de PSD s-ar fi vorbit despre comunism, dictatura si inclinatii rusnace!

    Asa ca ii asteptam pe postacii liberali/dreptaci de serviciu sa ne spuna cate ceva despre dictatura comunista, inclinatii patriotarde si revenirea la economia centralizata!!
    • +4 (10 voturi)    
      Discutiile subterane (Joi, 13 februarie 2020, 22:40)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

      Intre Kiseleff 6 si Kiseleff 10 au miros de Gazprom
    • +1 (7 voturi)    
      Diavolul se ascunde în detalii (Joi, 13 februarie 2020, 22:57)

      bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

      Ține și de tehnica legislativă. Pe de o parte, orice asemănare între industria extractivă a hidrocarburilor și o piață liberă este întîmplătoare și neintenționată. Din păcate. În aceste condiții este extrem de dificil, în orice țară și cu orice guvernare, să ții cumpăna în acest domeniu între siguranța națională și respectul pentru proprietatea privată (mai ales în țările în care, ca în România, statul s-a înscăunat stăpîn pe subsol, cu toate cele bune și cele rele de acolo).

      Tradiția PSD este să nu îi pese de lege (pentru că importante sînt scaunele și relațiile, nu) așa încăt tehnica lor legislativă și, în general de guvernare, este să dea cu bîta în carul cu oale, fără se se uite la rezultate. De exemplu, OUG 114, a „lăcomiei PSD”, care a mărit prețurile, redus profiturile și a redus intrările la buget.

      Are și PNL boacănele sale (de pildă legiferarea în domeniul creditelor în franci elvețieni), dar, de regulă, mai citește o dată înainte să dea o ordonanță o lege, să nu iasă boacănele prea mari.

      Sînt convins că, după publicare, Exxon va întoarce ordonanța pe toate fețele și are juriști buni și un eventual proces se va judeca într-o instanță internațională, cu arbitri independenți și competenți.

      Și, personal, mă aștept ca, în cazul unei erori de legiferare, PNL așa cum este acum să își recunoască (pe furiș) dacă a fost o greșeală și să dreagă busuiocul într-un timp rezonabil în loc să se ambiționeze, ca PSD în ultimii 8 ani, să meargă pînă în pînzele albe cu orice preț (pentru contribuabilul alegător). Nu este obligatoriu, dar s-au mai văzut cazuri în trecut și la PNL, și la PD.

      După mine, cele de mai sus sînt motive pentru care nu ar fi cazul ca cineva să se repeadă cu acuzațiile de abuz înainte ca Exxon să fi emis un punct de vedere oficial.
    • +1 (9 voturi)    
      Buna... de pus pe varza (Joi, 13 februarie 2020, 23:04)

      POMPIERUL [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

      In OMV numa' austrieci sunt cu ruble carate cu geamantanul.... da, da
      • +4 (6 voturi)    
        Plus O Banca Partenera (Joi, 13 februarie 2020, 23:42)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui POMPIERUL

        In Romania
  • 0 (8 voturi)    
    Întrebare (Joi, 13 februarie 2020, 23:03)

    Nyk1 [utilizator]

    Exxon nu cumva își are sediul într-o țară terță, nemembră a Uniunii Europene?
    • +4 (6 voturi)    
      Raspuns (Vineri, 14 februarie 2020, 7:04)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Este un regim similar cu URSS, tara terta care este ne membra a UE si ne membra NATO ( adicatelea URSS este o Regiune plina de barbari https://en.wikipedia.org/wiki/Dmitry_and_Natalia_Baksheevy)
  • -1 (3 voturi)    
    Nu ma mira, peste jumatate din OUG (Vineri, 14 februarie 2020, 9:34)

    xrogo [utilizator]

    date de catre guvernul Orban sunt facute la repezeala, pe genunchi si nu au avizele necesare, exact ca si aceasta ordonanta!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by