Ministrul Energiei, Virgil Popescu, se declară „uşor nemulţumit” de ordinul emis de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei potrivit căruia companiile pot acorda reduceri egale cu diferenţa dintre preţul serviciului universal şi cea mai bună ofertă a lor fără abonament pentru piaţa concurenţială, fiindcă acesta lasă la latitudinea furnizorilor oferirea discountului la preţul energiei.

Virgil PopescuFoto: Guvern

„Sunt uşor nemulţumit de ordinul ANRE că lasă la latitudinea furnizorilor să ofere acel discount. Este adevărat că toţi cei 4 furnizori au declarat public că vor face acest discount, dar eu vreau să văd că acest lucru se întâmplă, după ce vin facturile pe lunile ianuarie, februarie, martie...! Până atunci Ordonanţa de Urgenţă este în continuare pe circuitul de avizare. Partea bună a ordinului e că obligă furnizorii să vină către clienţi şi să ofere cele mai bune preţuri. Vreau să fie clar în continuare un lucru esenţial: trebuie să punem clientul în centrul pieţei liberalizării şi NU furnizorul”, a scris ministrul Virgil Popescu sâmbătă pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

ANRE a aprobat miercuri un Ordin conform căruia clienţii casnici care nu au schimbat contractul vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor lor şi vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat.

„Astfel, clienţii vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor şi vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat. De asemenea, cel puţin până la data de 30 iunie 2021, clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, şi vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică”, spun reprezentanţii ANRE.

În urma aprobării ordinului, E.ON Energie România a anunţat că va acorda o reducere comercială clienţilor companiei care, după data de 1 ianuarie 2021, nu au optat pentru încheierea unui contract concurenţial pentru serviciul de furnizare a energiei electrice. În cazul E.ON, preţul de serviciu universal este de 0,340 lei pe kWh, iar oferta fără abonament pe piaţa concurenţială este 0,339 lei pe kWh, aşadar reducerea va fi de o zecime de ban.

Şi Enel a transmis că oferă clienţilor săi din Capitală şi din regiunea Muntenia Sud o reducere de 3,5% la preţul energiei din serviciul universal, precum şi discounturi de 7,5% pentru consumatorii din Dobrogea şi de 10,5% pentru locuitorii din Banat, până la mijlocul acestui an.

„În urma aprobării Ordinului nr. 5/2021 de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Enel Energie şi Enel Energie Muntenia le oferă clienţilor casnici aflaţi în piaţa serviciului universal preţuri reduse, valabile până când aceştia aleg o ofertă pe piaţa concurenţială, dar nu mai târziu de sfârşitul lunii iunie 2021”, se arată într-un comunicat al companiei.

Furnizorul de energie CEZ va reduce cu un ban pe kWh, până la mijlocul acestui an, preţul energiei pentru consumatorii casnici care nu şi-au schimbat contractul şi au rămas în piaţa de serviciu universal. Astfel, dacă preţul de serviciu universal al CEZ este de 0,3415 lei pe kWh, iar oferta standard fără abonament CEZ Rezidenţial este de 0,3315 lei pe kWh, discountul oferit este de un ban pe kWh.

Citește pe aceeași temă și: