Dosarul Navalnîi: Franța cere Germaniei să abandoneze proiectul gazoductului Nord Stream 2
"Sancțiuni am adoptat, am putea adopta altele dar trebuie să fim lucizi, nu sunt suficiente", a afirmat secretarul francez de Stat pentru Afaceri Europene Clément Beaune la postul de radio France Inter.
"Cred că opțiunea Nord Stream este o opțiune pe care ar trebui să o avem în vedere", a subliniat el, afirmând că mingea este acum în terenul germanilor. "Este o decizie germană pentru că este un gazoduct care ajunge în Germania".
"Am afirmat întotdeauna că avem cele mai mari îndoieli legate de acest proiect", a reamintit Clément Beaune. Sunt în acest context autoritățile franceze favorabile abandonării Nord Stream 2 ? "Într-adevăr", a răspuns el.
Franța și-a exprimat rezervele legate de acest proiect și înainte de afacerea Navalnîi dar nu se pronunțase public până acum în favoarea abandonării proiectului.
Cancelarul Angela Merkel afirmase în 21 ianuarie sprijinul său pentru acest proiect, deja foarte contestat de Statele Unite.
America și mai multe țări europene, precum Polonia, sunt împotriva acestui nou gazoduct, care va dubla capacitățile Nord Stream 1, apreciind că va spori dependența Germaniei și a Uniunii Europene față de gazul rusesc.
Subiectul a revenit în discuție după otrăvirea lui Alexei Navalnîi și arestarea sa la revenirea în Rusia în 17 ianuarie, după cinci luni de convalescență. Au urmat apoi reprimarea manifestațiilor care cereau eliberarea sa.
Europenii au în vedere și adoptarea de noi sancțiuni dacă președintele rus Vladimir Putin continuă represiunea împotriva opoziției.
Șeful diplomației UE, Josep Borrell, urmează să se deplaseze la Moscova în 4 - 6 februarie, pentru a cere eliberarea lui Navalnîi.
Acesta a acuzat "arestări masive" și "folosirea disproporționată a forței" în timpul noilor proteste pro-Navalnîi care au avut loc duminică în Rusia. Poliția a arestat peste 5.000 de persoane și a blocat centrul mai multor orașe, printre care Moscova.
La începutul lui decembrie, lucrările pentru Nord Stream 2, un proiect de peste 9 miliarde de euro, s-au reluat în apele germane, după ce fuseseră suspendate timp de aproape un an din cauza sancțiunilor americane.

Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
INTERVIU Vestea bună și vestea proastă despre tulpina SARS-CoV2 din Africa de Sud, confirmată în premieră în România: Cât de ușor se transmite și cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva ei?
Noua LISTĂ a țărilor din zona galbenă / Republica Moldova, Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, pe listă
Unul din cei doi pacienți din România infectați cu tulpina africană a SARS-COV2, fosta jurnalistă Liana Alexandru, povestește aventura sa COVID-19: cum s-au încurcat rezultatele testelor și cum voluntarii au salvat situația
CDC-ul american are un ghid cu sfaturi în cazul unei apocalipse zombi / Dr. Seuss, în topul vânzărilor Amazon după ce a fost acuzat de rasism / Nou film Star Trek, nou serial Terminator, confirmate
FOTOGALERIE Primăria Capitalei a montat anul trecut 500 de stații STB noi, de aproape 10.000 de euro bucata. Deși nu le-a plătit încă, o parte au fost deja vandalizate
Arata-mi un rus caruia sa-i placa regimul tarii sale de la 1600 incoace si-l premiez eu.
Poetul lor national Puskin a zis odata, "Revolta ruseasca...
fara sens...fara mila"...
Ceva nu e in regula cu oamenii de la varf in ziua de azi...