Lucrările la centrala Iernut a Romgaz se mișcă foarte greu, a declarat Virgil Popescu, ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri, într-un interviu pentru HotNews.ro. "Iernutul se mișcă foarte greu, pentru că cei care au făcut contractul l-au făcut cu preț fix, cu o companie care acum are dificultăți financiare. Cum au ales acea companie?", a spus ministrului. HotNews.ro a arătat încă de acum patru ani că este un contract controversat.

Virgil PopescuFoto: Hotnews

Ministrul a spus că a fost prelungită perioada de implementare până la sfârșitul anului, însă contractul a fost pe punctul rezilierii. "În februarie am avut o întâlnire la minister cu spaniolii, cu românii, cu conducerea Romgaz și numai implicarea mea a făcut ca acel contract să nu se rezilieze în perioadă și l-am prelungit. Și le-am spus că dacă voi vă angajați să-l terminați, noi dăm hotărâre de Guvern până la sfârșitul anului. Eu sper să ne ținem de cuvânt", a afirmat ministrul.​

Contractul de 300 de milioane de euro pentru realizarea centralei electrice pe gaze de la Iernut, de 430 MW, a fost semnat în urmă cu patru ani cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro. În cursul anului trecut au apărut neînțelegeri cu constructorii, care vor mai mulți bani, pe motiv că ar fi crescut costurile. Astfel, s-a ajuns la întârzierea lucrărilor. Centrala avea va termen de finalizare Trimestrul 1 2020.

Încă din momentul semnării contractului au apărut unele semne de întrebare. HotNews.ro a arătat la momentul semnării că Duro Felguera era investigată în Spania într-un caz de corupție, care se întindea până în Venezuela. Romelectro este o companie abonată la contractele mari cu societăți energetice de stat.

Citeste pe aceasta tema:

Vezi aici întreg interviul: VIDEO Virgil Popescu, ministrul Economiei, la interviurile HotNews.ro / Despre reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă: Suntem în discuții un consorțiu cu parteneri euro-atlantici / Despre BRUA: Cred că Ungaria își va construi partea de proiect

Vezi și