​​România are nevoie de un plan de renunțare la cărbune, care să fie aprobat prin lege, la fel ca în Germania, a declarat, marţi, Daniel Burlan, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, într-o conferinţă pe teme energetice. Burlan spune că toate ţările membre UE au planuri de închidere a capacităţilor pe cărbune în perioada următoare. Germania are ca termen 2038, iar Polonia 2040.

Complexul Energetic OlteniaFoto: AGERPRES

"Revin la Germania, pentru că vreau să înţeleagă şi cei care critică faptul că nu închidem imediat capacităţile pe cărbune ce înseamnă acel plan de închidere a capacităţilor din Germania. Ei primesc pentru asta foarte mulţi bani. Companii precum RWE sau EPH primesc 4,35 miliarde euro despăgubiri, 4,8 miliarde de euro pentru personal şi alte 40 miliarde de euro ca ajutor structural. Da, a fost aprobat acest plan de decarbonizare a Germaniei printr-o lege. Asta cred că ar trebui să facă şi România. Această comisie care se constituie să vină cu un proiect de lege. Avem nevoie de această lege", a declarat șeful CE Oltenia, la o conferință Energynomics.ro, potrivit Agerpres.

Daniel Burlan crede că cel puţin pentru următorii zece ani este nevoie de acest combustibil, de producătorul de energie pe cărbune.

Șeful CE Oltenia susține că importurile de cărbune nu sunt o soluţie deoarece şi ţările vecine au nevoie de această energie.

CE Oltenia are în acest moment 4 termocentrale pe cărbune (lignit), cu 12 grupuri energetice, o capacitate instalată de 3.570 MW, o producţie estimată de 10 TWh în 2021 şi furnizează energie termică pentru municipiul Craiova.

Programul de restructurare al companiei a fost notificat pe 4 decembrie la Bruxelles şi presupune modificarea structurală a producţiei de energie dintr-o singură sursă, lignit, pe mai multe surse, mix energetic: gaz, regenerabile, cărbune. Planul prevede investiţii în capacităţi noi de gaz, parcuri fotovoltaice şi o microhidrocentrală, a mai spus Burlan.

Pe măsură ce vor fi puse în funcţiune aceste capacităţi noi, se vor închide cele pe cărbune, deci din 3.570 MW vor rămâne în 2025 1.450 MW pe cărbune.