​Rompetrol Rafinare, parte a Grupului KMG International, anunță că a încheiat anul 2019 cu o pierdere de aproape 49 milioane de dolari, cu 77% mai mare decât cea din anul anterior. Potrivit companiei, rezultatul negativ este cauzat de fluctuațiile marjei de rafinare, factorii macroeconomici din România și volatilitatea cotațiilor de pe piețele internaționale ale petrolului.

Rafinaria PetromidiaFoto: Rompetrol

"Indicatorii financiari în scădere au fost influențați în principal de fluctuațiile marjei de rafinare (39,5 USD/t în 2019, comparativ cu 45,9 USD/t în 2018) și factorii macroeconomici din România (deprecierea cu 7,5% a cursului RON/USD, inflația de 4% în 2019). De asemenea, la aceste rezultate s-au adaugat volatilitatea cotațiilor de pe piața internațională la materiile prime și produsele petroliere finite", se arată într-un comunicat al Rompetrol Rafinare.

În ciuda pierderii semnificative, Rompetrol Rafinare se laudă cu valori record la materia primă procesată, producția de carburanți și vânzările pe piața internă. În 2019, cele două rafinării ale Grupului au înregistrat o creștere cu 7% a volumelor totale de materii prime procesate. "Pentru prima dată în istoria sa de peste 40 de ani, rafinăria Petromidia a depășit pragul de 6 milioane de tone - 6,33 milioane de tone, record istoric", arată Rompetrol. De asemenea, rafinăria Vega Ploiești a consemnat cifre record – 436 kt, față de cele 406 kt procesate în 2018.

Pe fondul volumelor de materie primă procesată, segmentul de distribuție a înregistrat creșteri semnificative în ceea ce privește comercializarea carburanților. Astfel, în 2019, vânzările totale de carburanți au consemnat o creștere de 5%, de la 2,38 milioane de tone în 2018, la 2,5 milioane de tone, anul trecut.

Rompetrol Rafinare este deținută în principal de KMG International (54,63%; direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (44,69%).