Romgaz suspendă rezilierea contractului cu Duro Felguera şi Romelectro pentru construirea termocentralei de la Iernut

de C.P.     HotNews.ro
Vineri, 9 aprilie 2021, 12:13 Economie | Energie


Sediul Romgaz
Foto: Romgaz
​Romgaz a anunțat vineri că suspendă, pe o perioadă de 14 zile, notificarea de reziliere a contractului privind dezvoltarea CTE Iernut, prin construcția unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, încheiat cu asocierea formată din DuroFelguera și Romelectro. Aceste două companii au solicitat suspendarea rezilierii. Producătorul de gaze trimisese la începutul lunii aprilie notificarea de reziliere a contractului de lucrări, din cauza neexecutării, în termen, a obligațiilor contractuale.

Pe perioada suspendarii notificării de reziliere a contractului, DuroFelguera și Romelectro urmează să prezinte o propunere concretă de finalizare și punere în funcțiune a investiției, în termen cât mai scurt posibil. Romgaz urmează să analizeze propunerea și să formuleze un raspuns.

Contractul de 300 de milioane de euro pentru realizarea centralei electrice pe gaze de la Iernut, de 430 MW, a fost semnat în urmă cu patru ani cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro. În cursul anului trecut au apărut neînțelegeri cu constructorii, care voiau mai mulți bani, pe motiv că ar fi crescut costurile.

De altfel, compania spaniolă Duro Felguera a început să aibă și probleme financiare mari. Constructorii nu au mai lucrat și astfel s-a ajuns la întârzieri, fiind prelungit termenul de finalizare de la trimestru la trimestru. Construcția centralei trebuia finalizată în termen de trei ani, conform contractului.

HotNews.ro a arătat încă de acum patru ani că este un contract controversat. Încă din momentul semnării contractului, 31 octombrie 2016, au apărut unele semne de întrebare. HotNews.ro a arătat la momentul semnării că Duro Felguera era investigată în Spania într-un caz de corupție, care se întindea până în Venezuela. Romelectro este o companie abonată la contractele mari cu societăți energetice de stat.

Comisia de evaluare a Romgaz a transmis către HotNews.ro, în 2016 după semnarea contractului, că nu a avut cunoștință despre faptul că Duro Felguera este investigată în Spania pentru spalare de bani și dare de mită.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2930 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Vineri, 9 aprilie 2021, 12:37)

    [anonim]

  • +2 (2 voturi)    
    recomand HN sa urmariti si (Vineri, 9 aprilie 2021, 16:32)

    anginsan [utilizator]

    sa informati la ce fel de concesii se va ajunge din partea Romgaz pt. DF si ROEL


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by