Minerii din Valea Jiului vor primi în total 11 milioane de lei
"Ştiţi foarte bine că minerii au primit anul trecut salariile, dar nu au primit acea suplimentare, tichete şi alte sporuri, care erau reglementate prin contractul colectiv de muncă. Pentru că este o companie în insolvenţă, a trebuit să facem o hotărâre de guvern separată şi să găsim o sursă", a spus Cîțu. Acesta a precizat că actul normativ va fi publicat rapid în Monitorul Oficial, "în următoarele minute", pentru ca banii să ajungă cât mai repede la mineri.
Premierul a spus că tot ce a fost cerut a fost completat, nu este nicio diferenţă între suma pe care au justificat-o şi ceea ce va fi în hotărârea de Guvern.
Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat un proiect de OUG pentru modificarea Legii 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale pentru a putea include și companiile aflate în insolvență, cum este acum cazul celor de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH). În acest fel va putea fi asigurată plata salariilor pentru următoarele 3 luni, fiind o soluție pe termen scurt.

Ce înseamnă și ce impact ar putea avea decizia CEDO privind vaccinarea
VIDEO Regatul Unit în doliu: A murit prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta a II a / Ce mesaj au transmis Palatul Buckingham și premierul
Prințul Philip al Marii Britanii - 7 decenii de gafe și glume incorecte politic
VIDEO Primele imagini cu o maimuță controlând un joc video cu creierul prezentate de Neuralink, compania lui Elon Musk
Eu pe mineri i-as trata cum au trata ei pe studenti.
In schimb societatea le plateste in continuare simbrie.