- La nivelul anului 2019 Grupul Romgaz a realizat investiţii în valoare de 891,6 mil.lei, realizările fiind cu 25% (296,9 mil.lei) mai mici decât cele aferente anului 2018 şi reprezintă cca.67% din valoarea investiţiilor programate", se arată în raportul administratorilor Romgaz, companie care în 2019 a obținut un profit net de 1,089 miliarde lei lei, cu 276,55 mil.lei. mai mic decât în 2018.
Una din direcţiile strategice principale ale Romgaz, prevăzute în “Strategia de dezvoltare pentru perioada 2015-2025”, este consolidarea poziţiei pe pieţele de furnizare a energiei. Astfel, a apărut proiectul centralei electrice pe gaze de la Iernut, de 430 MW. Contractul de 300 de milioane de euro a fost semnat în urmă cu patru ani cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro. În cursul anului trecut au apărut neînțelegeri cu constructorii, care vor mai mulți bani, pe motiv că ar fi crescut costurile. Astfel, s-a ajuns la întârzierea lucrărilor. Centrala avea va termen de finalizare Trimestrul 1 2020.
- Romelectro, firma abonata la licitatiile societatilor energetice de stat, este parte intr-un contract de 320 milioane de euro cu Romgaz, alaturi de o firma spaniola cercetata intr-un caz de coruptie
- Romgaz, despre atribuirea unui contract de 320 milioane de euro: Comisia de evaluare nu a avut cunostinta despre faptul ca Duro Felguera este investigata in Spania pentru spalare de bani si dare de mita
- Dispută între Romgaz și constructorii centralei de la Iernut/ Producătorul de gaze se așteaptă la proces/ Motivele: Investiție întârziată și bani pierduți
- anularea procedurilor de achiziţie a execuţiei lucrărilor de foraj pentru un umăr de 8 sonde, datorită contestării în instanţă a procedurilor;
- modificarea programului de construcţie a sondelor 76, 79 şi 79 Rosetti, 65 Vişani, 61 Vizireni şi 2 Jirlău;
- dificultăţile întâmpinate în obţinerea terenurilor (lipsa actelor de proprietate şi/sau refuzul proprietarilor de a închiria sau vinde terenurile) pentru efectuarea lucrărilor de modernizare, reechipare şi reactivare a sondelor programate;
- durata mare de obţinere a avizelor şi acordurilor emise de instituţiile din domenii precum ape, mediu, cadastru, agricol, cu efecte directe asupra obţinerii autorizaţiilor de construire pentru execuţia instalaţiilor tehnologice de suprafaţă;
- reluarea procedurilor de achiziţie pentru unele utilaje independente datorită lipsei ofertelor depuse.