​Acționarii Transgaz au decis, în ședința AGA de joi, prelungirea mandatelor, pe o perioadă de patru ani, a trei membri în Consiliul de Administrație: Ion Sterian, Petru Văduva și Nicolae Minea. Ion Sterian și Petru Văduva sunt cei mai logevivi membri în Consiliul de Administrație al Transgaz, primind mandat după mandat începând cu 2013. Ion Sterian este din 2017 și directorul general al companiei, înaintea sa fiind Petru Văduva.

Ion SterianFoto: AGERPRES

Înainte de a ajunge șeful Transgaz, Ion Sterian a fost director executiv în cadrul Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.

În cadrul ședinței AGA, acționarii nu au aprobat reînnoirea mandatului deținut de Bogdan Iliescu.

Tot joi a fost aprobată numirea a doi administratori provizorii, cu o durată a mandatului de maxim 4 luni, cu posibilitatea prelungirii mandatului cu încă 2 luni, până la finalizarea procedurii de selecție. Aceștia sunt Mircea Abdrudean și Laura Raluca Alina Dragotă.

Înainte de a ajunge șeful Transgaz, Ion Sterian a fost director executiv în cadrul Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.