Ordonanța militară 8 suspendă procesul de vânzare de către CEZ a activelor din România
Potrivit Ordonanței, reluarea acestor proceduri se va putea face după încheierea stării de urgență, cu decalarea corespunzătoare a termenelor prevăzute în calendarul anterior.
Miza este una importantă având în vedere că în această lună se depun ofertele angajante din partea celor interesați, iar printre companiile care doresc să achiziționeze active ale CEZ se află și companii românești: Hidroelectrica, Electrica și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE). Singure sau în consorțiu, încă nu e clar.
Ordonanța militară le oferă mai mult timp acestor companii să se pregătească pentru participarea la procesul de vânzare a activelor.
De altfel, Hidroelectrica discută abia pe 14 aprilie, în adunare generală extraordinară a acționarilor, "aprobarea întocmirii și depunerii unei oferte angajante a Hidroelectrica, singură pentru întreg perimetrul tranzacției sau în consorțiu, la termenul solicitatt de CEZ, în cadrul procesului de vânzare a Grupului CEZ România, condiționată de aprobara ulterioară a acesteia de către Adunarea Generală a Acționarilor".
Tot atunci se discută și aprobarea contractării unui credit pentru achiziții de participații în vederea diversificării portofoliului Hidroelectrica.
Grupul CEZ din România include compania de distribuție (1,4 milioane portofoliu de clienți, 6.826 GWh de energie electrică livrata în 2018), cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa situat la Fântânele-Cogealac (capacitate instalată de 600 MW, producție de 1.105 GWh in 2018), sistemul hidroelectric din Reșița format din patru lacuri de acumulare și patru micro hidrocentrale (capacitate instalată 22 MW în total, producție de 83 GWh in 2018) și furnizarea de energie electrică și gaze către clienții finali (vânzari de 3.425 GWh în 2018).

Discursul de adio al lui Donald Trump: Am făcut ceea ce am venit să facem. Am dus cele mai grele bătălii VIDEO
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
Navalnîi prezintă imagini cu "palatul lui Vladimir Putin": 18.000 de metri pătrați, într-un complex de 7.000 de hectare, dotat cu teren de hochei, tunele spre Marea Neagră și podgorii VIDEO
Ultimele ore la Casa Albă: Trump l-a grațiat pe fostul său consilier Steve Bannon, acuzat de fraudă- UPDATE
Ursula von der Leyen: După patru ani lungi, Europa are un prieten la Casa Albă
Un crematoriu din Germania lucrează 24 de ore din 24, șapte zile din șapte / Mesajul directorului pentru coronasceptici: Veniți să ne ajutați să mutăm sicriele VIDEO
Hai ma.