Grupul austriac petrolier OMV a amânat din nou o decizie de investiție în proiectul de explorare și exploatare a gazelor din Marea Neagră, potrivit Reuters. O decizie ar putea fi luată cel mai devreme anul viitor. Decizia fost luată și în contextul în care partenerul său american ExxonMobil are în vedere ieșirea din proiect. OMV și-a semnalat interesul pentru a cumpăra o parte din pachetul Exxon.

Foraj Marea NeagraFoto: AGERPRES

OMV amână de mai mulți ani luarea unor decizii, în special din cauza faptul că nu ar fi foarte clară legislația pentru astfel de investiții. În acest moment, OMV dorește clarificarea Legii Offshore, lucru care nu a fost făcut până acum. Ministrul Economiei Virgil Popescu a spus că pentru clarificarea Legii Offshore este nevoie de consens politic în Parlament.

Potrivit informațiilor vehiculate în spațiul public, ar fi interesate mai multe companii de participația de 50% pe care Exxon Mobil o deține în proiectul Neptun de explorare și exploatare a gazelor din Marea Neagră, alături de OMV Petrom. Pe de-o parte ar fi un consorțiu format din compania românească Romgaz, Compania naţională de gaze naturale din Polonia, PGNiG, și OMV Petrom care are drept de preemțiune. Pe de altă parte ar fi și compania rusească Lukoil. Ar mai și Black Sea Oil& Gas.

Citește și