De marți au fost oprite pentru revizie livrările de gaz rusesc prin gazoductul Turk Stream, iar aceasta va dura până la data de 29 iunie. În prezent combustibilul albastru pentru Bulgaria se importă din Grecia și România, a anunțat operatorul de gaze din Bulgaria – Bulgartransgaz.

TurkStreamFoto: Hotnews

Întreruperea activității gazoductului, care a început să funcționeze de la începutul anului 2020, este din cauza unei revizii tehnice la sistemele de avarie și la senzorii terminalelor din orașul rusesc Anapa și Kiyikoy din Turcia, a anunțat operatorul gazoductului Turk Stream. Această revizie a fost planificată și convenită încă din noiembrie 2019, potrivit Mediapool.

Din această cauză vor fi oprite livrările prin apele Mării Negre - respectiv pentru Bulgaria la granița cu Turcia, la punctul Strandja2/Malkochlar, întreruperea activității gazoductului fiind convenită cu programele anuale de reparație ale operatorilor de transport gaze în regiune, precizează Bulgartransgaz.

Astfel, până la data de 29 iunie, în Bulgaria va intra materie primă din cele două conexiuni ale rețelei cu România – interconectorul între Ruse și Giurgiu și unul din punctele prin care, până la sfârșitul anului 2019, Gazprom importa gaz în Bulgaria prin gazoductul Transbalcanic – Kardam/Negru Vodă 1. Prin aceste puncte, în prima zi de revizie sunt prevăzute 796.000 de metri cubi și 3,6 milioane de metri cubi, iar prin punctul grecesc Kulata/Sidirokastro – 3,9 milioane de metri cubi. În acest volum sunt incluse și cantitățile de gaze prevăzute pentru aprovizionarea depozitului de gaze Ciren.

Bulgartrasngaz menționează că în cazul unor modificări în ceea ce privește consumul de gaze în Bulgaria, există posibilitatea de a se ajusta solicitările de transport. Operatorul bulgar din domeniul gazelor amintește că, în ultimii ani, a sporit capacitățile punctelor existente de interconectare cu Grecia și România, pentru a garanta siguranța livrărilor pentru consumatorii din Bulgaria și regiune.

Presa rusă amintește că livrările prin Turk Stream pe una dintre conducte, destinată Turciei, au fost în februarie de circa 17 milioane de metri cubi în 24 de ore, iar în martie – 6 milioane metri cubi, citează Rador.